spot_imgspot_img
8.4 C
Vaslui
27-apr.-2024

Bai, care mi-ai furat telefonu?

- Advertisement -

Ionel Chiriac, din Rebricea, a ajuns în boxa acuzatilor pentru furtul a douã telefoane. Nimic deosebit în acest lucru pânã la momentul în care martorii adusi sã facã luminã în acest caz povestesc fiecare câte o variantã a celor întâmplate. Asta în conditiile în care instanta de judecatã le-a spus acestora cã mãrturia mincinoasã se pedepseste de lege cu închisoare de la 1 la 5 ani.

PENAL…În iulie 2008 Ionel Chiriac a luat douã telefoane mobile de la doi amici si a plecat, dupã cum spun martorii, fãrã a le mai restitui. Fapta sa a fost motivatã atunci cu faptul cã fiind în stare de ebrietate a cerut aparatele sã vorbeascã cu prietena lui si a uitat sã le restituie, iar toatã scena a avut loc în gara Rebricea, în incinta unui bar aflat pe peron. Cercetarea penalã l-a acuzat pe Chiriac de tâlhãrie ca apoi, pe timpul procesului, fapta lui sã fie “tranformatã” în furt. Nimic iesit din comun pânã aici numai cã, la audierea martorilor lucrurile iau o altã întorsãturã. Mai exact, cei audiati povestesc instantei fiecare câte o variantã a celor întâmplate, în conditiile în care, dupã cum spun chiar ei, au fost martori oculari la cele întâmplate. Primul din cei audiati este chiar una din victimele agresorului care, dupã ce si-a retras plângerea formulatã initial a fost audiat în calitate de martor. Ioenl Grigoras, martorul audiat de Instantã, spune cã renuntã la pretentiile formulate initial si povesteste cã în ziua respectivã Chirilã era beat, a venit la el sã-i cearã telefonul mobil pentru a vorbi cu un prieten. “S-a îndreptat spre grupul nostru si ne-a întrebat dacã avem credit pe telefon. M-am oferit sã-i dau telefonul meu si a plecat apoi cãtre grupul lui de prieteni, la aproximativ 20 de metri de unde eram noi. A vorbit cam douã minute la telefon si apoi a plecat fãrã s-mi restituie aparatul. Din acest motiv m-am speriat si a doua zi am mers la politie pentru a formula plângere care se aflã la dosarul de urmãrire penalã”, a declarat instantei Ionel Grigoras. Din cele declarate mai departe, a reiesit faptul cã, dupã ce a fãcut plângere politistilor, Grigoras si-a recuperat telefonul. Cât despre reîncadrarea faptei din tâlhãrie în furt, se pare cã acest lucru a fost determinat de faptul cã martorii au povestit cã inculpatul nu a recurs la violentã fizicã pentru a-l deposeda pe Grigoras si pe prietenul acestuia, Costel Ursu, de telefoane.

Un alt maror, o nouã variantã

VARIANTÃ… Dupã audi-erea victimei transformatã în martor, a urmat audierea lui Costel Tudorache, martor la ceea ce s-a întâmplat în ziua respectivã. Numai cã acesta povesteste faptele diferit de ceea ce a spus primul martor. “Eram în incinta barului din gara Rebricea în ziua respectivã si serveam o bere. Am vãzut cum Chiriac a cerut telefonul lui Grigoras dar nu am vãzut sã se fi certat, mai ales cã cei doi sunt prieteni. Discutia dintre cei doi a avut loc în bar apoi Chiriac a iesit din bar sã dea un telefon si nu s-a mai întors. A doua zi l-am întâlnit si l-am întrebat dacã i-a mai dat telefonul înapoi lui Grigoras“, a declarat instantei Costel Tudorache. Contra-dictia dintre cele douã mãrturii constã în faptul cã Grigoras spune cã toatã scena s-a petrecut în fata barului, iar Tudorache a povestit varianta cu cei doi în bar. Apoi, Grigoras spune cã el si inculpatul se cunosteau doar, iar al doilea martor crede cã cei doi erau si prieteni pe deasupra.

Al treilea martor, a treia variantã

CE SA MAI CREZI?… Ultimul martor audiat în procesul în care Ionel Chiriac este acuzat de furt a fost Maria Boca, cea care spune cã-i stia pe cei implicati în incident din vedere. Femeia povesteste o nouã variantã în care declarã cã atât Grigoras Chiriac au stat cu ea si concubinul ei la aceeasi masã. “Chiriac era supãrat pentru cã astepta telefon de la prietena lui si fata nu-l mai suna. El nu avea credit si a cerut telefonul lui Grigoras sã o sune pentru a o invita la discotecã. A stat apoi de vorbã la telefon cam jumãtate de orã si în bar si afarã. Se plimba cu telefonul în timp ce vorbea. Asa l-am si lãsat în momentul în care eu si concubinul meu ne-am ridicat de la masã si am plecat. A doua zi am aflat ce s-a întâmplat si cã Grigoras a depus plângere la Politie dar, stiu cã Chiriac a venit si i-a dat telefonul înapoi si si-a cerut scuze”, a declarat Maria Boca.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.