spot_imgspot_img
15.2 C
Vaslui
17-apr.-2024

Bâlciul de la Huși a fost inundat! (FOTO)

- Advertisement -

ALERTĂ… Bâlciul de la Huși a intrat la apă! Ploaia care a venit astă-noapte a inundat spațiul pe care sunt amplasate utilajele și tarabele comercianților. Se pare că noul loc găsit de primărie pentru acest eveniment anual nu a fost „evaluat” și din acest punct de vedere și, drept urmare, la prima ploaie mai serioasă, bâlciul s-a transformat într-o băltoacă. Panicați, comercianții, au sunat la 112 și au alertat pompierii. „În această dimineață, secția de pompieri Huși a intervenit cu o autospecială și o motopompă transportabilă, pentru evacuarea apei care a inundat terenul pe care e amplasat bâlciul din municipiul Huși. Nu au fost probleme deosebite”, au precizat reprezentanții ISU Valsui. „Eu lucrez în zonă și am auzit prima dată niște oameni de la bâlci cum tot omentau tare, parcă se certau. Dar apoi am văzut cum vin  pompierii ;i cineva a zis că a inundat bâlciul. Erau mai multe persoane care se chinuaiu să scoată mai repede apa. Intrase apa și prin niște gherete, peste marfa lor acolo, era dezastru, mai ales într-o parte a bâlciului. Pompierii au venit cu o pompă mare, cu o mașină și scoteau apa destul de repede”, a spus unul dintre cei care au văzut cele întâmplate.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.