spot_imgspot_img
9.6 C
Vaslui
26-apr.-2024

Băncile vor da bir pe pierderi şi anul viitor

- Advertisement -

Deşi impozitul minim a fost teoretic eliminat, unii contribuabili nu scapă de el în 2011.

Impozitul minim a dispărut din Codul fiscal, însă nu pentru toată lumea. Din cauza modalităţii de declarare şi de virare a birurilor, prevăzută în Codul Fiscal, băncile vor suporta taxa pe pierdere şi anul viitor.

Ordonanţa care elimină impozitul minim a fost publicată, joi seară, în Monitorul Oficial.

Actul normativ prezintă formulele după care firmele şi băncile trebuie să-şi calculeze dările către stat, dat fiind că pe primele trei trimestre plătesc impozitul minim, iar pe ultimul trimestru impozitul pe profit.

Impozitul pe profit, plătit anticipat de bănci

Astfel, pentru „contribuabilii, societăţi comerciale bancare, persoane juridice române, şi sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine”, impozitul minim a fost anulat, deocamdată, doar la nivel declarativ. Aceste instituţii plătesc impozitul pe profit anticipat, în fie care trimestru, în funcţie de profitul realizat în anul precedent, actualizat cu rata inflaţiei.

Potrivit ordonanţei, băncile vor aplica, în 2011, următorul mod de calcul al impozitului pe profit: dacă în primele trei trimestre din 2010 au plătit impozitul minim, iar în trimestrul al patrulea vor datora impozit pe profit, vor aduna impozitul datorat în cele două perioade, îl vor actualiza cu rata inflaţiei, îl vor împărţi la patru şi vor achita această sumă trimestrial.

Băncile care vor înregistra pierdere pe ultimul trimestru vor plăti în fiecare trimestru din 2011 o tranşă echivalentă cu suma plătită în primele trei trimestre, împărţită la patru şi actualizată cu rata inflaţiei.

Cum calculează impozitul firmele

Iniţial, toate firmele din România trebuiau să treacă la acest sistem de declarare şi plată a impozitului pe profit încă de la începutul anului 2010. Însă, din cauza crizei economice, guvernul a decis amânarea acestei modificări până în anul 2012.

Restul firmelor plătesc, pentru perioada ianuarie-septembrie, impozitul minim sau, în cazul în care valoarea acestuia este mai mică decât impozitul pe profit, îl achită pe acesta din urmă. Companiile trebuie să depună declaraţia privind impozitul pe profit şi, dacă este cazul, să-l achite până pe 25 februarie 2011, şi nu până pe 25 aprilie a anului următor, aşa cum prevede Codul Fiscal.

Pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2010, „contribuabilii depun declaraţia privind impozitul pe profit şi plătesc impozitul pe profit datorat”, se arată în ordonanţă.

MAI AVANTAJOS

Cursul valutar la care vom plăti accizele în 2011

Accizele la produsele pentru care producătorii plătesc această taxă vor fi achitate, anul viitor, la un curs valutar de 4,2655 lei/euro, publicat ieri de Banca Centrală Europeană (BCE). Cursul anunţat este cu 33 bani mai avantajos faţă de cursul la care se calculează accizele în acest an, de 4,2688 lei/euro. În 2010, accizele se calculează la un curs cu peste 14% mai mare decât cel de anul trecut.

Diferenţa de curs valutar a general un val de scumpiri, începând cu 1 ianuarie la produsele accizabile, dintre care cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la ţigări. Printre produsele accizabile se numără şi băuturile alcoolice, electricitatea, benzina şi motorina. Cursul de schimb afişat de BCE diferă de cel comunicat, ieri, de BNR, de 4,2672 lei/euro.

Potrivit Codului Fiscal, valoarea accizelor pentru anul următor se calculează în funcţie de cursul stabilit de BCE în prima zi lucrătoare a lunii octombrie. Datele publicate de Ministerul Finanţelor arată că accizele au adus la bugetul de stat, în primele opt luni ale anului, venituri de 10,73 miliarde lei, cu 11,7% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.