Guvernul Grindeanu alocă mai mulți bani pentru primării și pentru consiliile județene
Guvernul estimează bugetele primăriilor la 61,2 mld. lei în 2017, o creştere de peste 7% faţă de veniturile din 2016, însă ponderea acestora în produsul intern brut al României a scăzut uşor de la 7,6% la 7,5%, potrivit raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2017 realizat de Ministerul Finanţelor Publice.
Bugetul general centralizat, care cuprinde şi banii consiliilor judeţene, este estimat la 72,8 mld. lei în acest an, o creştere de 9,4% faţă de veniturile estimate în 2016.
Veniturile proprii ale primăriilor, provenite cu precădere din impozite şi taxe locale, sunt estimate la 10,1 mld. lei, în scădere cu 0,6 puncte procentuale faţă de încasările din 2016. Ponderea acestor venituri în bugetul total al primăriilor este de doar 16,6%.
Cotele defalcate din impozitul pe venit reprezintă 20,7 mld. lei, respectiv 33,7% din bugetul total al primăriilor, contribuţie în creştere cu 3,3 puncte procentuale comparativ cu datele anului anterior.
Guvernul a alocat în acest an 400 mil. lei pentru finanţarea drumurilor judeţene şi comunale, o creştere de peste 14% faţă de banii direcţionaţi în 2016, potrivit capital.ro.