spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Bani nerambursabili de la primărie pentru proiecte culturale, sportive și religioase

- Advertisement -
FONDURI… Potrivit Programului anual al finanțărilor, vor fi în joc 150.000 lei pentru activități de tineret, 150.000 lei – activități culturale, 500.000 lei – activități sportive și 300.000 lei – culte religioase.

FINANȚARE… Vasluienii care vor să organizeze evenimente sau să implementeze diverse proiecte locale pot accesa fonduri nerambursabile din bugetul local. Tot ce trebuie să facă este să depună propuneri de proiecte și să respecte criteriile Ghidului solicitantului. Atenție, însă, aceștia trebuie să fie persoane fizice autorizate sau persoane juridice fără scop patrimonial – asociații ori fundații constituite conform legii. Potrivit Programului anual al finanțărilor, ce urmează să fie adoptat săptămâna aceasta, vor fi în joc 150.000 lei pentru activități de tineret, 150.000 lei – activități culturale, 500.000 lei – activități sportive și 300.000 lei – culte religioase. Spre exemplu, unul dintre proiectele de anul trecut, care a primit finanțare din bugetul local, a fost “Open Camp în tot orașul”. Pentru activități sportive au primit fonduri, anul trecut, mai multe asociații și cluburi sportive, printre care “Liga de Est”, “Sporting Juniorul”, “Defender”, “Club Rapid Brodoc” etc.

Programul anual al finanțărilor nerambursabile are drept scop stimularea organizațiilor nonprofit cu activitate în domeniul tineret, sport, cultură și culte religioase pentru realizarea unor obiective de interes public local. ONG-urile care vor să depună proiecte vor trece prin mai multe etape: “Prima etapă în Procedura de selecție de proiecte o constituie aprobarea și publicarea programului anual pentru acordarea finanțărilor nerambursabule, după care urmează înscrierea candidaților, transmiterea documentației, prezentarea propunerilor de proiecte; verificarea eligibilității, înregistrării și a îndeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnică și financiară; evaluarea propunerilor de proiecte, comunicarea rezultatelor; încheierea contractului sau contractelor de finanțare nerambursabilă; publicarea anunțului de atribuire a contractului”, se arată în raportul anexat proiectului de hotărâre privind aprobarea Programului anual al finanțărilor nerambursabile de la bugetul local al municipiului Vaslui.

Banii alocați activităților de tineret au rămas, anul trecut, necheltuiți

Anul trecut, banii alocați activităților de tineret au rămas necheltuiți. Niciun ONG nu a depus vreun proiect, deși au fost două sesiuni de finanțare. Cei care vor să depună anul acesta proiecte trebuie să știe că sunt eligibile următoare tipuri: festivaluri, expoziții și/sau vernisaje de pictură, sculptură, fotografie, precum și alte manifestări artistice, culturale și tradiționale organizate la nivel local, județean sau național (recitaluri, concursuri pe teme artistice, tabere de creație, congrese, simpozioane); programe culturale și educative pentru copii și tineret din municipiul Vaslui; târguri culturale interne și internaționale; proiecte de artă stradală și artă digitală; tabere de creație organizate cu grup țintă selectat de pe raza municipiului Vaslui; editare, lansare și publicare de cărți și publicații; alte proiecte cu impact măsurabil asupra activității tinerilor din municipiul Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.