spot_img
spot_img
15 C
Vaslui
26-apr.-2025

Bărbatul acuzat că a ucis o fetiță de 12 ani și a ascuns cadavrul într-o canapea va fi adus în țară din Olanda

- Advertisement -

Reprezentanţii Ministerului Justiţiei au anunţat, miercuri, că tribunalul Amsterdam, în baza unui mandat european de arestare, a dispus predarea inculpatului Şerbuc Ilie Marcel, acuzat de uciderea unei minore de 12 ani, autorităţilor competente din România, scrie News.ro Decizia instanţei din Olanda este definitivă. Va urma procedura de predare a inculpatului, procedură gestionată de Poliţia Română. Autorităţile române estimează că inculpatul va fi adus în ţară până la finalul lunii august. Şerbuc este acuzat de uciderea fetiţei de 12 ani al cărei cadavru a fost găsit într-un apartament din Capitală. „Ca ministră a justiţiei, ca om politic, ca mamă rămân preocupată de astfel de cazuri şi voi recurge în continuare la toate instrumentele legale pentru a găsi soluţii. Îmi doresc ca inculpatul să fie predat cât mai rapid în România, să fie anchetat de organele de urmărire penală şi judecat de instanţele de judecată naţionale. Orice măsuri sau pedepse s-ar stabili în cauză, acestea trebuie să fie executate în România. Este un gest de normalitate într-o societate democratică. Sub nicio formă nu trebuie să permitem sustragerea de la răspunderea în faţa justiţiei naţionale. De la începutul mandatului, este al doilea fugar pentru care instanţele europene decid predarea către autorităţile române.” a declarat Alina Gorghiu, potrivit comunicatului de presă al Ministerului Justiţiei.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/barbatul-acuzat-ca-a-ucis-o-fetita-de-12-ani-si-a-ascuns-cadavrul-intr-o-canapea-va-fi-adus-in-tara-din-olanda-2467297

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.