spot_img
spot_img
4.5 C
Vaslui
14-nov.-2024
spot_img

Bărbatul peste care s-a surpat un mal de pământ a murit. Accidentul a avut loc pe DN 2, în timpul lucrărilor la un pod

- Advertisement -

Bărbatul peste care s-a surpat, marţi dimineaţă, un mal de pământ în timpul efectuării unor lucrări în localitatea Cristeşti a murit.

UPDATE Potrivit sursei citate, atunci când a fost găsit, bărbatul în vârstă de 59 de ani era inconştient şi acoperit de pământ până la torace, potrivit Agerpres.

Manevrele de resuscitare nu au dat rezultate.

„În jurul orei 9,00, ISU Iaşi a fost alertat prin apel la serviciul 112 despre faptul că o persoană a fost surprinsă de un mal de pământ în timpul unor lucrări în localitatea Cristeşti. La locul solicitării au fost direcţionate mai multe echipaje cu autospeciale de intervenţie şi stingere, de intervenţie, un echipaj de prim ajutor calificat din cadrul secţiei Paşcani, şi o ambulanţă cu medic de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi. La intervenţie s-a deplasat şi un autocamion de intervenţie cu container multirisc. La sosirea echipajelor, victima, un bărbat de 59 de ani, era extrasă de persoanele aflate în zonă. După consumarea protocolului de resuscitare, persoana a fost declarată decedată„, a transmis ISU…https://adevarul.ro/stiri-locale/iasi/un-om-a-fost-surprins-sub-un-mal-de-pamant-surpat-2384085.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.