spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
5.3 C
Vaslui
15-mai-2024

Bate vântul schimbării la Transurb!

- Advertisement -

SCHIMBARE… Membrii Consiliului de Administrație din cadrul Transurb vor fi schimbați. Mandatul acestora expiră pe 18 aprilie, astfel că aleșii locali trebuie să declanșeze procedura de selecție a noilor membri. Ca să nu se mai întâmple aceeași situație ca la Goscom, cu contestații în instanță și certuri în plen, s-a lăsat libertate consilierilor să poată propune potențiali membri ai Consiliului de Administrație, însă, atenție, aceste propuneri trebuie să fi trecut de selecția făcută de o comisie formată din specialiști în recrutarea resurselor umane. „În cazul în care autoritatea publică tutelară, în numele acționarului (unitatea administrativ teritorială), propune candidați pentru funcțiile de membri ai Consiliului de Administrație, aceste propuneri sunt făcute în baza unei selecții prealabile efectuată de o comisie formată din specialiști în recrutarea resurselor umane”, se arată în Raportul de specialitate anexat proiectului de hotărâre.

Consilierii locali ai municipiului Vaslui se vor reuni joi, 27 ianuarie, într-o nouă ședință. Unul dintre punctele cele mai importante de pe ordinea de zi este cel privind declanșarea procedurii de selecție a membrilor Consiliului de Administrație al SC Transurb Vaslui. „Declanșarea procedurii de selecție a membrilor consiliului începe în cazul societăților la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar în acest sens. În vederea desemnării membrilor consiliului la societăți, Adunarea Generală a Acționarilor, convoacă, la cererea acționarului, hotărâște declanșarea procedurii de selecție a membrilor consiliului. În hotărâre se menționează procedura și dacă acționarul unitatea administrativ teritorială organizează procedura de selecție pentru a propune potențialii membri al Consiliului de Administrație respectiv. În cazul în care autoritatea publică tutelară propune candidați pentru funcția de administrator, aceasta decide modalitatea prin care se realizează procedura de selecție, respectiv dacă se realizează de către comisia de selecție, în baza unei proceduri interne”, se explică în Raportul de specialitate anexat proiectului de hotărâre. Consiliul Local poate apela însă și la o firmă de recrutare, care să se ocupe de întregul proces de selecție, iar la final, să aleagă cinci persoane. Consilierii locali vor putea alege cei mai potriviți cinci candidați din lista scurtă, evitându-se, astfel, un scandal precum cel de la Goscom, când candidatul de pe locul 6 a luat locul celui de pe locul 5. În prezent, membrii Consiliului de Administrație al SC Transurb SA sunt Cătălin Aprodu, Valeriu Bogos, Mihai Marian, Florin Sîrbu și Mariana Plăcintă (director executiv).

Curtea de Conturi, despre un fost membru CA la Transurb: „nu cunoștea în totalitate atribuțiile de exercitare a calității pe care o deținea la nivelul operatorului economic de interes local”

Candidații vor trebui aleși în mod riguros, pentru că Transurb se află, de trei ani de zile, în mijlocul unui conflict de muncă cu angajații. Ba mai mult, există un predecent negativ, indicat în cel mai recent raport al Curții de Conturi, mai exact un membru de Consiliu de Administrație a recunoscut, indirect, că nu își cunoștea atribuțiile. Chestionat în privința celor trei troleibuze, achiziționate în 2015, care s-au stricat după doar câteva luni, acesta a dat din umeri, explicând că nu a avut nicio contribuție la contractul respectiv. Iată ce declara acesta: „nu aveam atribuții în vederea urmăririi derulării contractului de furnizare. Nu am întocmit, urmărit și încheiat acest contract, conducerea executivă și personalul de execuție (tehnic și juridic) ar putea să vă răspundă la această întrebare. În Consiliul de Administrație, nu s-au discutat aceste probleme. Plata troleibuzelor nu a fost făcută de Consiliul de Administrație, nu am cunoștință dacă conducerea Sc Transurb SA Vaslui a fost informată despre elementele de neconformitate despre care faceți referire în notă, când a fost făcută plata. Nu am participat la întocmirea Caietului de sarcini, nu am făcut parte din comisia de licitație, nu am semnat și întocmit contractul, nici nu l-am văzut. Aspecte legate de neconformitățile constatate cu privire la perioada de garanție și neconstituirea garanției nu intrau în sfera atribuțiilor Consiliului de Administrație. Nu cunosc date, elemente, cauze privind modalitatea în care s-au pus în funcțiune troleibuzele. Nu am avut cunoștință că în vederea achiziționării troleibuzelor, operatorul de transport local ar fi trebuit să dispună de infrastructura specială (în vederea depozitării, întreținerii și funcționării acestora). Cred că s-a aprobat în CA, AGA achiziționarea troleibuzelor deoarece Transurb avea mare nevoie de aceste mijloace de transport. Protejarea și asigurarea integrității bunurilor primite în gestiune nu era în sarcina Consiliului de Administrație. Neluarea măsurilor privind acționarea în instanță și ulterior a aspectului că s-au perimat acțiunile promovate având ca obiect rezoluțiunea contractului de furnizare cade în sarcina directorului SC Transurb SA și a juristului, care au reprezentat societatea. Menționez că la fiecare ședință de CA și AGA, care aveau loc simultan, participau în calitate de invitați și viceprimarul municipiului Vaslui, respectându-se, astfel, cadrul legal”. Potrivit Curții de Conturi, „răspunsul de membrul CA, transmis pe adresa de e-mail a entității, subliniază faptul că acesta nu cunoștea în totalitate atribuțiile de exercitare a calității pe care o deținea la nivelul operatorului economic de interes local, prin prisma actului constitutiv al societății și a contractului de mandat încheiat”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.