15.2 C
Vaslui
30-sept.-2022

Biserica de la Tatomiresti, minunea de la capãtul judetului (foto)

- Advertisement -

CTITORITÃ DE BOIERUL CUZA… Când vezi micuta bisericã din satul Tatomiresti, comuna Rebricea, rãmâi fãrã suflare. Ai crede cã timpul s-a întors cu 200 de ani în urmã, într-o perioadã în care toate lucrurile se fãceau temeinic, iar credinta era piatra de temelie a satului românesc. Din generatie în generatie, se duc mai departe povesti despre biserica de piatrã ctitoritã de un înaintas al marelui Domnitor al Unirii, Alexandru Ioan Cuza. Boierul Arghire Cuza, instruit si educat la Iasi, s-a stabilit la Tatomiresti, pe la 1780, perioadã în care a început constructia unei biserici mândre, pe dealul satului. Biserica, ajunsã astãzi monument istoric. De atunci si pânã acum, biserica din Tatomiresti a atras ca un magnet mii de turisti si localnici, deopotrivã, cu istoria ei vie si plinã de mister. Interesant este cã, parte din istoria locului, un însemnat fond de carte veche religioasã din secolele XVII-XVIII, cu însemnãri ale ctitorului, se aflã în colectiile Muzeului Eparhial din Husi si Muzeului judetean, unde sunt bine conservate.

Satul Tatomiresti este situat la cinci kilometri de gara Rebricea, pierdut printre vãile domoale din jurul Negrestiului. Este atestat documentar din timpul domniei lui Stefan cel Mare, la 9 ianuarie 1487, când nepotii lui Tatomir, întemeietorul satului, vindeau “jumãtate din satul Tatomiresti pe Rebricea… partea din jos” urmasilor lui Candrea. Istoria a curs lin prin aceste locuri, pânã la anul 1771, când paharnicul Ionitã Cuza, prin danii si cumpãrãturi, a intrat în stãpânirea pãrtii de nord a satului. Acesta era fiul lui Miron Cuza (bunicul cãminarului Ioan Cuza, tatãl domnitorului Alexandru Ioan Cuza). El a avut o lungã carierã politicã, de peste 35 de ani, cãsãtorindu-se cu Tudosica, fiica pitarului Toader Rãscanu. Dupã moartea sa – decapitat de cãtre domnitorul Constantin Moruzi, în aprilie 1778, pentru intrigi politice – mosia a revenit celui de-al doilea fiu al sãu, Arghire Cuza, stabilit la Tatomiresti. Instruit si educat în casa pãrinteascã de la Iasi, cu dascãli de la mãnãstirea Golia, Arghire Cuza s-a îndeletnicit cu cititul cãrtilor si descifratul letopisetelor, cunoscând o ascensiune politicã si socialã uimitoare. Alãturi de fratele sãu, Gheorghe Cuza, de la Bârzesti, s-a impus în istoria politicã a Moldovei, prin vederile sale înnoitoare privind instaurarea domniilor pãmântene.

La 1781, prima consemnare despre bisericile din zonã

Prima consemnare despre interesul manifestat fatã de bisericile din zonã apare la anul 1781, când printre datoriile boierului Arghire Cuza este consemnatã suma de 90 lei, reprezentând plata preotilor si dascãlilor ce deserveau bisericile de familie din Glodeni si Bârzesti. Biserica din Tatomiresti este construitã în anul 1792, din piatrã, grosimea zidurilor fiind de 1,2 m. Initial, avea douã hramuri: Nasterea si Adormirea Maicii Domnului, potrivit unor însemnãri de pe cãrtile donate de ctitor. Actul de ctitorie este confirmat si de inscriptia de pe piatra de mormânt, aflatã în pronaosul bisericii: “A me bisericã, ce am zidit-o în satul meu, Tatomiresti, unde se prãznuieste hramul Adormirea Maicii Domnului…”. Monumentul prezintã un pan triconic, cu abside laterale semicirculare, fãrã turn, acoperis de tip sarpantã, învelit cu sindrilã. Biserica se individualizeazã prin paramentul de piatrã al fatadelor, cu soclu profilat. Gheorghe Bals, membru al Comisiunii Monumentelor Istorice, aprecia, în 1933, cã “exteriorul bisericii, în simplicitatea ei, nu este lipsit de proportie”, iar interiorul era, initial, înzestrat cu oale de rezonantã si decor cu “flori de ipsos” pe bolti, realizate în stuc. În pronaos se aflã lespezile funerare ale ctitorilor si ale familiilor acestora. Dupã moartea boierului Arghire Cuza, la 1826, biserica a fost reparatã de cãtre fiul ctitorului, aga Iordache, dupã un plan al arhitectului I. Fogaras, cel care a întocmit si proiectul ratosului lui Cuza. Istoria acestor locuri consemneazã cã Arghire Cuza, fiul agãi Iordache, a fost ultimul epitrop al bisericii din rândul familiei, alãturi de reprezentantii obstii, care era si tutore al orfanilor. Biserica a fost reparatã radical de noul proprietar, Nicu Lupascu, în anul 1888, când a fost construitã si clopotnita de lemn, în partea de nord-vest a bisericii, dupã planul obisnuit al clopotnitelor de la tarã. În anul 1896, biserica a fost reparatã atât la interior, cât si la exterior, fiind redeschisã la 22 decembrie 1896.

“Am avea nevoie de reparatii, dar nu sunt fonduri”

În timp, biserica a mai avut nevoie de reparatii. Lãcasul de cult a mai fost reparat în anul 1939, prin stãruinta preotului paroh Neculai Leonte, ajutat de un comitet, din care fãcea parte si inginerul Temistocle Bastachi, ultimul proprietar al mosiei. Atunci, a fost reparatã si catapeteasma, fapt mentionat în arhivele Comisiunii Monumentelor Istorice. Biserica a mai fost închisã pentru reparatii si pe timpul comunismului, când s-au adãugat contraforti pe fatada de vest, pentru a prelua greutatea peretilor. A fost redeschisã în 21 noiembrie 1960, dupã sase ani de lucrãri. Pãrintele paroh actual, Gabriel Donciu, este aici, la Tatomiresti de sase ani de zile. Este iesean, însã a slujit într-o altã parohie din judetul Vaslui, la Puiesti, înainte de a veni la Tatomiresti. “Nu putem face nimic, pentru cã este o clãdire monument istoric. Am avea nevoie de reparatii, însã nu sunt fonduri. Biserica noastrã este monument istoric din categoria A, la nivel national. Cutremurele din 1977 si 1986 au avariat biserica”, spune pãrintele, întristat de starea lãcasului de cult. În bisericã, zidurile groase, din piatrã, fac ca, si iarna, si vara, aici sã fie frig. Enoriasii vin aici din generatie în generatie, rãzesi, oameni muncitori si cu fricã de Dumnezeu. În Tatomiresti si Mãcresti, satul alãturat, sunt doar 100 de case. Multi sunt plecati în toatã Europa si se întorc acasã de sãrbãtori, în special de Paste. Si în Sfânta Noapte a Învierii, tineri si bãtrâni, deopotrivã, vor veni la biserica din sat, ctitoritã acum 200 de ani, pentru a lua Lumina Sfântã. “M-am atasat de oamenii de aici si slujim lui Dumnezeu, dar si pentru oamenii din partea locului”, a spus pãrintele paroh.

În spatele bisericii, vechi cruci scrise în slavonã

Învãtãtorul Constantin Stoleru stie multe despre istoria acestor locuri binecuvântate de Dumnezeu. Cimitirul din Tatomiresti, spune învãtãtorul, are o istorie mai mult decât interesantã, desi, acum, este lângã biserica monument istoric. “Pânã la 1880, acest cimitir era lângã bisericã, asa cum este si azi. Atunci, dupã împroprietãrile domnitorului Cuza si când cimitirul s-a umplut, s-a decis ca locurile de veci sã fie mutate undeva în vale, la intrarea în sat. În primul rãzboi mondial, colonelul Neron Lupascu, seful pompierilor militari, om de-al locului, a venit aici si a acordat ajutor rãnitilor care veneau de pe front si erau adusi la noi, în zonã. Multi eroi români au fost îngropati aici. Dupã 1980, s-a luat decizia mutãrii cimitirului din nou, aici, lângã vechea bisericã a lui Arghire Cuza”, spune învãtãtorul din Tatomiresti. De multe ori, când sunt îngropati morti, cei care sapã gropile dau de oseminte ale celor care au trãit si au murit pe aceste meleaguri cu sute de ani în urmã. Osemintele sunt strânse cu grijã si reînhumate, dupã o slujbã de pomenire a mortilor. De altfel, în spatele bisericii sunt mai multe cruci scrise în slavonã, care sunt, încet-încet, îngropate de bãlãrii.

Ultimul boier a plecat cu douã cãrute cu bunuri

Temistocle Bastachi este ultimul boier care a trãit la Tatomiresti. A fost un binefãcãtor al bisericii, conacul sãu fiind situat în apropierea lãcasului de cult. În 1946, când comunistii au venit sã-l ridice, boierul a spus doar atât: “Stiam cã se va întâmpla asta, dar nu stiam momentul, ziua când se va întâmpla. Ati venit sã mã ridicati. Îmi dati voie sã iau câteva bunuri cu mine?”. Localnicii spun cã, atunci când a plecat, a luat douã cãrute cu bunurile sale de pret, dupã care toatã averea a rãmas la cheremul maselor. Conacul sãu a fost sediu de IAS si toate dependintele, inclusiv niste beciuri din piatrã, vechi de sute de ani, au fost distruse de localnici, dupã 1990. Cine anume, nu se stie…

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.