Biserica și sfinții tămăduitori sunt „mare spital duhovnicesc”, iar Iisus Hristos – Doctorul cel Mare

CONSIDERENTE… Antropologia creștină afirmă faptul că omul a fost zidit după chipul lui Dumnezeu și este menit să ajungă la asemănarea cu El. Omul nu a fost creat desăvârșit, ci pășește spre desăvârșire. Putem spune, cu alte cuvinte, că firea omului își găsește temeiul în Dumnezeu și că la început era bună. „Boala” și „moartea”, noțiuni pe care le asociem firii umane, nu existau la început, au apărut ulterior ca urmare a păcatului strămoșesc, al protopărinților noștri, întărit mai apoi și prin păcatele tuturor oamenilor cu repercusiuni deopotrivă pentru trup și pentru suflet. O serie de probleme angrenate de realitatea pervertirii, pe care le putem numi generic boli, aduc neîndoielnic o dereglare a stării sănătoase dintru început.

Preot Aurel Zlat
Parohia Sf. Spiridon -Bârlad

Biserica a fost dintotdeauna preocupată de sănătatea spirituală și trupească a omului, fiind percepută în istorie ca o „comunitate tămăduitoare” care a influențat întreaga viață spirituală a poporului, dând naștere la o atmosferă de sănătate și curăție morală. Mântuitorul Iisus Hristos a însoțit propovăduirea Evangheliei Sale cu multe și minunate vindecări. Sfânta Scriptură prezintă toate lucrările lui Hristos ca manifestări ale iubirii Sale față de oameni, o iubire plină de milă, datorită căreia El îi vindecă pe bolnavi și pe demonizați, înviază morți, dar îi și cheamă pe toți la darul dumnezeiesc al Împărăției Sale. Mai mult, însăși venirea la noi a Fiului lui Dumnezeu, prin Întrupare, toată lucrarea Sa ca Mântuitor și întreaga Sa activitate, încununată prin Jertfa Sa pe Cruce, reprezintă suprema manifestare a iubirii lui Dumnezeu față de oameni, față de creația Sa. Această învățătură, prezentată în nenumărate texte din Noul Testament, apare magistral rezumată în vestitul verset ioaneic: „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea,încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16). Pentru creștinii ortodocși, Biserica este o realitate sacră, divino-umană, nu o simplă instituție lumească, iar terapia spirituală practicată în ea face parte integrantă din procesul mântuirii. Biserica este, în fond, un mare „spital duhovnicesc”, unde toți oamenii sunt chemați să vină, cu rănile lor sufletești și trupești, să se vindece. Potrivit învățăturilor Sfinților Părinți, lucrarea Bisericii este o lucrare terapeutică prin care sunt vindecate bolile oamenilor, cele sufletești și cele trupești. Această terapie are drept scop restaurarea chipului lui Dumnezeu din om, alterat prin păcat. Calea către redobândirea asemănării cu Dumnezeu poate fi găsită doar în sânul Bisericii.

Domnul Iisus Hristos nu a venit în lume doar pentru o simplă însănătoșire a omului, ci spre a-i dărui viața cea veșnică

Mântuitorul Iisus Hristos este Doctorul sufletelor și al trupurilor, El fiind, în același timp, doctor și medicament (medicus et medicamentus) așa cum anunțau mai înainte profeții Vechiului Testament, zicând: „El a luat asupră-și durerile noastre și cu suferințele noastre S-a împovărat” (Isaia 53, 4). Însă Domnul Iisus Hristos nu a venit în lume doar pentru o simplă însănătoșire a omului, ci spre a-i dărui viața cea veșnică (Ioan 11, 25). De aceea, „scopul Bisericii nu este să dea lumii un mod de a supraviețui sau de a dobândi o viață cât mai lungă, ci viața care biruiește moartea”. Hristos Însuși este medicament, Sfânta Euharistie fiind leac nu doar pentru tămăduirea sufletului și a trupului, ci și spre iertarea păcatelor și viața de veci (Preafericitul Părinte Patriarh Daniel – Cuvânt la proclamarea anului 2024 drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori).

Sfinții sunt continuatori ai lucrării taumaturgice a Mântuitorului Hristos

PILDĂ… Există astăzi voci care contestă puterea vindecătoare a sfinților, a puterii lor mijlocitoare către Dumnezeu, luând în derâdere evlavia sutelor de mii de pelerini care vin cu credință și evlavie să cinstească sfinții, icoanele și moaștele lor. În acest sens putem invoca textul de la Marcu 2,1-12, unde ni se relatează minunea vindecării paraliticului din Capernaum adus la Mântuirorul Hristos de cei patru prieteni. Vedem ceva cutremurător! Prietenii mijlocesc nu numai material, ajutând pe acel om să ajungă la Hristos, fizic. Scriptura ne spune: „Văzând credința lor,Iisus a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale! și ulterior „Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta”. Nu zice Scriptura: „văzând credința lui”, ci „credința lor”. Pentru credința celor patru, Hristos iartă paraliticului păcatele lui. Deci se poate mijloci? Iată aici mijlocire! Făcută direct și foarte evident. Pentru credința celor patru, Hristos îi iartă acestui om păcatele și primește vindecare trupească. Această lucrare de mijlocire a unui om pentru altul este o realitate a Împărăției Cerurilor. Hristos trăiește după această realitate. Sau, mai bine zis, trăiește în această realitate, pentru că, de fapt, această realitate există din El și prin El. Nu poți să trăiești în Hristos și să ignori această realitate, să spui: „nimeni nu poate să mijlocească pentru mine.” Oamenii pot mijloci chiar unii pentru alții și cu atât mai mult sfinții, apostolii și urmașii lor, cei care au primit de la Hristos poruncă în acest sens: „Tămăduiți pe cei neputincioși,înviați pe cei morți, curățiți pe cei leproși, pe demoni scoateți-i; în dar ați luat, în dar să dați” (Matei 10, 8). Slujitorii Bisericii au misiunea de a prelungi în spațiu și timp lucrarea Domnului Iisus Hristos: „și Iisus străbătea toate cetățile și satele, învățînd în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăției și vindecând toată boala și toată neputința în popor” (Matei 9, 35).

Domnul Iisus Hristos ca fiind Doctorul cel Mare

CONCLUZIE… Sfinții tămăduitori oferă astăzi speranță celor fără de speranță, dăruiesc vindecare acolo unde medicii nu pot vindeca boli grele. Sfinții, ca membre ale Trupului tainic al lui Hristos, Îl fac cunoscut lumii pe Domnul Iisus Hristos ca fiind Doctorul cel Mare, care le-a dăruit și lor darul vindecărilor, așa cum imnografia Bisericii noastre ne învață, zicând: „Ce vă vom numi pe voi: Doctori ce vindecați sufletele și trupurile, tămăduitori de patimi nevindecate, care în dar tămăduiți pe toți, luând darurile de la Mântuitorul Hristos, Cel Ce dăruiește nouă mare milă”.