spot_imgspot_img
10 C
Vaslui
26-apr.-2024

BOBOCI PENTRU PARLAMENT

- Advertisement -

Ei vor sã afle dacã electoratul îi va vota pe 9 decembrie

PROSPÃTURÃ Sunt candidati la colegiile parlamentare din judetul Vaslui – de ieri, înscrisi în mod oficial! – care au la activ campanii pentru Parlament, încheiate cu mai mult sau mai putin succes. Si existã candidati care dau acum piept cu electoratul, pentru prima datã în viata lor. Sunt oameni care au realizat multe în viatã, cazul medicului Nelu Tãtaru sau a omului de afaceri Sergiu Vizitiu, care cred cã pot aduce un plus de valoare în colegiile parlamentare în care candideazã. Mai sunt si cei care au stat în umbrã pânã acum, si-au fãcut datoria în comunitãtile în care locuiesc, cum este inginerul Toader Dima, de la Berezeni, care vor sã aibã un cuvânt de spus în parlament în favoarea fermierilor. „Nu am emotii, desi Colegiul Murgeni se vede clar cã aratã ca un colegiu pãrãsit, de cei care acum patru ani a fost mandatati prin votul populatiei sã-i reprezinte. Sunt drumuri mai bune, sunt si drumuri proaste, dar credinta mea este cã fermierii pot s-o ducã mai bine, doar dacã parlamentarul lor îi ajutã sã acceseze fonduri europene”, explicã Sergiu Vizitiu, candidatul ARD pe Colegiul Murgeni. Printre cei care intrã în lupta pentru Parlament se aflã si un personaj politic controversat, fostul presedinte al organizatiei PPDD, Cristian Dicianu. Condamnat în douã rânduri, Dicianu are curaj sã vinã în fata electoratului. „Am emotii, pentru cã, pânã în acest an, nu am fãcut niciodatã politicã. Am gânduri mari pentru colegiul în care candidez, în special pentru implementarea de proiecte în mediul rural. Odatã cu începerea efectivã a campaniei electorale, mesajul meu electoral va ajunge cãtre alegãtori”, spune acesta. De partea cealaltã, în campanie electoralã intrã si persoane cu experientã în astfel de bãtãlii, cum este cazul medicului Tudor Cihodaru, deputat, dar si a liberalului Florin Ciurariu, cel care a mai avut o astfel de experientã în 2008.

Toader Dima, candidat pentru o functie de deputat în Parlamentul României în Colegiul 6 Husi, este unul din cei mai buni ingineri zootehnisti ai judetului, presedintele Agroind Berezeni, singurul CAP, care a supravietuit cu succes Revolutiei din 1989. Are 61 de ani, este cãsãtorit si are douã fete, una este biolog de profesie, iar celalaltã, medic pediatru. Candideazã, în acest an, pentru prima datã, la alegerile parlamentare, dar îsi pune toatã nãdejdea în electoratul care are nevoie sã fie reprezentat în Parlament de oameni cinstiti si buni profesionisti. Dacã va avea sansa sã câstige mandatul, agricultura va fi prioritatea sa. „Multi colegi de-ai mei, care se ocupã cu agricultura în zonã, vor sã aibã si ei un reprezentant acolo, sã fie cineva care sã cunoascã agricultura si sã se implice în dezvoltarea ei, în sustinerea ei. Îmi încerc norocul, cum se spune, dar am încredere în oameni.”, a spus inginerul Toader Dima. Sustine cã strategia pe care o va adopta în aceastã campanie o stabileste împreunã cu staff-ul USL. „Va trebui sã ne adunãm si sã vedem, punctual, cum si ce vom face. Tot ce pot sã vã spun este cã voi face o echipã cu medicul Nelu Tãtaru, cu care mã voi sustine reciproc la aceste alegeri.”, a mai spus inginerul Toader Dima.

„Mizez pentru o politicã sãnãtoasã”!

La fel ca inginerul Dima, medicul husean Nelu Tãtaru este si el la prima încercare politicã, ce vizeazã un mandat de parlamentar. În vârstã de 40 ani, cãsãtorit si tatã al unui copil, Nelu Tãtaru este unul dintre chirurgii reputati ai judetului Vaslui. Considerã cã sistemul sanitar va fi prioritatea sa, ca viitor senator. „Eu sper foarte mult sã aibã loc de data aceasta, alegeri de OAMENI! Mai sper ca alegãtorii sã mizeze pe o politicã sãnãtoasã, pe oameni noi. Cred cã eu reprezint o alternativã pentru politicienii de acum si, din punctul meu de vedere, a sosit momentul ca în legislativul acestei tãri sã ajungã oameni realizati, nu doar cei dornici sã ajungã acolo, ca sã se realizeze. Am încredere în oameni si cred cã ei vor face cea mai bunã alegere.”, a spus medicul Nelu Tãtaru, candidat pentru functia de senator, în Colegiul Husi.

Un om experimentat în investitii pe infrastructurã

Sergiu Vizitiu are bunicii din zona Rosiesti, deci este vasluian la origini. Om de afaceri din Iasi, Vizitiu este decis sã câstige Colegiul de deputati Murgeni, convins fiind cã omul este mai important decât partidul la aceste alegeri. Este pentru prima datã când se înscrie într-o campanie electoralã. „Nu am emotii, chiar nu am nicio emotie pentru cã stiu de ce au nevoie oamenii din Colegiul Murgeni, iar eu, odatã ajuns parlamentar, voi face tot ce trebuie pentru a rezolva problemele lor. Am intrat în campanie ca sã câstig, desi USL este pe val. Trebuie sã demonstrez cã la aceste alegeri se va vota omul si nu partidul. Bunicii mei se trag din zona Rosiesti, deci cunosc foarte bine necazurile celor care trãiesc în aceastã zonã. Din punctul meu de vedere, Colegiul Murgeni este un colegiu abandodat de politicieni alesi acum patru ani sã-i reprezinte. Nu poti sã le spui oamenilor ne mai vedem peste patru ani cã eu am treabã la Parlament. Vreau sã-mi pun în valoare experienta pe care o am în atragerea fondurilor europene, investitii care vor creste nivelul de trai în zonã. Mã refer la investitii în infrastructurã, pornind de la sisteme de apã si canalizare, cãi de comunicatie modernizate, programe de împãdurire.”, explicã Vizitiu. Acesta este decis ca, odatã ce va fi ales deputat, sã se implice în aducerea de fonduri pentru împãdurire. „Cred cã, dacã ne vom ocupa cum trebuie, vom împãduri toate aceste dealuri care au nevoie urgentã de un mediu sãnãtos, plus cã vom scãpa de secetã. Pãdurile, se stie, aduc ploi. Nu este un proiect pentru un an sau doi, privim în perspectivã, pe 20 de ani. În plus, propun dezvoltarea unui sistem modern de irigatii pentru fermierii din bazinul Elanului si cei din zona Lohanului, pe proiecte finantate din fonduri europene. Mã gândesc la fermierii mici si mijlocii din aceastã zonã, care ar putea sã-si creascã destul de repede productiile agricole, plus cã s-ar crea locuri de muncã.”, explicã omul de afaceri. Acesta a stabilit o campanie electoralã realistã. „Nu îmi propun sã spun cã toate drumurile din colegiu sunt rele, pentru cã nu este asa, sunt zone cu drumuri mai bune, altele cu drumuri mai proaste. Sunt comune, cum este Hoceniul, Vutcani, Pãdureni sau Banca în care s-a investit si se cunoaste o crestere a calitãtii vietii, altele în care guvernantii nu au investit destul”, a mai spus Vizitiu. Candidatul pe Colegiul Murgeni a deschis si o campanie de informare pe localitãtile din zonã, pentru a afla pãrerea alegãtorilor despre problemele care sunt în discutie.

Mihai Ponea, medicul veterinar care vine din lumea satului

Doctorul veterinar Mihai Ponea este la prima sa experientã de candidat la Parlament. S-a înscris în campanie electoralã pentru Colegiul Vaslui rural, din partea ARD, stiind cã are în spate un motiv important. „Vin dintr-un domeniu care are legãturã cu mediul rural, cum este si colegiul pe care candidez. Sunt medic veterinar, stiu problemele oamenilor de la tarã, iar pãrintii mei sunt din Munteni de Sus.”, explicã tânãrul politician. Acesta nu are emotii pentru campania care urmeazã si este încrezãtor cã poate câstiga lupta pe acest colegiu. „Nu am emotii, stiu ce am de fãcut, dacã electoratul îmi va acorda votul de încredere pe 9 decembrie. Vreau sã promovez împãdurirea dealurilor din acest colegiu, va fi preocuparea mea de bazã, pentru cã avem un colegiu secetos, care are mare nevoie de pãduri. Sunt tânãr, am putere de muncã si stiu de ce au nevoie oamenii din satele acestui colegiu, pe care-l stiu foarte bine. Mai stiu cã sunt multe de fãcut pentru fermieri, mai ales cã statul român m-a trimis de douã ori în strãinãtate, unde am vãzut cum sunt ajutati fermierii. Mai este un lucru care nemultumeste lumea satelor: în colegiul Vaslui rural nu sunt locuri de depozitat gunoiul menajer si, de aceea, primarii sunt terorizati în permanentã cu amenzi si tot felul de documente de la Garda de Mediu. Din punctul meu de vedere, va fi ales omul si nu partidul la aceste alegeri parlamentare.”, explicã medicul veterinar.

„Clasa politicã trebuie schimbatã”

Tânãr politician, presedintele Organizatiei de Studenti a PDL, Sorin Moldovan, este candidatul PDL Vaslui pentru Colegiul de deputati Zorleni. Are 25 de ani si a fãcut de curând cunostintã cu judetul Vaslui, atunci când s-a hotãrât sã candideze pe un colegiu fãcut cadou de liderii de la Bucuresti. Culmea e cã, de abia intrat în politicã s-a molipsit de la politicienii cu „experientã” si a turnat o declaratie cel putin socantã si contradictorie: „Este într-adevãr prima datã când candidez. Am emotii firesti, normale, dar în acelasi timp cred cã am sanse de reusitã, pentru cã tineretea nu este neapãrat un impediment, dar nici un atuu. Dacã as fi considerat cã nu am sanse, nici nu as fi candidat. Dar asa, am aceleasi sanse ca si contracandidatii mei. Cunosc colegiul Zorleni, am fost prin comune si cred cã toti cei cu care am discutat au acelasi crez ca si mine: clasa politicã româneascã trebuie schimbatã din temelii. Nu credeti? Si pentru cã suntem la început de drum în campania care va începe curând, doresc succes tuturor contracandidatilor mei.”, a spus Sorin Moldovan, care asearã a sosit în teritoriu si va merge în colegiul pentru care candideazã pentru a doua oarã în viata lui.

Cristian Dicianu, începãtor în ale politicii, dar cu probleme penale

Începãtor în politicã, Cristian Dicianu este sigur cã va fi ales deputat în colegiul 2 Rural Vaslui. Motivul: cunoaste foarte bine nu doar problemele micilor întreprinzãtori. În vârstã de doar 46 ani, Dicianu se bazeazã în mod special pe experienta dobânditã atât ca administrator al unei societãti comerciale de renume, cât si în calitate de consultant pentru atragerea de fonduri europene. „Am emotii, pentru cã, pânã în acest an, nu am fãcut niciodatã politicã. Am gânduri mari pentru colegiul în care candidez, în special pentru implementarea de proiecte în mediul rural. Odatã cu începerea efectivã a campaniei electorale, mesajul meu electoral va ajunge cãtre alegãtori.”, spune Cristian Dicianu. „Din anul 1995, pânã în 2007, am fost administrator la o societate comercialã, luând astfel contact direct cu problemele pe care le au întreprinzãtorii, în ceea ce priveste „ajutorul” pe care-l primesc de la guvern. În ultima perioadã, m-am ocupat de întocmirea dosarelor, în numele a mai multor societãti, pentru atragerea de fonduri europene. Nu am lucrat si nu am colaborat niciodatã cu firme de stat, astfel încât, din acest punct de vedere, nu-mi este fricã cã as putea fi acuzat de afaceri în acest sens. Sunt sigur cã, în ciuda lipsei de experientã politicã, voi putea reprezenta cu cinste interesele alegãtorilor, nu doar din colegiul meu.”, a declarat Cristian Dicianu, candidat PP-DD pentru colegiul 2, Vaslui – rural. Dicianu a fost condamnat, pe 8 iunie 1998, la cinci ani de închisoare cu executare si ridicarea drepturilor electorale pe o perioadã de doi ani pentru sãvârsirea infractiunii de falsificare de titluri de credit public si cecuri emise de o institutie bancarã, punerea în circulatie a cecurilor falsificate si înselãciune în conventii cu prilejul încheierii unui contract. Nu este singura sa condamnare. În preajma Crãciunului din 1999, a mai fost condamnat încã o datã, cu suspendare, pentru neîndeplinirea cu rea-credintã a obligatiei de întretinere fatã de cele douã fetite minore ale sale.

CV-ul unui om de afaceri decis sã devinã deputat

„Pânã acum trei sãptãmâni, nu am fãcut politicã. M-am decis sã intru în campanie din cauza ineficientei politicienilor, a ceea ce se întâmplã în societatea româneascã. Voi aduce comunitãtii un trai mai bun.”, promite proaspãtul candidat pe Colegiul Murgeni. Iatã si cartea de vizitã a lui Vizitiu, omul de afaceri care este decis sã devinã urmãtorul deputat de Murgeni.

STUDII SI CURSURI DE SPECIALITATE:

• Perioada septembrie 1995 – iulie 2001

• Numele si tipul institutiei de învãtãmânt: Universitatea tehnicã „Gheorghe Asachi” Iasi

• Specializare Facultatea de Constructii si Arhitecturã sectia Inginerie Urbanã

• Numele calificãrii primite: Inginer

Experienta profesionalã

• Perioada IULIE 2001 – AUGUST 2003

• Numele si adresa angajatorului: SC COMINCO SA BUCURESTI

• Tipul activitãtii sau sectorului de activitate: Administrare executie parc tehnologic Tehnopolis, jud. Iasi

• Functia sau postul ocupat: Sef santier

• Perioada AUGUST 2003-IANUARIE 2005

• Numele si adresa angajatorului: BENTELER CONSTRUCTIONS

• Tipul activitãtii sau sectorului de activitate: Dezvoltare parc tehnologic existent pentru supermarket

• Functia sau postul ocupat: Junior project manager

• Perioada IANUARIE 2005-ÎN PREZENT

• Numele si adresa angajatorului: SC HUGE CONSTRUCT SRL

• Tipul activitãtii sau sectorului de activitate: definirea si formularea politicii economico-sociale a organizatiei;

– reprezentarea organizatiei în relatiile cu terte persoane fizice sau juridice;

– planificarea, organizarea si controlul activitãtii organizatiei la nivel înalt;

– luarea deciziilor finale cu privire la modul de apreciere a rezultatelor calitativ superioare si de penalizare a erorilor factorului uman.

• Functia sau postul ocupat: Manager General

LIMBI STRÃINE CUNOSCUTE: Engleza, Franceza

APTITUDINI SI COMPETENTE ORGANIZATORICE: munca în echipã, coordonare, comunicare, delegare de competente, flexibilitate, dobândite în cursul anilor ca rezultat al colaborãrii cu un numãr tot mai mare (de la an la an) de persoane.

Veteranii în campaniile electorale

Doctorul Tudor Ciuhodaru candideazã pe colegiul de deputati de la Bârlad. Spre deosebire de alti candidati din judet, aflati la prima aventurã parlamentarã, medicul iesean stie cum merg treburile în Parlament. A trecut printr-o campanie electoralã în 2008, când a fost ales deputat într-un colegiu din Iasi. Legãtura lui Ciuhodaru cu judetul Vaslui este una cât se poate de normalã, prin natura meseriei sale. Ca medic specialist la Urgente, prin mâna acestui om cu adevãrat remarcabil au trecut sute si mii de vasluieni trimisi în ultimã instantã de la spitalele din judetul Vaslui spre centrul universitar. Nu are emotii pentru aceastã campanie electoralã, este normal, stiind cã bârlãdenii îi sunt recunoscãtori pentru ceea ce a fãcut la Urgente pentru a le salva vietile.

Un alt politician aflat la început de campanie este presedintele PNL, Florin Ciurariu. În 2008, acesta a fost contracandidatul actualului deputat PSD, Victor Cristea, reusind sã adune câteva mii de voturi în favoarea sa. Acum, Ciurariu va intra în campanie pe Colegiul de la Negresti, cu sanse mari de a câstiga acest colegiu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.