spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Brandul născut din pasiune, OPTIK TATARU a ajuns la Vaslui (FOTO)

- Advertisement -

NOUTATE… La Vaslui a ajuns un brand consacrat din Moldova, care și-a deschis un cabinet oftalmologic chiar lângă fostul Magazin Central, unde în trecut era cofetăria Amandina. Optik Tataru, un brand plecat din Suceava, cu o poveste impresionantă, va deschide la începutul lunii decembrie al 11-lea cabinet din Moldova. Managerul acestui cabinet, Cezar Tataru, a povestit cum a ajuns să facă ochelari, dar mai cu seamă cum a ajuns să moștenească această pasiune de la tatăl său, un om care a învățat adevărata meserie în Germania. Citiți mai jos un interviu al acestuia, dar mai cu seamă cum a reușit să producă cei mai apreciați ochelari din Moldova, lucrând „nemțește și cu respect față de oameni”.

Cezar Tataru își începe povestea, după ce am reușit să-l oprim câteva clipe din ultimele pregătiri înaintea deschiderii cabinetului. Iată ce ne-a declarat acesta: «Nein, Nicolae…!” Cu asta începea și, de cele mai multe ori, se încheia, ziua de studiu practic al tatălui meu în Germania. Se întâmpla imediat după anul 1990, atunci când totul devenise nou, în viețile și sufletele noastre. Răsărise speranța. Acea speranță inocentă și sinceră că ceva s-a schimbat sau urmează să se schimbe. Fusese desemnat de către câteva persoane din conducerea comunei, să fie instruit în atelierele din Germania ale domnului Egon Scheich, pentru a confecționa ochelari gratuiți persoanelor internate în spitalul Sasca Mică și nu numai. Avea un loc de muncă bine plătit, având în responsabilitate viețile unui grup de persoane pe care le numea „familia de la topitorie”. Era respectat și bine poziționat în societate. Avea însă și doi copii cărora trebuia să le ofere „mai mult decât a avut el”, așa încât a hotărât să „joace totul pe o carte”.

Așa a început totul…

Era un artist, atunci când se punea pe treabă. A plecat plin de speranțe, pentru câteva săptămâni. Uneori număram și cu lunile. Nu ne zicea nimic despre umilințele suportate nenumărate nopți în București, la ambasadă. Am simțit-o pe propria-mi piele, câțiva ani mai târziu, atunci când am plecat și eu, student fiind, pentru a câștiga bănuți suplimentari pentru facultate. Ce bucurie era acasă la noi, când apărea, de multe ori noaptea, cu bagaje pe care ne întrebam cum a fost posibil, un om singur, prin gări, să le transporte mai mult de 2.000 de kilometri. Ajungea frânt, dar plin de bucuria revederii. Erau bagaje pline de hăinuțe second hand, de dulciuri și alte lucruri primite de la locuitorii orășelului Neuöting, acolo unde devenise cunoscut, îndrăgit și respectat de comunitate. Am aflat atunci când am locuit împreună acolo, pentru un timp. Câte sunt de povestit despre începuturi… Cred că sunt milioane de români care ar putea scrie la nesfârșit despre despărțiri, despre noi începuturi, despre sfâșierea sufletelor, despre revederi, regăsiri, despre descoperiri uimitoare cu oameni și despre oameni. Aceasta a fost o frântură din povestea „începutului”. Doresc să mai adaug atât: vă sărutam sufletele, domnule și doamna Turcanu, domnule și doamna Cofler, domnule Egon Scheich și tuturor celor ce au crezut că familia Tataru este potrivită pentru această aventură. Străduța din fața școlii, acolo unde locuiam, devenea de foarte multe ori neîncăpătoare. Se aștepta cu orele pentru a intra la „dl. Tataru” pentru o pereche de ochelari. Și asta nu pentru că el mergea la masă sau pentru siestă, nu! Pentru că era copleșit de cerere. Se lucra „nemțește”, cu responsabilitate și respect pentru oameni. A legat nenumărate prietenii, cu persoane din toate categoriile sociale. A cunoscut copilași, cărora le monta ochelari, cu care a creat relații precum cele cu noi, copiii lui. Unii revin cu copiii, după ani și ani, cu același drag de „nenea Nicu”. Avea ceva! Ceva ce copiii primeau și de care nu doreau să se mai despartă vreodată. Ce emoție! Ce emoție, atunci când s-a întors dintr-un scurt concediu, de care nu mai beneficiase de foarte mult timp, aflând că sora mea s-a încumetat să monteze (strice) o pereche de ochelari pentru un pacient, ce avea mare nevoie de ei… în mintea lui apărea imaginea cu „urmașii” care ar fi dus mai departe nobila activitate.

Am avut și eu o încercare cu totul sortită eșecului, dar care i-a dat speranțe

Anul 1999, final de facultate pentru mine. Dumnezeu rânduise să nu intru în 1994 la facultatea de Silvicultură. A vrut să intru la facultatea de Mecatronică.”Ce-i aia?” Ei, asta îmi putea da șansa să echivalez vreo trei ani de inginerie optometrică, în cazul în care măcar aș fi știut că există așa ceva în România. Nu am știut, așa că am terminat Mecatronica, ceea ce m-a ajutat mult pe viitor. Prietenul tatălui meu din Germania, domnul Egon, trimite vorbă în țară ca, în cazul în care doresc să intru în breaslă, este unica mea șansă, în vara lui 1999, urmând ca el să se pensioneze. Nu am ezitat niciun moment! Am plecat, împreună cu surioara mea, cu gândul că am putea și munci câte ceva, pentru ceva bănuți. Așa s-a și întâmplat: am învățat, am făcut practică, am și muncit, după-amiezile. Am reușit, în scurt timp, să confecționez ochelari pe care îi lua la Munchen pentru a exemplifica elevilor săi ce poate să facă un român în câteva săptămâni. Eram plin de entuziasm. După revenirea acasă, am plecat în Iași, acolo unde a apărut repede un loc de muncă într-o clinică nouă și unică în țară, de chirurgie refractivă, oftalmologie și optică medicală. În câteva luni de muncă am devenit manager, cunoscând și colaborând cu „spuma” oftalmologilor din Iași. În vara anului 2000 am hotărât să-mi iau soarta în mâini. Adunasem ceva bănuți, împreună cu iubita mea de atunci, ce urma să devină mama celor trei copii ai noștri. Fălticeni, început de drum! Oameni calzi, respectuoși și dornici de calitate. Avea tatăl meu un suport pentru expunerea ramelor. Cred că avea undeva la 120 de locuri de expunere a ramelor, noi am avut bănuți doar pentru vreo 60 de poziții. Așa a început totul! Aveam ca mare avantaj numele: Tataru. Astfel, mare parte din pacienții care-l căutau pe tatăl meu în Cornu Luncii, aveau acum ocazia să lase comenzile în Fălticeni. Era bine și pentru ei, dar și pentru mica noastră afacere. Preluări comenzi opt ore, de dimineață, confecționat ochelari multe ore, cu largul sprijin al tatălui meu, dormit câteva ore, și totul a devenit în scurt timp o rutină. Covrigi și apă minerală la sticlă … din sticlă. Eram tineri și plini de energie și speranță. Am petrecut câțiva ani împreună cu nea Ionică și cu Răducu, cu oameni frumoși și plini de suflet. Venise timpul să mai urcăm o treaptă: achiziționarea unui autorefractometru, aparat ce era considerat „lux” în acele vremuri. L-am luat din București, dintr-un depozit, cu banii adunați într-o pungă „de un leu”. Se împlinise un vis! Puteam să deschidem discuții cu medici, pentru o eventuală colaborare. Dr. Boeru-optica Tataru – tandemul perfect! Descoperisem nu doar un medic excepțional, dar mai ales un om ales! Am început o colaborare fructuoasă în Fălticeni. Orele de somn s-au împuținat, spre bucuria mea. Am deschis o colaborare frumoasă la Pașcani, cu medicul din spital, dr. Răduță, ce urma să ne devină, împreună cu soțul domniei sale, părinți spirituali. Nu sunt cuvinte de care eu să am știință, pentru a mulțumi celor două persoane, oamenii ce ne-au schimbat viitorul profesional, dar mai ales uman. Am crescut în compania unor oameni extrem de valoroși, cu simțul răspunderii și cu mare iubire de meserie și oameni.

Un program cu câteva ore de somn pe seară m-a format profesional

Ora 7, plecarea de la Cornu Luncii spre Pașcani. Ora 8, începeam programul, până în jurul orei 13.30-14.00. Până la ora 15.00-15.30 trebuia să fi ajuns la Suceava, să o iau pe doamna doctor Boeru de la cabinet, și să ajung, împreună cu aparatul din mașină, la Fălticeni, pentru consultații. Consultații până la, de multe ori peste program, ora 20.00 (mulțumim din suflet doamnelor ce aveau standuri pe etaj cu noi, și care trebuiau să ne aștepte ca noi să terminăm). 21.00, Suceava, cu doamna doctor acasă. 22.00, ora „ideală” de intrat în atelier și început treaba la confecționarea ochelarilor. Ora 3.00-4.00, ideală pentru somn. La 7.00, ziua următoare în picioare! Urmă o nouă zi! S-a întâmplat câțiva ani. Ani superbi, ani care m-au format. M-au format așa cum mă percepeți azi, cu bune și rele. Pe foarte scurt, cam despre asta este Optik Tataru.

Optik Tataru nu a fost niciodată o afacere, ci doar pasiune, sentimente, respect și dragoste de meserie

MESAJ… Mulțumesc, tată! Sărut-mâna și sufletul! Mulțumesc, mamă! Sărut-mâna și sufletul! Sărut mâna, iubita mea soție! Cred că poți să intuiești ce aș fi fost fără tine. Te iubesc pentru tot, dar mai ales pentru familia pe care mi-ai oferit-o, și pentru dragostea ta necondiționată! Dragii noștri parteneri din trecut și din prezent: mulțumim! Sperăm că au fost relații profesionale în care ați avut parte de respect și dragoste. Dragii noștri pacienți: vă mulțumim pentru încrederea pe care ne-ați oferit-o! Sperăm cu tot sufletul să nu vă dezamăgim vreodată! Tot ce mi-am dorit cu toată puterea a fost să vă transmit tuturor că Optik Tataru nu a fost niciodată o afacere, ci doar pasiune, sentimente, respect și dragoste de meserie. Nu am avut vreodată „masterplanuri”, nu am avut „targete de încasări”, nu ne-am gândit vreodată la „randamente” și altele de genul celor amintite. Le-am pus între ghilimele, de rușinea care mă paște, în cazul în care am folosit termeni pe care nu-i stăpânesc, fără ca locul lor să fie aici. Da, totul a plecat din pasiune, din iubire pentru optică medicală și pentru oameni, din respect pentru lucrul bine și foarte bine făcut. Ce a rezultat? Vă las pe dumneavoastră, pe cei care ați interacționat cu noi, să vă oferiți răspunsul cu sufletele. Vom exista atât timp cât veți dori dumneavoastră, pacienții noștri, și tot atât timp cât veți considera că ar fi bine să existăm în viețile dumneavoastră, chiar și pentru puțin».



- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.