spot_imgspot_img
9.6 C
Vaslui
26-apr.-2024

Bugetarii, în război cu guvernanţii

- Advertisement -

Salariaţii din sectorul bugetar încep acţiunile de protest şi acuză incompetenţa Guvernului Boc care a dus ţara la dezastru economic şi social. Poliţiştii vrânceni îşi vor limita, de astăzi, activitatea doar la programul zilnic de 8 ore. Aceştia nu vor folosi aparatele radar şi etilotestele care nu sunt omologate metrologic. Oamenii legii spun că vor veni la muncă peste program numai în caz de catastrofe, calamităţi sau la instituirea stării de urgenţă sau a stării de asediu. Sindicaliştii vor începe, tot astăzi, pichetarea Prefecturii, la care vor participa circa 100 de salariaţi afiliaţi la Cartel Alfa. De asemenea, primarii şi funcţionarii publici din comunele vrâncene se pregătesc pentru un protest în faţa sediului Guvernului iar agricultorii ameninţă că vor bloca vămile şi drumurile naţionale. Miercuri, peste 300 de sindicalişti vrânceni afiliaţi CNSLR Frăţia vor participa la mitingul organizat la Bucureşti.

Prima acţiune de protest va avea loc, azi după amiază, în faţa Prefecturii Vrancea. Circa 100 de sindicalişti vor picheta, începând cu ora 14, timp de două ore, sediul instituţiei guvernamentale. Manifestarea de protest organizată de Cartel Alfa va aduna sindicalişti din educaţie, agricultură, sănătate dar şi din mediul privat.
„Suntem împotriva disponibilizărilor, a modificării abuzive a legii pensiilor care nu trebuie promulgată în forma adoptată de Parlament, a modificării Codului Muncii şi încercării de legiferare a sclaviei moderne prin desfiinţarea contractelor individuale de muncă, împotriva dereglementării pieţei muncii şi a măsurilor de creştere exagerată a austerităţii prin legea de salarizare unică a sectorului bugetar. Guvernul actual trebuie să plece. Ne-a adus la sapă de lemn“, a afirmat Emil Răvoiu, liderul filialei vrâncene a Cartel Alfa.
Sindicaliştii consideră că actualii guvernanţi trebuie să găsească alte soluţii decât disponibilizarea salariaţilor. „Pe timp de criză nu dai oameni afară. Guvernul trebuie să găsească soluţii pentru a creşte productivitatea“, a precizat liderul sindical.

300 de sindicalişti protestează la Bucureşti

Peste 300 de sindicalişti vrânceni de la CNSLR Frăţia vor participa, miercuri, la mitingul organizat în Bucureşti. Liderul CNSLR Frăţia, Paraschiv Prodan, a afirmat că, deocamdată, sunt peste 300 de salariaţi care vor merge la Bucureşti, de la sindicatele Sanitas şi din Direcţia pentru Protecţia Copilului.
„Este un protest faţă de modul în care guvernanţii înţeleg să comunice cu partenerii sociali, faţă de legea salarizării, legea pensiilor, Codul Muncii. Trebuie deblocate posturile în sănătate, învăţământ şi stabilite programe de investiţii finanţate co-respunzător pentru păstrarea şi crearea de noi locuri de muncă“, a afirmat Paraschiv Prodan.
Sindicatele cer creşterea salariului minim pe economie până la 750 lei, schimbarea grilei de salarizare iar valoarea salariului de bază să fie salariul minim garantat în plată pe economie.

Primarii comunelor vor protesta în capitală

Proteste în capitală pregătesc şi primarii comunelor din judeţ împreună cu funcţionarii pu-blici din administraţiile locale. Data exactă a protestelor urmează să fie stabilită în această săptămână la întâlnirea Consiliului Director al Asociaţiei Comunelor din România. La întâlnire vor participa 340 de primari de comune din ţară care vor stabili calendarul de proteste. „În această săptămână va avea loc întâlnirea Consiliului Director al Asociaţiei Comunelor din România, la care vor participa 340 de primari de comune din ţară, care vor stabili calendarul de proteste. Vom continua acţiunile de protest, iar scânteia pornită în Vrancea săptămâna trecută se va extinde la nivelul întregii ţări“, a declarat primarul comunei Slobozia Bradului, Valerică Zamfirescu.

Primării falimentate de Guvern

Protestul de săptămâna trecută al funcţionarilor şi primarilor din comunele vrâncene a fost o premieră pentru administraţia locală din România.
Aproximativ o mie de funcţionari publici şi primari au protestat la Focşani, în faţa sediului Prefecturii şi a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, cerând anularea Ordonanţei Guvernului 18/2010 prin care bugetul judeţului a fost rectificat negativ şi s-au retras ilegal peste 34 de mi-lioane lei.
„În urma retragerii sumei de 34,39 de milioane de lei, primăriile din judeţ îşi vor înceta activitatea începând cu data de 31 octombrie 2010, ordonanţa de guvern în cauză având efecte catastrofale în toate sferele de activitate gestionate de către primării. Pentru a preîntâmpina falimentul administraţiilor locale, filiala judeţeană Vrancea a Asociaţiei Comunelor din România somează Guvernul Boc să abroge articolul 49 din OG 18/2010 prin care sunt diminuate bugetele locale, până la data de 24 septembrie 2010“, se arată în protestul primarilor.
Protestatarii au scandat lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale. „Jos Guvernul Boc!“, „Jos Băsescu!“ şi „Hoţii!“. Preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, filiala Vrancea, primarul Elena Gîrneaţă, a declarat că primarii şi funcţionarii protestează pentru că „administraţiile locale sunt în moarte clinică“.

Agricultorii ameninţă că vor bloca drumurile şi vămile

Acţiuni de protest pregătesc şi agricultorii, nemulţumiţi de lipsa subvenţiilor şi a dezinteresului guvernanţilor faţă de acest domeniu. Sub sloganul „Salvaţi agricultura“ joi, fermierii vor bloca drumurile naţionale, europene şi vămile. La ultimul miting organizat la Focşani, agricultorii din LAPAR au anunţat că vor ajunge chiar la Bruxelles pentru a-şi prezenta doleanţele.
„Vom continua acţiunile de protest cu blocarea vămilor şi a drumurilor în zilele de 27 şi 28 septembrie. Nu ne vom opri nici aici. Vom merge la Bruxelles 600 de fermieri şi vom prezenta doleanţele noastre denumite «Salvaţi Agricultura». Am făcut numeroase demersuri la Ministerul Agriculturii, la Guvern dar nimeni nu ne-a băgat în seamă“, a afirmat preşedintele LAPAR Vrancea, Constantin Bazon.
Reamintim că, la începutul lunii septembrie, aproximativ 500 de agricultori vrânceni afiliaţi Ligii Producătorilor Agricoli din România, au pichetat Prefectura Vrancea, scandând lozinci antiguvernamentale şi cerând demiterea Guvernului Boc. „Jos Guvernul Boc!“, „Demisia!“ au fost doar câteva dintre scandările agricultorilor protestatari. Agricultorii au venit şi cu o autoutilitară în care se afla un ţap denumit „Ţapul Boc“, iar pe maşină se aflau un sicriu şi o cruce pe care scria „acesta va fi viitorul zootehniei!“.
Ţăranii au adus în centrul municipiului Focşani mai multe tractoare cu care au blocat o parte din bulevardul Unirii. „Dorim să le arătăm guvernanţilor că agricultura este în faliment. Pentru starea în care ne-a adus vrem să îngropăm Guvernul Boc“, a spus Radu Nemuţ. Agricultorii cer subvenţii la terenuri, la culturi agricole, în zootehnie şi la lapte. „Se vorbeşte de venit în agricultură. Care venit, domnilor guvernanţi? Venit înseamnă să câştig ceva, dar nu mă în- treabă nimeni cât cheltuiesc cu un hectar de vie sau de grâu. Nu avem cui vinde aceste produse dar aceste lucruri nu îi interesează pe guvernanţi. De aceea le cerem să îşi dea demisia“, a spus Maria Cojocaru.

Poliţiştii îşi limitează activitatea

Poliţiştii vrânceni afiliaţi Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), vor lucra peste program, de astăzi, numai în caz de catastrofe, calamităţi sau la instituirea stării de urgenţă sau a stării de asediu. Cei peste 600 de poliţişti vrânceni afiliaţi SNPPC sunt hotărâţi să-şi limiteze activitatea.
Poliţiştii nu s-au lăsat impresionaţi de mesajul transmis de ministrul de Interne şi vor să-şi obţină drepturile. „Ne vom limita activitatea aşa cum am stabilit şi nu ne lăsăm impresionaţi de cei care ar vrea să renunţăm. Este o acţiune care se desfăşoară la nivelul întregii ţări şi sperăm ca semnalele primite să fie de redresare a situaţiei şi în niciun caz de intimidare“, a declarat inspectorul principal Angelin Cioban, liderul de sindicat al SNPPC – Filiala Vrancea.
Poliţiştii nu vor lucra cu publicul peste orele de program, nu vor primi sesizări sau alte documente ale cetăţenilor, cu excepţia celor pentru care soluţionarea sau procesarea nu suferă amânare. Prin afişe poştale puse la sediile poliţiilor, oamenii vor fi îndrumaţi să trimită sesizările prin poştă sau electronic pe adresele de e-mail ale instituţiei. În relaţia cu publicul, se va respecta cu prioritate termenul legal de răspuns, de 30 de zile la petiţii, fără reduceri ale acestuia. Poliţiştii de la Rutier nu vor patrula, nu vor dirija traficul rutier şi nu vor aplica sancţiuni contravenţionale, cu excepţia avertismentelor. Dacă echipajul din trafic nu are doi poliţişti, sau dacă aceştia nu primesc echipamentul specific de protecţie se vor refuza deplasările din teren.

Fără patrule de poliţie

Poliţiştii nu vor utiliza, de astăzi, aparatele radar şi etilotestele care nu sunt omologate metrologic. În situaţia cercetării unui accident cu victime produs în ultima parte a programului de lucru, poliţiştii, după efectuarea cercetărilor, vor ieşi din serviciu, refuzând să finalizeze documentele într-un timp suplimentar de lucru, dacă nu se emite o dispoziţie scrisă în acest sens. Şi poliţiştii de la Ordine Publică iau atitudine. La poliţiile orăşeneşti şi municipale, patrulele de ordine publică nu vor patrula, ci vor staţiona, pe toată durata programului de lucru, în puncte fixe şi vor interveni doar la apelurile de urgenţă. De asemenea, aceştia nu vor da amenzi ci doar avertismente.
Posturile de poliţie închise după ora 16.00
Posturile rurale de poliţie, care, conform dispoziţiilor în vigoare, nu lucrează în ture de serviciu, vor fi deschise şi vor funcţiona, de luni până vineri, între orele 08-16. Sâmbăta şi duminica acestea vor fi închise. Toate solicitările, prin intermediul dispeceratului 112, primite la posturile rurale vor fi direcţionate spre echipele operative de la nivelul judeţului sau al oraşelor la care localităţile respective sunt arondate. Totodată, oamenii legii nu vor pune în aplicare mandatele de audiere emise de către instanţele de judecată şi vor refuza intervenţia individuală la evenimentele pentru care au fost solicitaţi ori îndrumaţi de superiori sau dispecerat. Criminaliştii vor amâna întocmirea planşelor foto şi a expertizelor, pentru cazurile care nu prezintă gravitate deosebită, având în vedere lipsa mate-rialelor necesare. Toate audierile vor fi amânate, iar persoanele deja citate vor fi reprogramate.

„Nefuncţional, prin grija Guvernului României şi a MAI“

Oamenii legii spun că vor refuza să conducă autovehicule din dotarea unităţilor, dacă ele nu co-respund normelor tehnice iar timpul de lucru pentru remedierea defecţiunilor se va consuma la se-diul unităţii. Autovehiculele de serviciu, necorespunzătoare din punct de vedere tehnic sau cu lipsă carburant, vor fi inscripţionate, la vedere, cu atenţionări de genul: „ATENŢIE, autovehicul de serviciu neasigurat, prin grija Guvernului României şi a MAI“, sau „Nefuncţional, prin grija Guvernului României şi a MAI“.

Revendicările solicitate prin limitarea activităţii

Prin limitarea proporţională a activităţii, poliţiştii vor ca munca prestată să le fie plătită integral dar şi modificarea Legii 360/2002 privind Statutul poliţistului. Oamenii legii spun că vor protesta până când conducerea MAI îşi va asuma, în baza unui calendar negociat concret cu sindicatele, eliminarea subfinanţării care afectează sistemul logistic al instituţiei, anularea planului privind disponibilizările de personal, cu scopul de a aduce economii la buget, în detrimentul asigurării ordinii publice dar şi plata integrală a muncii prestate de poliţişti şi personalul contractual, co-respunzător timpului efectiv lucrat şi nu redusă cu 25%. Oamenii legii mai vor ca drepturile băneşti de natură salarială să le fie achitate integral. Totodată, aceştia solicită modificarea în regim de urgenţă a Legii numărul 360/2002 privind statutul poliţistului, urmărindu-se, printre altele, eliminarea incompatibilităţilor şi amendarea unor interdicţii.
monitorulvn.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.