spot_img
24.3 C
Vaslui
11-oct.-2024
spot_img

Cadoul primit de la prieteni i-a adus un dosar penal!

- Advertisement -
PRINS… Un moldovean de 22 de ani a fost prins la Albița cu două permise auto, unul valabil și unul fals, și s-a „scuzat”, dând vina pe prieteni.

CONTROL… Un cetățean moldovean în vârstă de 22 de ani, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Franța, a vrut să intre în România prin vama Albița, având asupra sa un permis auto valabil, dar și unul… fals. Descoperirea actului fals este meritul polițiștilor de frontieră, care, deși au văzut actul valabil, au avut, totuși, intuiția de a face verificări mai amănunțite și astfel au găsit și permisul fals. Moldoveanul a dat vina pe „niște prieteni”, care i-ar fi făcut acest cadou… ilegal.

„În data de 7 septembrie, în jurul orei 08.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – ITPF Iași, un bărbat cu cetățenie moldovenească, în vârstă de 22 de ani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, conducând un autoturism înmatriculat în Franța. La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat alături de documentul de identitate și un permis de conducere valabil, cu însemnele autorităților din Franța. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport și al persoanei, ocazie cu care, în portdocumentul bărbatului, polițiștii de frontieră au descoperit un permis de conducere similar celor eliberate de autoritățile din Republica Moldova, pe numele său. În urma verificărilor specifice efectuate, s-a stabilit că permisul descoperit nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a primit cadou de la prieteni, cu ocazia zilei sale de naștere, documentul în cauză. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a menționat purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui, comisarul de poliție Irina Mirică.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.