-1.7 C
Vaslui
31-ian.-2023

Calculatoare pentru șase organizații din județul Vaslui, prin proiectul „Dăm click pe România”

- Advertisement -
CALCULATOARE… Aflat la cea de-a treia ediție, proiectul oferă 4.000 de calculatoare recondiționate către 258 de unități școlare și alte organizații educaționale care activează în comunități defavorizate.

ȘANSĂ… „Ateliere Fără Frontiere” continuă și în acest an programul de donații de calculatoare cu alte 4.000 de echipamente IT recondiționate, care vor ajunge pe băncile școlilor din România până la finalul anului 2022, iar o parte dintre ele vor ajunge și la șase organizații din județul Vaslui. Grădinița nr. 1 Huși și Școala Pădureni sunt printre beneficiare.

„Aflat la cea de-a treia ediție, proiectul oferă 4.000 de calculatoare recondiționate către 258 de unități școlare și alte organizații educaționale care activează în comunități defavorizate. Printre ele se află și 6 organizații din județul Vaslui: Grădinița Cu Program Prelungit Nr.1 din Huși, Asociația Panu 82 Huși, Centrul Școlar De Educație Incluzivă ,,Constantin Pufan” Vaslui, Școala Gimnazială Nr. 1 Sat Pădureni, Asociația „Viitorul Copiilor Hușeni”, Școala Gimnazială ,, Mareșal Constantin Prezan” Sat Dumești. Laureații „Dăm Click pe România” au fost aleși în urma unui apel de proiecte deschis între 25 martie și 14 aprilie la finalul căruia 347 de aplicații au fost înscrise. Selectarea laureaților s-a făcut printr-un proces de jurizare la care au participat în mod voluntar 21 de angajați Kaufland România și OMV Petrom. Fiecare aplicație înscrisă a fost notată între 1 și 10 pe baza unei grile de evaluare unice ce a urmărit sustenabilitatea, relevanța și impactul donației de calculatoare. La finalul jurizării, au fost selectate 226 de unități școlare, 30 de organizații non-guvernamentale și 2 instituții sociale care vor primi în următoarele luni calculatoare complet echipate (unitate centrală, monitor, periferice, sistem de operare). Calculatoarele donate în acest program sunt echipamentele IT uzate, pe care Ateliere Fără Frontiere le obține în calitate de colector autorizat de la companii și diverse organizații, toate fiind recondiționate de persoanele din grupuri vulnerabile și dezavantajate care lucrează în educlick, unul dintre atelierele de inserție socio-profesională ale asociației. Din 2008, Ateliere Fără Frontiere a donat prin programul său de donații peste 22.000 de calculatoare recondiționate în atelierul educlick”, au transmis reprezentanții Asociației Ateliere Fără Frontiere.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.