spot_imgspot_img
17.6 C
Vaslui
25-apr.-2024

Care sunt cele mai bine plătite joburi

- Advertisement -

Profesioniştii din IT sunt cei mai căutaţi pe piaţa muncii în această perioadă de criză, un programator putând obţine în Capitală un salariu mediu de circa 760 euro, potrivit unui studiu realizat de site-ul de recrutare MyJob.

‘În această perioadă dificilă pe piaţa muncii, studiile superioare sau specializările nu mai garantează un venit ridicat. În prezent, un electrician sau un şofer profesionist din Capitală poate câştiga mai mult decât un economist sau un inginer, iar diferenţele sunt cu atât mai mari în cazul medicilor, profesorilor sau funcţionarilor’, se arată în studiul MyJob.

Salariul mediu pentru electricienii cu 3 până la 5 ani experienţă din Bucureşti este de 646 euro şi puţin mai mic – 613 euro pentru un şofer angajat tot în Capitală. În schimb, economiştii cu acelaşi nivel de experienţă câştigă, în medie, 500 de euro, la fel ca un inginer din producţie sau construcţii. Cel mai mic salariu mediu este cel al funcţionarilor administrativi – 384 euro, urmaţi de profesorii din Capitala, cu 393 de euro şi de medicii primari – 429 euro.

Potrivit site-ului de recrutare, oferta financiară din străinătate pentru electricieni sau sudori cu experienţă o egalează pe cea pentru un medic primar – peste 2.000 de euro pe lună în ţări precum Norvegia, Danemarca, Germania sau Olanda.

‘Câştigătorii clasamentului sunt de departe profesioniştii din IT – studiile şi specializările în acest domeniu rentează şi acum, un programator având un salariu mediu de entry-level ce ajunge la 760 euro în Capitală’, se arată în raport.

Datele au fost obţinute cu ajutorul calculatorului de salarii pus la dispoziţie de site-ul de recrutare Myjob, serviciu gratuit care oferă informaţii despre nivelul salarial în funcţie de meserie, localitate şi anii de experienţă pe piaţa muncii din România. ‘Pentru departajarea numărului mare de persoane care caută un job în acest moment de criză, deseori, salariul este criteriul ultim în decizia angajatorilor. De aceea, pentru a avea mai multe şanse la un job, este indicat să ştii care este nivelul salarial din piaţă pentru postul la care aplici, să poţi negocia cât mai realist la interviu ca să nu rişti să fii respins pentru pretenţii exagerate’, potrivit specialiştilor site-ului de recrutare.

Calculatorul de salarii Myjob poate fi folosit de orice persoană care completează denumirea profesiei, oraşul de activitate sau în care este vizat un job, nivelul de experienţă şi salariul actual sau cel dorit. Candidaţii află salariul mediu pentru postul respectiv, care este cea mai mică sau cea mai mare remuneraţie pentru specializarea sa în localitatea respectivă şi poate chiar compara rezultatele cu cele din alte profesii sau alte oraşe.

Lansat în februarie 2001, MyJob.ro este unul dintre cele mai populare site-uri de recrutare online.

SURSA: Agerpres

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.