0.7 C
Vaslui
27-ian.-2023

Carte de identitate falsã descoperitã la controlul de frontierã Albita

- Advertisement -

GHINION …Politistii de frontierã din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albita efectueazã cercetãri în privinta unui bãrbat cu cetãțenie R. Moldova, asupra cãruia a fost descoperitã o carte de identitate româneascã falsã. Bãrbatul a declarat cã a procurat cartea de identitate descoperitã la controlul de frontierã prin intermediul unui conațional, ale cãrui date nu le cunoaste, contra sumei de 250 de euro și cã urma sã foloseascã documentul pentru a-și gãsi mai ușor un loc de muncã în Germania. A rãmas si fãrã falsul document, si fãrã cei 250 de euro, dar în schimb a dobândit un dosar penal.

La sfârsitul sãptãmânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albita – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în tarã, ca pasager într-un autocar, un cetãțean din R. Moldova în vârstã de 40 de ani. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amãnuntit asupra vehiculului și persoanelor, ocazie cu care, asupra bãrbatului a fost descoperitã ascunsã o carte de identitate cu însemnele autoritãtilor române, având imprimate datele și fotografia proprii. Cu ocazia verificãrilor specifice efectuate, polițiștii de frontierã au stabilit cã documentul în cauzã nu îndeplinește condițiile de formã și fond ale unui document autentic, fiind fals total.

„Cu privire la cele constatate, bãrbatul a declarat cã a procurat cartea de identitate descoperitã la controlul de frontierã prin intermediul unui conațional, ale cãrui date nu le cunoaste, contra sumei de 250 de euro și cã urma sã foloseascã documentul pentru a-și gãsi mai ușor un loc de muncã în Germania. Politistii de frontierã efectueazã cercetãri în cauzã sub aspectul sãvârsirii infractiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.”, a precizat subcomisarul de politie Irina Miricã, purtãtorul de cuvânt al STPF Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.