DEMERSURI Patru miliarde de lei vechi au fost „prinse” în bugetul local pe 2014, pentru realizarea retelei de iluminat casnic, în cartierele „Dric 2” si „Dric 3”. Sperantele oamenilor sunt cu atât mai mari, cu cât aceastã sumã acoperã în procent de 80% costul prevãzut de una din cele douã solutii avute în vedere de executiv. Mai exact, dacã în cursul acestui an, se vor mai aloca de cãtre Consiliul Local (CL) în jur de 1,6 miliarde de lei vechi, cartierului „Dric 2” i se va putea construi reteaua de iluminat casnic.
Sãptãmâna trecutã, la propunerea executivului local, consilierii huseni au votat alocarea celor 4 miliarde de lei vechi, strict necesare mãcar începerii lucrãrilor în zonã. De altfel, existã douã solutii pentru aceastã problemã: una ar fi sã se gãseascã peste 14 miliarde de lei vechi, pentru efectuarea lucrãrilor în ambele cartiere (aici s-a avansat chiar si posibilitatea unei cofinantãri cu E-On), iar a doua variantã propusã a fost aceea ca, pentru început, cu aproape 6 miliarde de lei, sã se realizeze întâi lucrãrile în cartierul „Dric 2”. „Eu cred cã e o solutie bunã, deoarece aici avem si stâlpii deja pusi”, a spus primarul Ioan Ciupilan. Consilierii au votat alocarea a 4 miliarde de lei vechi, dupã care se vor da si ceilalti bani. „Asa cum v-am spus cã se vor gãsi în buget cele 4 miliarde de lei ca sã le alocãm în prima fazã, iatã cã s-au gãsit! Sigur, i-a gãsit domnul primar, dar, probabil, simtindu-ne pe noi, consilierii, suflându-i în ceafã. Sã înceapã treaba si se vor gãsi si restul de bani, pentru ca mãcar cartierul <<Dric 2>> sã fie fãcut”, a spus consilierul Liviu Iacob. Trebuie spus cã în cele douã cartiere de pe Dric sunt în jur de 300 de locuinte, ridicate pe terenuri atribuite gratuit tinerilor sub 35 de ani, în baza legii. „Noi de asta mergem la Primãrie, la sedinte, ca sã stim când vom avea si noi luminã. Ni s-a tot spus cã ba anul acesta, ba la anul, ba în toamna asta, ba la primãvarã se vor începe lucrãrile. Unii am muncit cum am putut prin strãinãtate, altii s-au împrumutat la bancã si am ridicat locuintele, pentru cã ni s-a spus cã, în caz cã nu construim repede, ni se iau terenurile. Acum stãm fãrã luminã, de cel putin cinci ani. Poate se va reusi racordarea mãcar anul acesta, ca sã nu ne mai gãseascã altã iarnã tot fãrã luminã, tot la lumina lumânãrii”, au spus husenii de pe „Dric 2”.