Cât de frumoasă poate fi?! Ea este doctorița de la SMURD Iași după care întoarce toată lumea capul. Cât este la serviciu salvează vieți, iar în timpul liber face prăjituri! „Un pacient s-a trezit, s-a uitat la mine și m-a întrebat dacă a murit și a ajuns în Rai”

O tânără, medic în echipa SMURD Iași, este incredibil de frumoasă. Bruneta salvează vieți în aer, făcând parte din echipajul de pe elicopterul SMURD. Pe rețelele de socializare medicul strânge sute de reacții la fotografiile postate. Și-a ales această meserie pentru că și-a dorit să fie alături de oameni și să le întindă o mână de ajutor
Giorgiana Loredana Matei este medic și face parte din echipa SMURD de la Iași. Tânăra este extrem de frumoasă și se poate spune cu ușurință că după ea întoarce toată lumea capul. Reporterii BZI au discutat cu Giorgiana și au aflat de ce a ales această meserie, ce pasiuni are și cu ce se ocupă în timpul liber. Tânăra este de loc din Săveni, județul Botoșani, și a urmat cursurile UMF Iași, specializarea Medicină Generală. Ulterior a plecat pe drumul medicinei de urgență și este de 3 ani medic specialist. Giorgiana are 33 de ani și spune că până acum a pus cariera pe primul loc.

„Am 33 de ani și până acum am pus cariera pe primul plan. Nu m-am ocupat prea mult de viața personală, nu m-am căsătorit și nici nu am copii”, a spus tânăra. Despre Giorgiana se poate spune că este veșnic îndrăgostită de meseria pe care o face. Fiind o persoană extrem de activă și iubitoare de adrenalină, a vrut neapărat sa facă parte din echipa de pe elicopterul SMURD. A participat la multe misiuni de salvare și a reușit să ajute multe persoane aflate în impas.

Un pacient a crezut că a ajuns în Rai când a văzut-o pe frumoasa de pe SMURD
Despre intervențiile pe care le-a făcut de-a lungul timpului își aduce aminte cu drag. Una dintre ele i-a rămas în minte și o amuză și acum. În urmă cu ceva vreme a intervenit la un accident rutier și i-a acordat primul ajutor unui bărbat care în urma impactului și-a pierdut cunoștința. Plecând cu el spre spital, după un timp acesta și-a revenit, iar când a văzut-o pe frumoasa doctoriță a crezut că a ajuns în Rai.

„Un pacient, victima unui accident rutier, fiind confuz după ce își pierduse cunoștința și pe care îl însoțeam spre spital, la un moment dat s-a trezit, s-a uitat la mine și m-a întrebat dacă a murit și a ajuns în Rai”, a spus dr. Giorgiana Matei.

Tânăra știe că este frumoasă și spune că frumusețea nu este întotdeauna un avantaj. …https://www.bzi.ro/cat-de-frumoasa-poate-fi-ea-este-doctorita-de-la-smurd-iasi-dupa-care-intoarce-toata-lumea-capul-cat-este-la-serviciu-salveaza-vieti-iar-in-timpul-liber-face-prajituri-un-pacient-s-a-trezit-s-4109228?utm_source=website&utm_medium=deschideri




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ