spot_imgspot_img
10 C
Vaslui
26-apr.-2024

Catastrofa de la Ciurea, cel mai grav accident feroviar din România. Aproape 1.000 de suflete au pierit

- Advertisement -

Cel mai grav accident feroviar din România a avut loc în anul 1917, în plină desfăşurare a Primului Război Mondial. Aproape o mie de suflete au pierit la data de 13 ianuarie, în Gara Ciurea. Trenul, format din 26 de vagoane, era încărcat până la refuz cu soldaţi şi civili care se retrageau spre Moldova pentru a ieşi din calea armatelor Puterilor Centrale.

Cum s-a produs catastrofa

Trenul era neîncapator pentru numărul mare de persoane care stăteau chiar şi între tampoanele de legătură. S-au testat şi franele, prima oară la Balteni şi a doua oara la Barnova, chiar ultima staţie înainte de Ciurea. Totul parea că funcţionează fără nicio problemă.

Totuşi, în apropierea gării Ciurea, trenul a urcat o panta înclinata şi în momentul coborârii frânele au cedat. Existau frâne manuale, dar din cauza aglomerării mecanicii nu au putut ajunge la ele.

Trenul a intrat în gară cu o viteza foarte mare. Pe linia 1 staţionau vagoanele cu pacură. A fost activat macazul astfel încat trenul să intre spre dreapta pe linia 2 şi să se evite coliziunea. Din cauza vitezei şi unghiului foarte mare de cotire, doar locomotiva şi încă un vagon au reusit să treacă. Celelalte au deraiat, mai putin 2 vagoane care au rămas pe linie.

Cel putin unul dintre vagoane s-a ciocnit de cisternele de combustibil. Imediat s-a declansat o explozie şi a urmat un incediu enorm.

Sute de cadavre, printre metalele contorsionate

Trupurile a sute de oameni au fost găsite printre metalele contorsionate ale garniturii. Victimele au fost înşirate apoi aproape de gară şi s-au făcut nenumărate apeluri la oameni pentru a ajuta la descoperirea identităţii victimelor. Foarte puţine victime au fost identificate.

La aproape 500 de metri de gara Ciurea a fost săpată o groapă comună uriaşă pentru adapostirea rămăsiţelor tuturor celor ce nu au putut fi identificaţi.

Mormântul acesta exista şi în ziua de astăzi.

De ce nu a fost investigat corespunzător accidentul

Mai multe semne de întrebare în legatură cu acest accident feroviar au rămas până în ziua de astăzi. Nu se ştie de ce primul set de frâne a cedat la coborâre, desi fusese verificat înainte şi de ce linia 1 era ocupată de garnitura de cisterne, când aceasta trebuia să fie liberă.

În presa vremii nu apar foarte multe detalii legate de acest incident feroviar din cauza interdicţiei impuse de Guvern. S-a dorit controlarea şi limitarea răspândirii detaliilor legate de magnitudinea dezastrului de la Ciurea.

Populaţia era deja demoralizată de mersul nefavorabil al războiului şi o astfel de ştire ar fi avut cu siguranţă consecinţe negative asupra stării de spirit. Totuşi, ce este de neînteles este motivul pentru care, ulterior, nu a fost efectuată nicio o ancheta oficială asupra evenimentelor din gara Ciurea.

www.antena3.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.