spot_imgspot_img
25.6 C
Vaslui
16-apr.-2024

Cãutãm opaite!!!

- Advertisement -

Prof. Milutã Moga

La magazinele din zona Moara Grecilor, municipiul Vaslui, în ultimele luni se înregistreazã un aflux de cereri cu totul original. Clientii solicitã lãmpi sau felinare cu gaz, sau mãcar opaite. De fapt, spunea o bãtrânã, mai bine sã ne aducã opaite, cã la ele îti trebuie doar fitil si ceva ulei, cum folosim la candele. Gazul lampant se gãseste foarte greu, pentru a folosi lãmpile si felinarele. Firesc, gestionarii rãmân mirati la o solicitare asa masivã si ineditã.

-De ce vã trebuie lãmpi si felinare cu gaz? întreabã o vânzãtoare mai îndrãzneatã la vorbã.

-Apoi, maicã, cum sã nu ne trebuiascã, spuse o bãtrânicã si scoase un oftat prelung. Iaca, desi avem contract cu Renel, uzina sau E.ON, Dumnezeu sã-i mai înteleagã cum se numesc, nu prea avem curent electric. Se întrerupe când îti este lumea mai dragã sau îti crapã mãseaua în gurã.

-Eu eram în beci s-aduc niste murãturi pentru masa de searã, intervine altã bãtrânã. Când colo, ce sã vezi? Tocmai umplusem castronul când s-a stins lumina! Si, descurcã-te dacã mai poti! Cum am si ceva probleme cu vederea, dar si palpitatii la inimã, m-am pierdut de tot! Am scãpat castronul, care s-a si spart, am împrãstiat murãturile si am si cãzut. Peste mine a cãzut si capacul de la butoi. Ce mai, daravelã mare! Noroc cã unul dintre bãieti si-a dat seama de pericol si cu o lumãnare aprinsã a venit si m-a scos din beci, cã altfel cine stie ce se mai întâmpla.

-Asta nu-i nimic!, intervine o nevastã mai tânãrã. Eu, cum stiti, am trei copii, dintre care mezinul are doar sase luni. M-am apucat sã-i fac baie în cadã, sã se simtã si el mai bine si sã-mi fie si mie mai usor. Vãzând asta, ceilalti doi, de trei si respectiv cinci ani, au cerut sã intre si ei în cadã. Mi-a fost milã si i-am bãgat în apã pe toti. Când se zbenguiau mai bine si chiar se stropeau cu apã, s-a stins lumina. Ei, atunci sã te tii, ce belea s-a iscat: nu stiam pe care sã-l apuc mai întâi, sã-l scot din apã. Unde ma pui cã toti trei au început sã tipe. Ce chin, cu vai am reusit sã-i scot din cadã si cu greu am nimerit usa, ca sã ajung în hol. Pe dibuite, pe nimerite, am ajuns cu copiii în camerã, dar nu gãseam pijamalele ca sã-i îmbrac, plus cã tipau continuu, de m-au bãgat si pe mine în sperieti.

-Iatã, eu am trei copii la scoalã, la gimnaziu, interveni un bãrbat la vreo 40 de ani, venit si el sã caute felinar. Întrucât seara se întrerupe si iluminatul stradal, iar distanta de la statia de autobuz este destul de mare, vin bietii de ei orbecãind si plini de noroi. În plus trebuie sã înfrunte si niste maidanezi, care sãlãsluiesc pe ulita noastrã. Ce mai, nevoie mare! Noroc cã fiind acasã le ies în întâmpinare. Acasã, alt bucluc, lumina fiind stinsã ne folosim de lumânãri. De asta are grijã nevastã-mea, care le cumpãrã de la bisericã duminica.

Desigur, am putea continua cu relatarea altor peripetii ale bietilor locuitori care au nesansa sã-si trãiascã viata în zona de nord a orasului si pentru care E.ON nu miscã un deget. Mai mult de atât, distribuitorul de energie electricã nu are serviciu de interventie pentru noapte, asa cã ore întregi oamenii stau pe întuneric, iar cei care au centrale termice dârdâie serios de frig. Halal prestator de servicii! În schimb, dacã din varii motive, întârzii cumva plata facturii (care oricum îti parvine cam la o lunã de la întocmire) vin penalizãrile, dupã caz, sau întreruperea alimentãrii cu energie electricã. Domnilor de la E.ON, când ati fost seriosi? Când v-ati privatizat, înselând statul român sau pe bietii contribuabili sau când îi lãsati pe întuneric?! Hotãrâti-vã odatã, cã oricum nu vã mai suportãm!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.