spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
29-apr.-2024

Cauza morții preşedintelui CJ Vrancea, Cătălin Toma: „E vorba de evoluţia nefavorabilă şi nefericită a unei afecţiuni respiratorii“

- Advertisement -

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a spus că decesul preşedintelui CJ Vrancea, Cătălin Toma, a survenit ca urmare a evoluției unei afecţiuni respiratorii cu complicaţii cardio-vasculare.

Ministrul Sănătăţii a venit cu lămuriri privind decesul lui Cătălin Toma, președintele CJ Vrancea, care a murit la vârsta de 47 de ani: „E vorba de evoluţia nefavorabilă şi nefericită din punct de vedere medical a unei afecţiuni respiratorii, o viroză, ulterior cu complicaţii cardio-vasculare. Nu pot să fac comentarii legate de eventuale comorbidităţi pe care le avea domnul Toma, este şi legiferat ca atare”, a comentat Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila a mai afirmat că aceste infecţii virale, sezoniere, precum gripa, pot produce complicaţii chiar şi la persoane cu stare de sănătate aparentă bună şi pot să ducă l astfel de consecinţe. „Important, ca mesaj general, este ca atunci când avem o astfel de problemă, să ne prezentăm la medic din primul moment şi să încercăm să nu ducem pe picioare astfel de afecţiuni”, a mai spus ministrul pentru News.ro…https://adevarul.ro/stiri-locale/focsani/cauza-mortii-presedintelui-cj-vrancea-catalin-2340850.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.