spot_imgspot_img
15.6 C
Vaslui
28-mart.-2024

Femeie descoperită în comă, poliția cercetează cazul! (FOTO)

- Advertisement -

SALVATĂ IN EXTREMIS… O femeie de 51 de ani din satul Ghireasca, comuna Mălușteni, se zbate între viață și moarte, după ce a ajuns la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) din Bârlad în comă. Femeia, fără a fi cunoscută cu probleme medicale, a fost văzută noaptea de către concubinul ei luând un pumn de pastile, iar el i-ar fi interzis să mai ia și altele. Dimineață însă, după ce concubinul ar fi plecat, a venit o rudă pentru a discuta cu femeia, dar a găsit-o căzută jos, într-o comă profundă. A sunat la 112 și a venit o Ambulanță SAJ tip C2, cu medic, care a intubat-o, și a transportat-o urgent la CPU Bârlad, unde medicii fac eforturi pentru a o salva. Poliția Murgeni a deschis dosar penal pentru vătămare corporală gravă, urmând a cerceta dacă femeia a încercat să-și ia viața sau nu.

Ambulanța Bârlad a fost solicitată ieri, 6 februarie, într-un sat al comunei Mălușteni, mai precis în Ghireasca, unde s-a anunțat la 112 că o femeie de 51 de ani, care locuiește singură, a fost găsită în comă de o rudă. Femeia nu era cunoscută cu afecțiuni. Ruda sa a trecut pe la ea ca să vadă ce face, dar a găsit-o prăbușită, în comă, fără nicio reacție. A fost trimisă o Ambulață tip C2, cu medic, din Substația Bârlad a SAJ Vaslui. Cadrele medicale au ajuns destul de greu la caz, deoarece ningea, iar vântul spulbera zăpada, femeia locuind în vârful unui deal.

„Am preluat femeia, de 51 de ani, care era în comă profundă, cauza nefiind cunoscută de rudele care au găsit-o în starea respectivă. La plecarea de la Ghireasca, ambulața a trebuit să fie împinsă câțiva metri de săteni, deoarece se împotmolise din cauza zăpezii. S-a rezolvat repede și astfel am ajuns la CPU din cadrul Spitalului Bârlad, unde s-a predat pacienta, care era tot în comă profundă”, a precizat medicul urgentist Dan Ungureanu, cel care a și fost la cazul respectiv, fiind de gardă.

Poliția a deschis dosar penal

Femeia de 51 de ani se pare că ar fi luat medicamente noaptea, ea având se pare un concubin, care i-ar fi interzis să mai ai pastilele. Totuși, când a venit ruda care a găsit-o pe femeie în comă, concubinul nu era acasă. Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul! „Am fost sesizați cu privire la faptul că, o persoană de sex feminin ar fi ingerat mai multe medicamente. Femeia a fost transportată la Spitalul Municipal Bârlad, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat agentul de poliție Mălina Popa, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.

Medicii bârlădeni efectuează investigații medicale, fiind în observație o „ingestie voluntară medicamentoasă”!

Femeia a ajuns la spitalul bârlădean intubată și ventilată, unde a fost investigată medical pentru a se depista care este cauza comei profunde în care a fost găsită. „Pacienta a fost adusă de SAJ Vaslui intubată și ventilată mecanic, este în comă, nefiind precizată deocamdată cauza comei, fiind în observație o ingestie voluntară medicamentoasă. După efectuarea tuturor investigațiilor, și în urma efectuării examenului CT, se va putea preciza cauza comei, neurologică sau medicamentoasă.”, a precizat Ciprian Feraru, managerul spitalului bârlădean.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.