spot_imgspot_img
10.7 C
Vaslui
20-apr.-2024

UPDATE: VIDEO | Agresiv și în ambulanță, bărbatul din Protopopești a fost păzit de SAS (FOTO)

- Advertisement -

UPDATE 2: VIOLENT… Împușcat de polițiști într-un picior și în zona toracică, bărbatul de 33 de ani din Protopopești, comuna Tăcuta, nu s-a liniștit nici după ce a fost preluat de ambulanță pentru a fi transportat la spital. A sărit, din nou, la bătaie, la medicii din ambulanță astfel că salvatorii au fost nevoiți să-l sedeze și să apeleze la polițiștii din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale. De asemenea, Lică Homoranu, a avut un nou episod violent în Unitatea de Primiri Urgențe, astfel că luptătorii SAS l-au păzit non-stop. Într-un final, medicii au reușit să-l stabilizeze și apoi a fost transferat la o unitate medicală din Iași. Tot acolo au ajuns și cei doi părinți ai săi, tatăl în stare foarte gravă cu șanse minime de supraviețuire. În plus, din informațiile puse la dispoziție de cei care au intervenit la fața locului a reieșit faptul că Lică Homoranu ar fi suferit de epilepsie dar, în ultima perioadă, a renunțat la tratament și ar fi început să bea peste măsură. Așa s-ar putea explica episodul de furie ieșită din comun al bărbatului de 33 de ani, dar și forța de care a dat dovadă atunci când, chiar și împușcat, cu două plăgi, a sărit la bătaie la ambulanțieri și medicii Unității de Primiri Urgențe Vaslui.

UPDATE 1: Anchetă complexă a polițiștilor în cazul de la Protopopești

Folosirea armamentului din dotare pentru a-l liniști pe bărbatul agresiv din Protopopești a declanșat o anchetă complexă a polițiștilor, sub coordonarea unui procuror criminalist. Din declarațiile reprezentanților IPJ Vaslui a reieșit faptul că oamenii legii au folosit arma din doatre după ce viața le-a fost pusă în pericol și agresorul îi amenința cu un topor. De asemenea, polițiștii vor să afle și ce s-a întâmplat în locuința agresorului și ce l-a determinat să recaționeze atât de violent. “Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată de către un asistent medical cu privire la faptul că, în urma unei intervenții în localitatea Protopopești, comuna Tăcuta, Județul Vaslui, au fost depistate două persoane ce prezintă plăgi înjunghiate și un bărbat ce se manifesta agresiv. Patrula de ordine publică deplasată în temeiul sesizării a identificat un bărbat în vârstă de 33 de ani, fiul celor două persoane depistate în vârstă de 64, respectiv 58 de ani, care manifesta un comportament agresiv și a amenințat membrii patrulei de intervenție cu un topor. În cauză au fost efectuate mai multe focuri de armă, de avertisment, în plan vertical cu pistolul din dotare, ulterior fiind efectuate focuri de armă spre zona picioarelor, respectiv a abdomenului bărbatului. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă complexă de cercetare și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, pentru a stabili împrejurările faptelor sesizate și dispunerea măsurilor legale.

STIRE INITIALA: Caz incredibil în comuna Tăcuta: un scandalagiu a fost potolit de polițiști cu arma din dotare, după ce și-a lovit, cu toporul în cap, ambii părinți

TERIFIANT… Caz desprins, parcă, din filme, la Protopopești, comuna Tăcuta, acolo unde un bărbat de 33 de ani care făcea scandal a fost domolit de gloanțele polițiștilor. Totul a pornit cu un apel la 112 prin care tatăl bărbatuluI anunța faptul că fiul lui este extrem de agitat și face scandal. La fața locului a fost trimisă o ambulanță pregătită să preia pacientul și să-l transporte la secția Psihiatrie a Spitalului Județean Vaslui. Numai că ambulanțierii s-au trezit înjurați și chiar agresați de bărbatul de 33 de ani astfel că au fost nevoiți să se retragă și să cheme, în ajutor, un echipaj de poliție. Nici la vederea oamenilor în uniformă bărbatul nu s-a potolit și a continuat să înjure și să sară la bătaie. Mai mult, în momentul în care oamenii legii au păstruns în locuință, pe un pat, i-au descoperit pe ambii părinți ai bărbatului agresiv plini de sânge și inconștienți. Se pare că, supărat că tatăl a cerut ajutor, scandalagiul a vrut să se răzbune și a vrut să-i ucidă pe amândoi. A pus mâna pe un topor și i-a lovit în cap. Polițiștii au încercat, din nou, să-l potolească dar nu au reușit astfel că s-au văzut nevoiți să folosească arma din dotare și au tras un foc de avertisment în aer. Nici acest lucru nu a avut efect asupra scandalagiului astfel că polițiștii au fost nevoiți să tragă în plin, rănindu-l. La fața locului au fost solicitate mai multe ambulanțe din cadrul ISU și SAJ Vaslui. Atât agresorul cât și părinții acestuia au primit îngrijiri medicale la fața locului și apoi au fost transportați la spital. Agresorul prezintă o plagă împușcată la nivelul unei gambe. Mama acestuia a fost lovită cu toporul în cap și este în comă superficială. Cel mai grav este tatăl agresorului. Bărbatul prezintă un traumatism craniocerebral prin lovitură de topor și este în comă profundă.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.