spot_imgspot_img
6.4 C
Vaslui
19-apr.-2024

Cazul jandarmilor acuzați că au bătut un minor până la leșin a ajuns pe masa procurorilor militari!

- Advertisement -
Reclamațiile împotriva jandarmilor care l-ar fi bătut pe Andrei Gheorghiu vor fi soluționate de către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași.

ANCHETĂ… Cazul prezentat de Vremea Nouă privind acuzațiile aduse unei patrule de jandarmi că ar fi bătut, până la leșin, un minor de 15 ani, a ajuns ieri pe masa procurorilor militari. Lucrul acesta a fost confirmat inclusiv de șefii Inspectoratului de Jandarmi Vaslui care au transmis, printr-un comunicat, că, la final, vor fi dispuse măsuri în conformitate cu legislația în vigoare. Toată povestea a început în 30 aprilie, în jurul orei 22.00, când, un echipaj de jandarmi au oprit și au vrut să legitimeze un minor de 15 ani. Povestea se precipită și, în loc de verificări, minorul este băgat în dubă, bătut până la leșin și apoi adus la sediul Poliției municipiului Vaslui. De aici a ajuns la spital și internat apoi în secția de Chirurgie Pediatrică a Spitalului Județean Vaslui.

Reclamațiile făcute de Adrian Grigore, tatăl minorului de 15 ani care a sesizat faptul că a fost bătut până la leșin de o patrulă de jandarmi, a ajuns în atenția procurorilor militari. Într-un comunicat de presă, conducerea IJJ Vaslui confirmă faptul că plângerea a fost înaintată Parchetului Militar și că, dacă va fi cazul, se vor lua măsurile ce se impun în astfel de cazuri. «Confirmăm că instituția noastră a fost notificată de către Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui, despre faptul că o persoană a depus o plângere prin care reclamă că fiul său ar fi fost agresat de către un echipaj de jandarmerie, în timp ce era condus la sediul poliției pentru stabilirea identității și luarea măsurilor legale în urma tulburării ordinii publice de către tânăr. Plângerea a fost înaintată către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, spre competentă soluționare. Ne reafirmăm, în mod transparent, așa cum am făcut-o de fiecare dată, disponibilitatea de a oferi sprijin necondiționat instituțiilor statului român, și ori de câte ori ni se vor cere informații care pot elucida astfel de situații, vom pune la dispoziție, în regim de urgență, toate datele solicitate. Imediat după încheierea etapelor procesuale și comunicarea de către instituțiile abilitate, vom dispune măsurile necesare în conformitate cu legislația în vigoare”, au comunicat cei din conducerea Jandarmeriei vasluiene.

Băiatul este internat în spital, în urma corecției primite!

Conform declarațiilor lui Adrian Gheorghiu, tatăl minorului de 15 ani, acesta a fost bătut până la leșin de către jandarmi, fără niciun motiv. «Fiul meu era împreună cu un verișor, sora lui și soțul acesteia, lângă un magazin de la Complex. Era afară împreună cu verișorul lui, fata era în magazin să cumpere dulciuri și o pereche de cărți de joc. L-au chemat pe fiul meu și i-au cerut să se legitimeze. Băiatul i-ar fi spus că este minor și are numai 15 ani, dar jandarmii nu l-au crezut și i-au spus că face mișto de ei. L-au luat în dubă și apoi au plecat. Pe mine m-a sunat fata să-mi spună că băiatul a fost ridicat de jandarmi. Am mers la sediul Poliției municipiului Vaslui, dar am așteptat aproape jumătate de oră până a ajuns duba. Când au ajuns jandarmii, copilul meu era în dubă, întins pe jos. L-au dat jos și i-au spus că abia acum va începe adevăratul meci și să aleagă pe unul dintre cei patru jandarmi care să-l bată. Andrei s-a speriat și a vrut să fugă, dar a fost oprit. Mai mult, unul dintre jandarmi mi-a pus și mie mâna în gât în momentul în care i-am spus că voi intra și eu cu copilul, fiind minor, la audieri. Până la urmă am aflat că jandarmii l-au bătut pentru că nu figura în baza lor de date și nu l-au crezut că are numai 15 ani», povestește Adrian Grigore, tatăl minorului. Băiatul este internat în spital, în urma loviturilor primite.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

11 COMENTARII

  1. Ce copil, nu ati vazut ca e cat buhaiul, urmatoarea oprire este la mititica ca la cat tupeu prostesc are sigur comite o infractiune in curand.

  2. Toate personajele din articolul asta fac parte dintr-o alta lume. Nici eu, nici rudele mele, nici prietenii nostrii, sau cunostintele noastre n-au avut vreodata treaba cu jandarmii. Personal nu stiu sa fi schimbat vreo vorba cu vreun jandarmi.
    Lumea asta a voastra nu-i lumea noastra! Si daca ajungeti sa va urati atat, e clar, sunteti la marginea societatii. Fi-mi-ar scarba!

  3. Jandarmeria este o instituție a statului care are ca scop păstrarea liniștii și siguranței în comunitate. Dacă îți cer sa te legitimezi, trebuie sa o faci! Într-o maniera civilizata și fără tupeu de Vaslui. Dacă tânărul are 15 ani înseamnă că are și buletin și legitimarea ar fi fost doar o formalitate. Zilnic sunt legitimați o mulțime de oameni. Ei de ce nu sunt „bătuți” de jandarmi!?? Declarația tatălui nu are nici o noima – doar o încercare de a acoperi comportamentul plodului tupeist. Iar la spital primește pe oricine spune ca se simte – nu înseamnă că este și adevărat!
    P. S. Rușine jurnaliștilor care au făcut o știre can-can din nimic important.

    • Tu esti ala cu ceva mai multa scoala, ala de-a facut si clasa a 3-a. Sunteti niste ghiogarii cocalari, abia stiti sa legati 3 cuvinte si cand va vedeti in hainele „legii” va credeti dumnezei. Fi-mi-ar scarba!

    • Ionel, ești într-o gravă eroare sau vrei să dazinformezi, probabil ești de-al lor: 1) jandarmeria este o instituție a statului care are ca scop restabilirea ordinii publice (atunci când este un conflict), nicidecum,,păstrarea ordinii publice”, de asta se ocupa poliția nu jandarmeria. 2) jandarmii au dreptul să legitimeze persoane în spațiul public (pe stradă) , doar dacă, persoana, persoanele au săvârșit, săvârșesc sau sunt pe cale de a săvârși o infracțiune nu când vrea orice frustrat din duba cu folii neomologate. Așa spune legea 550, legea de funcționare a jandarmeriei. 3) de unde sunt acele vânătăi, din minciunile tatălui? Și de ce să nu meargă la spital? Cine interzice? Tu? Sau poate chiar tu ești cel care a fost la spital și a cerut externarea acelui copil. Cu ce drept ai făcut asta? Cine vă dă vouă drept să loviți în cap? Este oare tentativă de omor? Gunoiule.

  4. Jandarmii au o plăcere să încalce legea, se mândresc și se lauda, parchează ilegal, unii sunt instructori auto chiar , nici nu se feresc măcar.

  5. Atenție parinti la comportamentului copiilor !! Daca de la varsta asta au probleme cu oamenii legii , când o sa mai crească o sa fie vai de capul lor. Sa nu umple ei pușcăriile.

  6. Daca se verifica aceasta stire jandarmii ar trebui sa mearga la puscarie, nu poti sa bati un copil in acest hal, pina la urma educatia chiar conteaza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.