spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
13.8 C
Vaslui
13-mai-2024

Ce pãrere au primarii vasluieni despre comasarea alegerilor: „suntem de acord, atât timp cât se fac economii”

- Advertisement -

CALCULE… Intentia liberalilor si social-democratilor din coalitia de guvernare de a comasa douã alegeri provoacã discutii aprinse si pe plan local. Primarii vasluieni în functie sunt de acord cu aceastã comasare, în principal datoritã economiilor care s-ar face la bugetul tãrii. „În ultimii ani s-au aruncat miliarde de lei pe tot felul de achizitii cel putin dubioase, cum au fost vaccinurile împotriva COVD-19. Vinovatii nu au fost trasi la rãspundere, banii s-au cheltuit, dar mãcar acum sã facem ceva în sensul de a fi mai atenti cu bugetul tãrii. Un miliard de lei dacã se economiste prin comasarea europarlamentarelor cu localele, e enorm, având în vedere necesitãtile UAT-urilor din toatã tara”, a declarat Mihai Moraru, primarul comunei Stefan cel Mare. Edilul comunei Fãlciu, Neculai Moraru, admite cã o comasare a celor douã alegeri ar aduce o situatie cel putin bizarã în primãrii, cea în care primarul în functie sã coabiteze timp de aproape patru luni cu primarul nou ales.

În România, sunt 3.180 de primari, iar dupã alegerile din 2020 un numãr de 1.362 apartineau PSD, iar 1.232 erau membri PNL. Între timp, o micã parte din acestia au anuntat cã vor schimba partidele, dar în cea mai mare mãsurã a fost vorba de transferuri tot între liberali si social-democrati. AUR a avut trei primari dupã localele precedente. Partidul lui Sosoacã nu are primari, întrucât nu a participat la acele alegeri. USR a cîstigat primari în 39 de localitãti, dar unii, precum primarul din Alba Iulia, Gabriel Plesa, au anuntat cã vor candida pentru alte formatiuni politice. Actuala opozitie nu controleazã niciun presedinte de consiliu judetean. În consecintã, conducerile PSD si PNL sperã cã primarii lor vor mobiliza alegãtorii la vot. Orice alegeri comasate cu cele locale vor fi, deci, un mare cîstig pentru PSD si PNL.

„Dacã legea nu se va modifica, ne vom trezi într-o situatie cel putin bizarã”

Dincolo de calculul politic, mai este unul economic, de care pare sã tinã cont toti primarii din judetul Vaslui. Acestia agreeazã ideea comasãrii, în speranta ca banii economisiti astfel vor fi folositi la investitii. Primarul comunei Fãlciu, Neculai Moraru, recunoaste cã nu a fost întrebat de nimeni din conducerea partidului ce pãrere are despre comasarea alegerilor, si atrage atentia asupra unei situatii în care s-ar putea regãsi multi primari din judetul Vaslui. „Aceste deciziii se iau la nivel central, e adevãrat cã pe noi nu prea ne întreabã nimeni dacã suntem sau nu de acord cu aceste comasãri. Din punctul meu de vedere, comasarea despre care se discutã este gânditã, în primul rând, din perspectivã economicã, în sensul cã s-ar putea pãstra niste bani la bugetul de stat. O altã abordare priveste calculul politic. Probabil cã se vrea implicarea primarilor mai mult în campania electoralã pentru europarlamentare, ca cele douã aflate acum la guvernare sã aibe un numãr cât mai mare de europarlamentari. Însã cei care merg pe varianta aceasta de lucru, de comasare a celor douã alegeri, trebuie sã aibã în vedere cã ne putem trezi într-o situatie cel putin bizarã, ca primarul în functie sã stea în institutie cu primarul nou ales. Vor fi si astfel de cazuri dacã legea nu se va modifica, pentru cã mandatele actualilor primari se terminã în toamnã, iar alegerile ar urma sã aibã loc cu patru luni mai devreme, în luna iunie. De aceea, cred cã cei care discutã în aceste zile despre aceastã comasare trebuie sã priveascã situatia în toatã complexitatea ei, inclusiv în privinta modificãrilor legislative” a declarat Neculai Moraru, primarul comunei Fãlciu.

Electoratul stie deja pe cine trebuie sã voteze

Edilul comunei Stefan cel Mare, Mihai Moraru, este si el penru comasarea localelor cu europarlamentarelor, tot din ratiuni economice. „Pãrerile sunt împãrtite, dar eu zic cã este extraordinar de bine dacã se poate face o economie la bugetul tãrii. Indiferent de partidele politice care se vor duela în alegerile de anul ãsta, oamenii stiu deja pe cine sã voteze. Nu cred cã se va întâmpla ceva extraordinar, care sã facã electoratul sã se rãzgândeascã pe ultima sutã de metri. De aceea cred cã tot electoratul ar trebui întrebat dacã e de acord sau nu cu aceste comasãri, pãrerea noastrã, a primarilor, nu e atât de importantã. Am vãzut pe unii plângând de grija votantilor, cã vor fi multe alegeri anul acesta si nu vor sti cum si pe cine sã voteze. Eu nu cred deloc în treaba asta. Dacã ne amintim, si imediat dupã Revolutie, când procedurile nu erau atât de clare, românul a stiut ce are de fãcut, a stiut cum sã voteze, nu cred cã acum se pune problema ca el sã nu se descurce în cabina de vot. În ceea ce priveste o eventualã suprapunere de mandate ale primarilor, eu cred cã nu va fi o problemã pentru cã la fel se întâmplã si la proiecte: îl aprobi azi, dar îl implementezi dupã ce urmezi toti pasii. Este adevãrat cã într-o primãrie, primarul este locomotiva, însã angrenajul nu functioneazã fãrã restul echipei. De aceea cred cã, indiferent ce se va întâmpla cu primarii, indiferent dacã se vor suprapune actualii cu viitorii sau dacã nu se vor întelege, institutia va continua sã functioneze pentru cã e vorba despre o întreagã echipã. Trebuie sã ne schimbãm putin mentalitatea, sã ne uitãm putin ce se întâmplã si la americani, sã vedem când câstigã presedintele de acolo alegerile si când preia mandatul. Dacã ar avea loc aceastã suprapunere, eu cred cã va fi un lucru bun pentru primãriile din judet pentru cã asa se va face mai usor predarea administratiei. Un primar actual, cu proiecte asezate, în derulare, ar putea preda mai usor conducerea unui primar nou ales, care poate nu cunoaste un grãunte de administratie. Dacã vrei ca proiectele sã nu aibã de suferit, e normal sã existe aceastã perioadã de tranzit, cum se întâmplã si prin alte tãri. Eu vãd comasarea cu ochi buni, v-am zis, în primul rând din punct de vedere al economiei care se face. Sã nu uitãm cã anii trecuti s-au cumpãrat vaccinuri împotriva COVID-19 de miliarde de lei. Medicii ieseau la tv si spuneau cã nu mai e nevoie de vaccin, oamenii se vaccinau din ce în ce mai putin si guvernul cumpãra zeci de milioane de doze. Vinovatii nu au fost trasi la rãspundere, banii s-au cheltuit, dar mãcar acum sã facem ceva în sensul de a fi mai atenti cu bugetul tãrii”, a afirmat edilul comunei Stefan cel Mare.

Se încearcã revenirea la situatia dinaintea pandemiei

Potrivit Monei Bujor, primãrita comunei Solesti, cele douã mari partide, PSD si PNL, încearcã sã readucã legislatia la situatia dinaintea pandemiei, când alegerile locale aveau loc la începutul verii. „În 2020, din cauza crizei provocate de coronavirus, am functionat pe o prelungire pânã în septembrie. Din câte stiu, se încearcã revenirea la perioada de dinaintea pandemiei, astfel încât mandatele primarilor sã se termine în luna iunie, când vor fi organizate si europarlamentarele”, a declarat Mona Bujor. Potrivit acesteia, comasarea a douã scrutinuri va diminua considerabil din cheltuielile statului. „Sunt întru totul de acord, deoarece trebuie sã facem economie la buget. Grevã în agriculturã, grevã în spitale, grevã în învãtãmânt, pensii mãrite, drumuri fãcute, dar de unde bani dacã noi îi aruncãm pe atâtea tururi de alegeri? Dacã se poate face economie, eu sunt pentru comasare”.

„Pentru un primar, pregãtirea pentru alegeri o dã munca pe care a depus-o de-a lungul mandatului”

Atunci când vine vorba despre unirea europarlamentarelor cu localele, criteriul financiar e pus pe primul loc si de tabãra liberalilor. Primarul comunei Deleni, Doru Esanu, nu se teme de o intrare mai devreme în ringul bãtãliei electorale pentru cã, spune acesta, pregãtirea se face de-a lungul mandatului. „Ca argument „pro” comasarea alegerilor, as folosi economia care se face, dar nu în detrimentul încãlcãrii unor prevederi de lege. Atât Curtea de la Venetia, cât si Curtea Constitutionalã a României ne recomandã sã fim atenti la spiritul democratiei. Nu sunt prevederi imperative, însã, fãrã discutii, trebuie sã tinem cont de ele. Cei care doresc sã facã din acest scrutin electoral o trambulinã, neavând în spate realizãri care sã le justifice profesionalismul, se gândesc la tot felul de tertipuri, în speranta cã vor avea ceva de câstigat. E ca si cum dacã ai avea o masinã de vânzare, o cureti înainte, însã dacã ea e rablã, tot nu va merge, indiferent cât de tare strãluceste. Asa e si cu primarul, dacã are cu ce iesi în fata comunitãtii, pentru el poate sã fie alegerile si mâine. Nu se va plânge cã nu e pregãtit, cã nu are costumul potrivit. Pentru un edil, pregãtirea pentru alegeri o dã munca pe care a depus-o în mandatele pe care le-a avut, dar si obiectivele pe care si le-a fixat. Sunt si candidati care îsi propun obiective nerealizabile, sau care mai mult fac rãu comunitãtii decât sã ajute. De aceea, cred cã ar fi o problemã majorã ca actualul edil sã coabiteze câteva luni cu un astfel de primar. La Deleni avem atâtea proiecte europene semnate, însã asta nu exclude posibilitatea sã ne trezim cu un candidat sau cu mai multi care sfideazã tot ce ai fãcut pânã acum. Degeaba îi vorbesti de buget, de legislatie, degeaba încerci sã-i explici care e utilitatea acelor proiecte, el o tine pe-a lui, chiar dacã nu se pricepe. Din punctul acesta de vedere, eu cred cã actuala lege îi protejeazã pe cei nepregãtiti pentru cã atunci când îti depui candidatura, nimeni nu îti examineazã cunostintele în administratia publicã localã. E suficient sã detii un tractor si un butic si sã fii popular în rândul cetãtenilor. Ori, acestea nu sunt criterii care sã te recomande pentru a conduce o primãrie” spune Doru Esanu.

Coalitia a convenit calendarul alegerilor din 2024: localele s-ar comasa cu europarlamentarele, iar primul tur al prezidentialelor cu parlamentarele

Liderii PSD si PNL ar fi convenit, ieri, un calendar complet al celor patru tipuri de alegeri din 2024, au declarat surse politice. Astfel, europarlamentarele ar urma sã fie comasate cu alegerile locale si sã aibã loc în 9 iunie, iar în decembrie alegerile parlamentare ar putea fi organizate împreunã cu primul tur al alegerilor prezidentiale. Pornind de la acest consens, în Coalitie se negociazã în continuare „modul în care PSD si PNL vor construi viitoarea guvernare”, mai spun surse politice.

Românii, împãrtiti în privinta comasãrii

Aproape jumãtate dintre români (49,4%) cred cã alegerile din 2024 ar trebui organizate separat, în timp ce 46,6% se pronuntã în favoarea comasãrii unora dintre scrutine, conform datelor unui sondaj realizat de INSCOP. Comasarea primului tur al prezidentialelor cu parlamentarele are cei mai multi sustinãtori, 82,9%. Procentul celor care considerã cã primul tur al alegerilor prezidentiale ar trebui sã se desfãsoare simultan cu alegerile locale este de 78%. Peste 42 % dintre cei chestionati cred cã alegerile prezidentiale sunt cele mai importante din acest an, iar 20,4% cred cã alegerile locale sunt cele mai importante. Alegerile europarlamentare sunt considerate ca fiind cele mai importante de 4,7% dintre respondenti. Aproape 12% dintre ei afirmã cã toate scrutinele sunt la fel de importante.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.