3.9 C
Vaslui
09-dec.-2022

Ce s-a ales de marii tepari ai Romaniei. I-au ajuns blestemele celor pe care i-au nenorocit: boala, saracie si ani grei de puscarie

- Advertisement -

Traiau in lux, cu milioane de euro in conturi, bani obtinuti din nefericirea multor romani pe care i-au pacalit. Blestemele celor care si-au dat si ultimul ban din casa in speranta ca vor „dormi linistiti” sau vor avea si „o felie de salam pe langa cea de paine” i-au ajuns din urma. Unii au grave probleme de sanatate, altii abia traiesc de pe o zi pe alta.

FNI, Caritas si SAFI au fost cele mai mari fabrici de tepe din Romania. Milioane de romani au fost pagubiti dupa ce si-au dat economiile pe mana unor „investitori” dubiosi.

Ioan Stoica, cel care a „inventat” Caritas, a ajuns pe strazi, la fel ca cei pe care i-a pacalit

De fapt, Caritas este schema piramidala care a dat tonul acestor afaceri. Inceput in 1992 la Brasov si mutat la Cluj, sistemul a reusit sa pacaleasca cel putin doua milioane de romani, atrasi de mirajul imbogatirii rapide.

Ioan Stoica a ajuns pe strazi

Fondatorul schemei, Ioan Stoica, un contabil obscur, promitea restituirea dupa doar trei luni a unei sume de opt ori mai mari decat cea investita initial, conform Stirile Protv.

La prabusirea Caritasului din 1994, au ramas datorii de peste 450 de milioane de dolari.

Pe 14 ianuarie 2021, patronul celebrului joc piramidal a ajuns sa fie evacuat din garsoniera din Brasov in care locuia cu chirie.

Ioan Stoica, patronul Caritas, a fost evacuat in plina iarna si doarme sub cerul liber. Ajuns la 76 de ani, traia intr-o garsoniera

Ioan Stoica, a fost condamnat in anul 1995 de catre Tribunalul din Cluj la un total de 7 ani de inchisoare pentru frauda, dar a facut apel si i s-a redus termenul de pedeapsa la numai doi ani. Nemultumit si de aceasta perioada, el s-a adresat Curtii Supreme de Justitie si sentinta i-a fost micsorata la un an si jumatate de inchisoare. A fost eliberat la data de 14 iunie 1996.

Mama FNI da aproape toata pensia pe medicamente

Fondul National de Investitii a fost infiintat in anul 1995 de Sorin Ovidiu Vintu, la Constanta. A fost condus de Nicolae Popa si avea sa-i lase fara agoniseala de-o viata pe 300.000 de oameni.

Carnet de investitor la FNI

Ioana Maria Vlas (76 de ani), cunoscuta drept „Mama FNI” locuieste intr-un sat din apropierea Sibiului. Are o pensie de 2.000 de lei, iar o buna parte din bani ii cheltuie pe medicamente. Se pare ca sufera de diabet, potrivit impact.ro.

Ioana Maria Vlas a fost presedinte al SOV Invest, firma de investitii care a administrat Fondul National de Investitii. Ea preluase toata afacerea de la Sorin Ovidiu Vantu. In 1999, institutia a falimentat, iar Ioana Maria Vlas a fugit din tara. A fost data in urmarire dar s-a predat singura abia pe 27 martie 2003, dupa ce si-a asumat vina. Pe 13 octombrie 2005 a fost condamnata la 20 de ani de inchisoare in cazul FNI, dar a fost eliberata in aprilie 2008. Pe data de 4 iunie 2009, Inalta Curte de Casatie si Justitie a condamnat-o pe Ioana Maria Vlas la 10 ani de inchisoare in dosarul FNI iar sentinta este definitiva.

Pe 20 octombrie 2010 Vlas a fost pusa in libertate, printr-o hotarare definitiva a tribunalului Prahova.

Ioana Maria Vlas mama FNI

Casa lui Sorin Ovidiu Vintu, cumparata cu banii pagubitilor FNI, inchiriata de stat in regim hotelier

Somptuoasa vila din centrul Bucurestiului, pe care Sorin Ovidiu Vantu a cumparat-o in 1998 din banii pagubitilor FNI, a fost scoasa, in urma cu patru ani, la inchiriat in regim hotelier. Locuinta se inchiria pe apartamente, astfel ca ajungea undeva la 1.800 de euro pe noapte, scrie Click.ro. Vantu a locuit aici din 1998 pana in 2005.

Si o vila monument istoric din zona Aviatorilor din Bucuresti, confiscata de la Sorin Ovidiu Vintu, a fost scoasa la vanzare de stat pentru recuperarea pagubelor din dosarul FNI. Palatul a fost evaluat de Agentia Nationala a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) la suma de 20 milioane de lei.

Intr-un interviu acordat Adevarul, Sorin Ovidiu Vintu a povestit cum a facut primul milion.https://ziare.com/stiri/inselaciune/ce-s-a-ales-de-cei-care-au-pradat-romanii-prin-fni-caritas-sau-safi-1656724

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.