2.7 C
Vaslui
27-ian.-2023

UPDATE: Cel mai prost hoț din Vaslui, prins după o urmărire ca-n filme, a fost arestat preventiv!

- Advertisement -
Cristian Butnaru

UPDATE 2: Inculpatul Cristian Butnaru, a fost audiat de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a decis să îl trimită în fața judecătorului de drepturi și libertăți. Instanța a decis:

„Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad în dosarul de urmărire penală și dispune arestarea preventivă a inculpatului B.C., pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10.01.2023 și până la data de 08.02.2023, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul B.C. Respinge cererea de luare a măsurii arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, formulate de inculpat, neîntemeiată. Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales”, a decis judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bârlad. Sentința nu este definitivă ea putând fi atacată în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru cei prezenți și de la comunicare pentru ce lipsă.

UPDATE 1: IPJ Vaslui vine cu precizări, în cazul furtului de toată jena, de azi noapte, din comuna Bogdănești. Polițiștii Secției Rurale Banca l-au reținut pe recidivistul Cristian Butnaru, în vârstă de 31 de ani, din municipiul Bârlad, bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

„La data de 9 ianuarie a.c., ora 23.30, un echipaj de poliție al Secției 7 Poliție Rurală Banca, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 245D, în localitatea Unțești, comuna Bogdănești, a depistat și efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, înmatriculat provizoriu în județul Vaslui, care circula spre drumul european DE 581.

Autoturismul nu a oprit la semnalele polițiștilor, continuându-și deplasarea, încercând să iși asigure scăparea. Autoturismul a fost urmărit și blocat de către polițiști pe un teren agricol, din proximitatea drumului european. Conducătorul autoturismului, un bărbat de 31 de ani, din municipiul Bârlad, a fost imobilizat și condus la sediul unității de poliție, pentru efectuarea de cercetări. Totodată, bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că barbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. La data de 10 ianuarie 2023, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii Secției 7 Poliției Rurală Banca au luat față de bărbatul cercetat măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Bărbatul urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unor măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale derulate de către bărbat”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Cel mai prost hoț din Vaslui a fost prins, după o urmărire ca-n filme!

HOȚ CU BELELE… În cursul nopții trecute, un recidivist din Bârlad, Cristian Butnaru, a fost prins în flagrant după o urmărire ca-n filme pe DE 581. Acesta avea mașina burdușită cu cabluri de telecomunicații, după ce a făcut câteva incursiuni prin satele din comuna Bogdănești. Polițiștii au constatat că este cel mai prost hoț din câți au prins vreodată, pentru că prada lui nu are nici o valoare, însă a produs pagube însemnate. Acesta n-a furat cabluri care să conțină cupru sau aluminiu (aceste metale pot fi valorificate la prețuri mari), ci doar cabluri de internet care conțin fibră de sticlă. Rezultatul? A lăsat întreaga comună, școlile, Primăria, Poliția, fără conexiune la Internet. În aceste momente, hoțul recidivist, Cristian Butnaru, este audiat de polițiștii Secției Rurale Banca, urmând a se stabili încadrarea faptelor sale!

Hoțul neinspirat este un recidivist cu victime și în poliție!

În timpul urmăririi, Cristian Butnaru a dărâmat pe DE 581 un indicator auto, iar polițiștii au constatat că acesta nu avea nici permis auto, iar mașina pe care o conducea avea numere de înmatriculare provizorii. Așadar, iată că la faptele sale penale se mai adaugă și condusul fără permis auto. Putem spune că cel mai prost hoț din România este și neinspirat. El este o mai veche cunoștință a polițiștilor, acesta fiind implicat în trecut în celebru scandal în care au fost cercetați comisarul șef Vasile Chelaru, fost comandant al Poliției Municipale Bârlad și psihologul bârlădean Ionel Brătianu, el în acest scandal jucând rolul de violator. Vom reveni cu amănunte.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

4 COMENTARII

  1. Face Chelaru tot cei sta în putință sa apară în presă, se știe cât a profitat de tatăl băiatului când a făcut casa la Trestiana, un milițian josnic!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.