26.9 C
Vaslui
06-iul.-2022

Centenara Dãnestiului, nãscutã pe 12 decembrie, de Sfântul Ierarh Spiridon

LA MULTI ANI!… „Vã invit la ziua mea. E pe 12 decembrie. Veniti, da?”. Nu aveam cum sã-i rãspundem altceva decât „da”. Pentru cã la cei 100 ani pe care urmeazã sã-i împlineascã în curând, Elena Stãnescu stie cum sã-si facã invitatii sã se simtã bine. Mai cu o vorbã bunã, mai cu o povestioarã, mai cu un cântec. În tinerete, a fost bucãtãreasa satului, nu lipsea de la nicio nuntã, cumãtrie sau înmormântare. Pleca de acasã câte trei zile si nu stãtea locului nicio clipã. Acum, însã, anii bãtrânetii îsi spun cuvântul. În ciuda spiritului tânãr pe care îl transmite, corpul nu o mai lasã sã facã prea multe treburi prin gospodãrie. „Ieri am dat cu mãtura, am adunat frunzele… Am vrut sã continui azi, dar vremea asta nenorocitã nu prea mã lasã. Mã simt bine, greu mi-e doar cã nu prea aud. Si mã omoarã picioarele, mã înjunghie câteodatã de-mi vine sã sar în sus”, spune tanti Elena la cei aproape o sutã de ani ai sãi. Asteaptã cu nerãbdare sã-i împlineascã, mai ales cã stie cã la ziua sa urmeazã sã vinã si Episcopul Husilor, Pãrintele Ignatie. „Vom face o slujbã la bisericã, vor veni primarul, pãrintele, familia… De abia asteaptã, numãrã zilele pânã atunci”, spune nora femeii.

Suntem în Beresti, comuna Dãnesti, si aflãm povestea uneia dintre sãrbãtoritele Centenarului Marii Uniri: Elena Stãnescu. A vãzut lumina zilei pe 12 octombrie 1918, în comuna Zãpodeni si a prins vremuri grele. S-a cãsãtorit abia la 28 ani, dupã ce s-a terminat Al Doilea Rãzboi Mondial. „Când s-a dus sã o cearã în cãsãtorie, el, ca orice bãrbat, si-a scos în evidentã calitãtile. I-a spus familiei ei cã are pãmânt si cã o sã trãiascã bine cu el. Fratele ei, un om asa de comic, i-a replicat: <<stii ceva, pãmânt este de aici pânã la Bereasa” si „viermele si-n hrean trãieste si spune cã e bine”, povesteste nora femeii. Trecutã prin viatã, cu un sot care a stat opt ani în rãzboi, cu doi copii morti la vârste fragede, tanti Elena ne oferã o lectie de întelepciune cum la putini oameni mai vezi azi. A prins trei regimuri – monarhie, comunism si democratie – si în toate spune cã a trãit atât de bine cât s-a putut, pentru cã a muncit. „Bine era oriunde, si acum, si atunci. Dacã muncesti, ai. Dacã nu, nu-ti dã nimeni”, spune bãtrâna. „Socrul meu, la revolutie, mi-a zis <<nu vã bucurati cã se schimbã regimul, pentru cã iei un lucru nou, dar nu stii dacã e mai bun ca cel vechi. Ce, stiti voi cã pe timpul regelui ne mâncau pãduchii? Cât de greu era si numa’ biruri…”, puncteazã nora femeii. Tot de la capul familiei pãstreazã si câteva amintiri din cel de-al Doilea Rãzboi Mondial: un platou din cristal si o candelã.

„Nu am vãzut-o în crâsme niciodatã!”

Toatã viata au muncit în agriculturã. „Ziua era la CAP sau fugea pe dealuri cu vacile, iar seara tesea la rãzboi cu socrul meu. Amândurora le-a plãcut, sã vedeti ce lucruri tesute are… Acum nu prea mai poate, dar înainte nu o vedeam sã stea locului, numai muncã… Au fost oameni care au trãit în traditie si în muncã, ei nu au stiut de altceva, de plimbãri, vacante… A avut pãsãri, vaci, porci. Tãia doi porci pe an, unul de Paste, celãlalt de Crãciun, toatã vara mâncau turte fãcute cu bicarbonate, coapte în ulei, cu jumãri la borcan, cârnati, muschi, ouã de gâini, lapte de la vacã. Nu i-am vãzut în crâsme niciodatã, îsi fãceau ei vin si tuicã. Si acum mai bea câte în pãhãrut de vin, dar nu mai mult si tuicã deloc”, povesteste fiul femeii. „Beresti este un sat de rãzesi, erau oameni gospodari, se ajutau între ei. Erai nimic dacã nu-ti dãdeai copilul la scoalã. Si când a terminat sotul meu scoala si a zis cã nu vrea sã dea mai departe i-a zis <<cum, sã mã faci de râs? Ce sã fii, tractorist? Ce, ãla a dat la Economic, celãlalt nu stiu unde? Tu sã nu dai?>>. Doar lui nu i-a plãcut sã fie contabil, dar ce era sã facã?”, îsi aminteste nora femeii.

Viata, la 100 ani: „În bouã bete mã sprijin, merg, dar tot greu…”

RÃSFÃTATÃ…La cei aproape o sutã de ani pe care îi are, tanti Elena are o pensie de aproximativ 800 lei pentru munca depusã la CAP, dar si ca urmas de veteran de rãzboi. „Nu am stiut cã o sã ajungã la vârsta aceasta, dar ne bucurã. Multumim lui Dumnezeu cã încã se miscã si cã nu a cãzut la pat. E de un bun-simt extraordinar, nu spune nimic nelalocul lui. În ultimii ani am încercat sã o mai ducem prin tarã, sã mai vadã lumea. Spre exemplu acum doi ani am dus-o pe Transalpina si la mare. Avea 98 ani, vã dati seama, eram vedete. Am fãcut poze cu mãgari, am dus-o si la Caracal, la nunta finului ei de botez. Acum, de Sfântul Dumitru, am dus-o la Bacãu, la hramul bisericii, cã ginerele meu e preot. A urcat scãrile, a stat pânã la 12:00 la bisericã…”, povesteste nora femeii. Primãvara, vara si toamnã, locuiesc cu totii în casa bãtrâneascã din Beresti, iarna, însã, se mutã la oras, în Vaslui, din cauza frigului. „Iarna e mai greu, cã e vremea asta urâtã, dar ce sã fac? Dacã mi-au venit anii bãtrânetii… E greu cã nu prea aud si cã mã omoarã picioarele. În rest nu am nimic. Ies afarã, mã duc pânã la poartã, mã întorc… În bouã bete mã sprijin, merg, dar tot greu… Nu am stiut cã o sã ajung la vârsta asta, nu stie nimeni cât îi este dat sã trãiascã, ce sã facem? Sunt multumitã cã sunt asa. Pe 12 decembrie împlinesc 100 ani. Vã invit. Veniti, da?”.

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here