spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
26-apr.-2024

Centrele de vaccinare din județ, ocupate în proporție de 100%, în municipiul Vaslui se deschide un nou centru, pentru cadrele didactice

- Advertisement -

SOLICITĂRI… În județul Vaslui au fost programate, pentru următoarele șapte zile, 3305 locuri de vaccinare, iar gradul de ocupare a atins procentul de 100%, a anunțat, luni, conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Pentru că cererea este foarte mare, autoritățile sanitare, în parteneriat cu Primăria Vaslui, vor deschide al doilea centru de vaccinare în municipiul reședință de județ, în zona Liceului „Emil Racoviță”. Aici urmează să se vaccineze toate cadrele didactice din județ, care și-au manifestat intenția în acest sens. Pentru a-l face funcțional cât mai repede, Primăria Vaslui îi invită pe medicii, asistenții medicali și registratorii să-și exprime disponibilitatea de colaborare, în baza unui contract de prestări servicii sau voluntariat. Cei interesați trebuie să trimită documentele la primărie până în data de 5 februarie.

Centrele de vaccinare din județul Vaslui își vor mări considerabil capacitatea de imunizare a populației în următoarea perioadă. Dacă de la startul campaniei de vaccinare (4 ianuarie) și până pe 25 ianuarie, au fost vaccinate 4.566 de persoane, în următoarele 7 zile sunt așteptate pentru a se vaccina 3.305 persoane, acestea fiind deja programate de medicii de familie sau cu ajutorul platformei online. Potrivit conducerii Direcției de Sănătate Publică Vaslui, în perioada 23.01.2021 – 24.01.2020, în județul Vaslui au fost vaccinate împotriva SARS-COV-2 un număr de 609 persoane, distribuția pe centre de vaccinare fiind următoarea: Spitalul Județean de Urgență Vaslui – 29 persoane; Clubul Pensionarilor Vaslui – 175 persoane; Sala de Sport – Școala Episcop Iacov Antonovici, Bârlad – 232 persoane; Sala de Sport – str. Al. Ioan Cuza, nr. 12, Huși – 173 persoane. „În județul Vaslui pentru următoarele 7 zile au fost programate pentru vaccinare împotriva SARS-COV-2, 3305 persoane. Gradul de ocupare al locurilor de vaccinare este de 100 % pentru următoarele șapte zile. Reamintim că programările la vaccinare sunt condiționate atât de numărul dozelor de vaccin aflate în stoc la momentul efectuării operațiunii, cât și de dinamica solicitărilor de înscriere la momentul respectiv. Vaccinarea nu este condiționată de calitatea de asigurat. Persoanele eligibile se programează la vaccinare indiferent dacă sunt sau nu asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Menționăm că vaccinarea este gratuită și voluntară”, a precizat Mihaela Vlada, directoarea DSP Vaslui.

Al doilea centru de vaccinare în municipiul Vaslui 

Pentru că cererile sunt foarte multe, autoritățile sanitare se gândesc să deschidă un al doilea centru de vaccinare în municipiul Vaslui, în zona Liceului „Emil Racoviță”. Acesta se va adresa cadrelor didactice din județ care vor să se imunizeze împotriva coronavirusului. Centrul va fi deschis cu sprijinul Primăriei Vaslui, care va pune la dispoziție spațiul și va angaja cadre medicale. În acest sens, instituția condusă de Vasile Pavăl îi invită pe medicii, asistenții medicali și registratorii să-și exprime disponibilitatea de colaborare, în baza unui contract de prestări servicii sau voluntariat. Eforturi pentru a se deschide un al doilea centru se depun și la Huși, municipalitatea sprijinind toate demersurile autorităților sanitare, cum se întâmplă, de altfel, și la Bârlad. Dacă centrele de la Huși și Vaslui se vor deschide în perioada următoare, atunci toate cele trei municipii vor asigura câte două fluxuri de vaccinare.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.