spot_imgspot_img
8 C
Vaslui
27-apr.-2024

Centrul Național de Evaluare dă vina pe profesori pentru eșecul de la înscrierea în Corpul Evaluatorilor. De ce au fost eliminate 10 mii de cadre didactice

- Advertisement -
Cererea nu a avut număr de înregistrare de la inspectorat, cererea nu a respectat formatul, cererea de înregistrare nu era semnată de candidat, acestea sunt doar trei dintre „neregulile” care au dus la eliminarea a peste 10 mii de profesori care au solicitat la începutul lunii să se înscrie în Corpul național al profesorilor evaluatori. Potrivit unui răspuns trimis de Centrul Național pentru Politici și Evaluare în Educație la solicitarea Edupedu.ro, aplicația a fost funcțională, deși foarte mulți profesori acuzau disfuncționalități și probleme de încărcare și la încărcarea documentelor în aplicația oficială.

Este vorba despre concursul de dosare pentru profesorii care vor să evalueze lucrările elevilor și cadrelor didactice la examenele de Evaluare Națională, Bacalaureat, definitivare în învățământ și titularizare. Motivul respingerii pentru 9.317 de candidati – “lipsa/neconformitate cerere de înscriere conform modelului prevăzut la Anexa 1 a Metodologiei”.

Centrul Național pentru Politici și Evaluare în Educației susține în răspunsul primit: „candidații nu au încărcat pe platforma dedicată cererea de înscriere (înțelegând prin aceasta inclusiv situația în care, dacă candidatul nu a reușit să încarce toate documentele, a fost aleasă ca motivație lipsa cererii). Situațiile de neconformitate constatate de membrii comisiei de selecție au fost: cererea nu a avut număr de înregistrare de la ISJ/ISMB, cererea nu a respectat formatul din Anexa la Metodologie, deși în apel s-a pus la dispoziție cererea de înregistrare in format editabil (Word), cererea de înregistrare nu era semnată de candidat”.

Elementele de birocrație excesivă semnalate de cadrele didactice au fost, printre altele, faptul că la înscrierea online trebuia să depună o cerere pe care, deși candidații o depuneau online trebuia să aibă număr de înregistrare de la inspectorat, era acceptat un singur format de cerere și nu era suficientă completarea acesteia, trebuia să fie și semnată de candidat, scanată și pusă într-un singur document (pdf) cu toate celelalte documente. Cerința era ca aceste documente să aibă un format cât mai comprimat, ca să nu depășească dimensiunea maximă admisă, potrivit regulilor impuse de organizatori.

„Pare halucinant că o persoană cu 30 de ani experiență în învățământ, cu doctorat obţinut cu distincţia magna cum laude, cu o experiență redutabilă în comisii naționale de evaluare este respinsă automat fără o evaluare a CV-ului”, ne-a scris unul dintre candidații respinși.

 …https://www.edupedu.ro/centrul-national-de-evaluare-da-vina-pe-profesori-pentru-esecul-de-la-inscrierea-in-corpul-evaluatorilor-de-ce-au-fost-eliminate-10-mii-de-cadre-didactice/
- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.