Cincizecimea si universalizarea crestinismului în viziunea lui Mircea Eliade

CREDINTÃ… Religie universalã la ora actualã, cu miliarde de credinciosi, crestinismul s-a nãscut odatã cu primul mileniu, prin personalitatea dualã, divinã si umanã a lui Iisus Hristos. Esenta sa supraumanã s-a manifestat prin minunile înfãptuite si prin harul pe care l-a avut asupra celor din jurul sãu. Credinta crestinã s-a cristalizat prin jertfa lui Iisus, prin miracolul Învierii Sale si Înãltãrii la Cer. Pe aceste credinte fundamentale, crestinismul va parcurge drumul sãu triumfãtor, cumulând în viata spiritualã a majoritãtii popoarelor, inclusiv a poporului nostru. Credinta crestinã a izbândit foarte usor la români deoarece strãvechea religie traco-daco-geticã a strãmosilor nostri avea multe similitudini cu crestinismul de mai târziu, fapt remarcat de scriitori din Antichitate, în primul rând de Iosephus Flavius, care scrie despre acest aspect în Anchitãti iudaice.

Dan Ravaru

La început, cercul crestinilor era foarte restrâns si se rezuma practic la Ierusalim. Iatã cum prezintã tabloul acestor începuturi crestine Mircea Eliade: “Pe de altã parte, trebuie tinut seama de faptul cã primii crestini, evreii din Ierusalim, constituiau o sectã apocalipticã (care asteptau sfârsitul lumii) înãuntrul iudaismului palestinian. Ei erau într-o asteptare inerentã a celei de-a doua venire a lui Hristos: Parusia. Pe ei îi preocupa sfârsitul istoriei si nu istoriografia asteptãrii eshatologice (sfârsitul lumii). În plus, dupã cum era de asteptat, în jurul Învãtãtorului înviat s-a cristalizat destul de devreme o întreagã mitologie care ne aminteste de aceea a zeului mântuitor si a omului inspirat de divinitate. Aceastã mitologie, pe care o vom evoca mai departe, este deosebit de importantã, ea ne ajutã sã întelegem dimensiunea religioasã specificã crestinismului, precum si istoria lui ulterioarã, miturile care le-au proiectat pe Iisus din Nazaret într-un univers de arhetipuri si de figuri transcedentale sunt tot atât de adevãrate ca si cuvintele sale, aceste mituri confirmã într-adevãr puterea si creativitatea mesajului sãu de origine. Limbajul religios al crestinismului a devenit ecumenic (pentru întreaga lume) si accesibil dincolo de locul sãu de origine”. Evangheliile ne-au transmis esentialul mesajului lui Hristos, în primul rând, proclamarea Împãrãtiei lui Dumnezeu, care urma sã fie foarte aproape. Militantismul crestin s-a lovit, însã, de persecutiile îndurate din partea autoritãtilor din Palestina. Nu numai Hristos a fost jertfit, ci si multi dintre discipolii sãi. Un aspect definitoriu pentru crestinismul initial era “frângerea pâinii”, amintitã în celebra “Cina cea de Tainã” si în alte scrieri crestine ale vremii. O etapã esentialã pentru nasterea Bisericii s-a petrecut în ziua Praznicului Cincizecimii a anului 30 (anul acesta sãrbãtorim pe 7 iulie). Citãm în continuare din Faptele Apostolilor 2, 1-4: “1. În ziua Cincizecimii erau toti împreunã în acelasi loc (discipolii lui Iisus Hristos). 2. Deodatã a venit din Cer un sunet ca bâzâitul unui vânt puternic si a umplut toatã casa unde sedeau ei. 3. Niste limbi ca de foc au fost vãzute împãrtindu-se printre ei si s-au asezat câte una pe fiecare din ei. 4. Si toti s-au umplut de Duh Sfânt si au început sã vorbeascã în alte limbi dupã cum le-a dat Duhul sã vorbeascã”.

A cinzecea zi de dupã Paste, unul dintre cele mai importante evenimente pentru rãspândirea crestinismului

În felul acesta, prin prezenta Duhului Sfânt si al limbilor strãine, trecem la universalizarea crestinismului. Totul a fost o nouã revelatie a lui Dumnezeu prin pogorârea Sfântului Duh si, astfel, putem vorbi de nasterea Bisericii Crestine, care acum se va adresa întregii omeniri, va cãlãuzi sufletele tuturor credinciosilor spre mântuirea lor. Pânã atunci, numai evreii puteau sã devinã crestini. Dacã un pãgân dorea sã treacã la crestinism, întâi trebuia sã îndeplineascã ritualuri evreiesti, inclusiv circumcizia. Din acest moment, însã, treptat vor fi învinse aceste ritualuri si, asa cum se spune, se va boteza fiecare în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea pãcatelor, urmând sã primeascã darul Duhului Sfânt. Tot în Faptele Apostolilor se mentioneazã un mare numãr de convertiri, aproximativ 3000, imediat dupã Cincizecime. Totodatã, se impune si botezul la care au acces toti cei convertiti, vãzut ca un legãmânt între om si Divinitate. Comunitãtile crestine, începând cu prima dintre acestea, cea din Ierusalim, iau numele grecesc de Eclesia. Pentru început, se mentin unele elemente evreiesti, chiar circumcizia, unificãrile rituale, odihna de Sabbat, totodatã, însã, se impun treptat-treptat elementele crestine precum frângerea pâinii, agapele (reuniunile prietenesti), rugãciunile comune. Sunt din ce în ce mai multi predicatorii care accentueazã elementele crestine. De altfel, chiar între evrei apar douã tabere -“hebreii” si “elenistii”. Cei dintâi erau locuitori ai Ierusalimului, convertiti la crestinism, iar ceilalti, evrei din diaspora (adicã rãspânditi în lume, mai apropiati de crestinism). Iatã cum prezintã Mircea Eliade aceastã împãrtire: “suprize de pe acum, o anumitã pensiune între “hebrei” si “elenisti”. Primi sunt mai conservatoristi si regalisti, în pofida faptului cã asteptau a doua venire. Ei urmeazã cu fidelitate codul evreiesc al prescriptiilor rituale si reprezintã prin excelentã miscarea desemnatã prin termenul de iudeo-crestinism. “Elenistii” constituiau un mic grup de evrei convertiti la crestinism în totalitate. Ei nu mai pretuiau ritualurile evreiesti. Împrãstierea elenistilor precipitã procesul de misionarizare în rândul evreilor din diaspora”. Foarte curând începe convertirea pãgânilor. La Antiohia, în Siria, se organizeazã prima comunitate importantã din rândul pãgânilor si aici se foloseste prima oarã denumirea de crestini, asa cum se aratã în Faptele Apostolilor, 11, 26. Din Antiohia, misiunea crestinã iradiazã în lumea elenisticã. Confruntarea unei miscãri mesianice evreiesti, cu religiozitatea si gândirea greacã, va avea consecinte hotãrâtoare pentru dezvoltarea crestinismului. Este meritul de nepretuit al Sfântului Pavel de a fi sesizat bine datele problemei si de a fi avut curajul sã lupte neobosit pentru a impune singura solutie pe care o considera justã si coerentã. Meritele lui Pavel (fostul Saul prigonitor al crestinilor) sunt de necontestat si le vom revela în alte circumstante. Cincizecimea sau pogãrârea Sfântului Duh are, pe lângã importanta sa universalã, si semnificatii specifice pentru poporul nostru si nu numai. De aici va pleca obiceiul Rusalilor (de la latinul “Rosalia”, sãrbãtoarea trandafirilor), atât de important în mitologia noastrã nationalã care nu mai tine, însã, de crestinism. Sã memorãm aceastã datã, a cinzecea zi de dupã Paste, ca unul din evenimentele cele mai importante, poate cel mai important pentru rãspândirea crestinismului.




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ