spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
29-apr.-2024

Cinematograful Modern va fi demolat

- Advertisement -

VESTE… Este oficial: Cinematograful Modern va fi demolat. Consilierii locali vor adopta, săptămâna aceasta, un proiect de hotărâre privind trecerea imobilului din domeniul public în domeniul privat al municipiului în vederea scoaterii din funcțiune, casării și demolării. “Materialele rezultate în urma demolării se vor valorifica cu respectarea prevederilor legale în vigoare, în materie, iar sumele obținute în urma valorificării vor constitui venit la bugetul local al municipiului”, se arată în proiectul de hotărâre.

“Modern” a fost primul cinematograf din Vaslui. Avea în jur de 400-500 de locuri și a funcționat până în anul 1995. Prin 1996, s-a încercat preluarea fostului cinematograf Modern către o firmă privată, care a făcut aici discotecă, un bar și spatii pentru petrecerea timpului liber. Afacerea a durat doi ani, după care clădirea a fost închisă.

“Intervențiile pentru consolidarea structurii pot avea un impact financiar major, costul total fiind mai mare decât cel al unei clădiri noi”

În 2022, Cinematografele “Modern” și “Independența” au fost preluate de Consiliul Local, la inițiativa consilierilor liberali. „Clădirile celor două cinematografe fac parte din patrimoniul imobiliar al municipiului Vaslui și trebuie utilizate în folosul cetățenilor vasluieni și a celor din comunele limitrofe. Menționăm faptul că aceste clădiri se află într-o stare avansată de degradare și reprezintă focare de infecție, sunt adăpost pentru oamenii străzii și se constituie într-un real pericol pentru cetățenii din municipiul Vaslui. Înainte de închiderea definitivă, cinematograful „Modern” a fost utilizat cu acceptul RADEF ca discotecă și bar, schimbându-se destinația inițială de cinematograf. După preluarea lor de UAT Vaslui, se impune efectuarea de urgență a unor expertize care să arate starea reală a clădirilor”, se explica în proiectul de hotărâre privind preluarea celor două cinematografe. Expertiza tehnică efectuată a arătat că Cinematograful “Modern” nu poate fi reabilitat decât cu fonduri enorm de mari. “Imobilul se află într-o stare avansată de degradare, vechimea acestuia, precum și neconservarea corespunzătoare au dus la un grad ridicat de afectare structurală a clădirii, fapt confirmat în raportul de expertiză în care se menționează faptul că intervențiile pentru consolidarea structurii pot avea un impact financiar major, costul total fiind mai mare decât cel al unei clădiri noi”, se arată în proiectul de hotărâre privind demolarea Cinematografului “Modern”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

4 COMENTARII

  1. În 2022, Cinematografele “Modern” și “Independența” au fost preluate de Consiliul Local, la inițiativa consilierilor liberali. „Clădirile celor două cinematografe fac parte din patrimoniul imobiliar al municipiului Vaslui și trebuie utilizate în folosul cetățenilor vasluieni și a celor din comunele limitrofe“
    Demolați și faceți ce, ca să fie în folosul cetățenilor și nu doar al unora? Care e planul?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.