Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Organizaţia Patronală Mamaia Constanţa (OPMCTA) au depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o plângere penală împotriva ministrului Claudiu Năsui şi a altor funcţionari din Ministerul Economiei, pe care îi consideră vinovaţi de infracţiuni de abuz în serviciu.
”Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Organizaţia Patronală Mamaia Constanţa (OPMCTA) au depus, ieri, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o plângere penală împotriva ministrului Claudiu Năsui şi a altor funcţionari din Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT). În plângerea penală nr. 1570/03.09.2021 reprezentanţii FPTR şi OPMCTA menţionează că Ministrul Claudiu Năsui şi funcţionarii din minister sunt vinovaţi de infracţiuni de abuz în serviciu, prevăzute şi pedepsite de art.297 din Codul penal, în calitate de iniţiatori ai Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.65/2021”, arată FPTR într-un comunicat.