Urmează zile tot mai călduroase în toată țara. Este cod roșu de caniculă până marți în cea mai mare parte a țării. Abia a doua jumătate a săptămânii viitoare ar putea aduce o răcorire, a spus la Digi24 Diana Giurgiu, meteorolog ANM.
ACTUALIZARE. Codul roșu de caniculă a fost prelungit până marți, în cea mai mare parte a țării.
„În Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea și sud-vestul Transilvaniei, valul de căldură va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, anunță ANM. Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/meteo/romania-fierbe-sub-cod-rosu-de-canicula-temperaturile-ajung-la-41-de-grade-recomandarile-medicilor-2859653