spot_img
spot_imgspot_img
20.5 C
Vaslui
20-mai-2024

Comuna Băcani se dezvoltă: are în lucru două proiecte noi! (FOTO, VIDEO)

- Advertisement -
PROIECTE… În comuna Băcani se înființează sistem de alimentare cu apă în patru sate, iar o localitate s-a electrificat complet!

MUNCĂ SUSȚINUTĂ… Primarul comunei Băcani, Vasile Stoica, a postat acum o zi, câteva informații despre stadiul lucrărilor la două proiecte de “Dezvoltare Locală” din comuna Băcani: „Înființare sistem de alimentare cu apă în Suseni, Vulpășeni, Băltăteni, Băcani-Deal” și „Extindere rețea electrică în satul Suseni”. Cele două proiecte sunt destul de costisitoare. Pentru Sistemul de alimentare cu apă a celor patru sate, valoarea este în jur de 14.500. 000 lei iar extinderea rețelei electrice de la Suseni – proiect care se execută împreună cu E-ON, banii fiind din bugetul local, în jur de 200.000 lei, iar cealalată parte de 200.000 de lei de la E-ON. De asemenea, primarul Vasile Stoica a arătat sătenilor nu numai starea proiectelor, ci și o mândrie a comunei Băcani: firma S.C.Energoconstruct SRL din Băcani a obținut Locul I la „Topul Județean al Firmelor din Vaslui „ organizat de Camera de Comerț Vaslui.

Primarul Vasile Stoica a precizat că lucrările la proiectul de alimentare cu apă în Suseni, Vulpășeni, Băltăteni, Băcani-Deal continuă într-un ritm alert și se apropie de un procent de peste 70 % lucrări executate.

„Am terminat lucrările de forare a celor trei puțuri de apă (două în satul Băltăteni și unul în satul Suseni), iar acum se lucrează din plin la amenajarea, izolarea și dotarea căminelor de vane ale acestor foraje. Lucrările la bazinele de apă continuă cu amenajarea, izolarea și dotarea tuturor căminelor de vane, dar și la amenajarea platformelor unde vor fi amplasate Stațiile de Clorinare. Căminele de racordare, dotate cu apometre pentru racordarea gospodăriilor la Sistemul de alimentare cu apă, au fost montate în procent de peste 80 %,iar lucrările vor continua până vor fi conectate toate gospodariile”, a precizat primarul Vasile Stoica.

Extindere rețea electrică în satul Suseni

Primarul a menționat cu sinceritate că proiectul cu E-ON de extindere a rețelei electrice în satul Suseni a mers greu, chiar foarte greu, dar în final s-a reușit!

„Cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să începem lucrările la extinderea rețelei electrice în zona sudică a satului Suseni, unde avem concesionate multe loturi pentru construcția de locuințe. A fost greu, dar am insistat și, în final, am reușit. Sperăm ca până la sfârșitul anului, lucrările să fie finalizate și date în folosință, pentru a le ușura măcar un pic viața familiilor care locuiesc acolo de cîțiva ani fără curent electric”, a mai spus primarul Vasile Stoica.

Mândria comunei Băcani, firma Energoconstruct, a luat locul I la Topul Județean Vaslui!

Primarul Vasile Stoica a transmis, la finalul postării sale către locuitoprii conunei Băcani, felicitări firmei din Băcani, „S.C.Energoconstruct SRL „ pentru Locul 1 obținut la „Topul județean al firmelor din Vaslui”, organizat de Camera de Comerț a județului Vaslui.

„Mă alătur și eu celor care v-au înmânat acest premiu și vă felicit din suflet ! Totodată, sunt mândru că o societate din comuna Băcani a fost nominalizată pentru Locul I! Felicitări conducerii, personalului tehnic și tutuor angajaților SC Energoconstruct SRL Băcani”, a spus cu mândrie primarul Vasile Stoica.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.