Local

Conducerea Aquavas anunță: apometre inteligente pentru facturi corecte și mai puține pierderi de apă pentru vasluieni

ȘEDINȚĂ… Conducerea Aquavas Vaslui și reprezentanții firmelor furnizoare de apometre inteligente s-au întâlnit, luni, în sala de ședințe a Consiliului Județean Vaslui, pentru a analiza soluțiile moderne de citire automată a consumului – o tehnologie care promite să aducă transparență, eficiență și corectitudine în relația cu abonații.

Furnizorii au prezentat cele mai noi modele de apometre cu citire de la distanță, capabile să transmită în timp real datele către sistemul central, eliminând erorile de raportare, diferențele de index și disputele dintre vecini. Noul sistem va permite o citire automată și precisă a consumului, fără intervenție umană, reducând semnificativ pierderile și costurile. Președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian-Ionuț Trifan, a declarat că modernizarea rețelei de apometre reprezintă un pas important spre servicii mai corecte și mai eficiente pentru cetățeni. „Prin acest sistem modern, fiecare apartament va avea afișat consumul real în factură. Nu vor mai exista indecși suplimentari sau diferențe nejustificate, iar costurile vor scădea considerabil. Este un proiect de eficiență și corectitudine, în folosul cetățenilor”, a declarat Ciprian-Ionuț Trifan. Prin acest program, Aquavas Vaslui își propune să aducă serviciile de apă la standarde europene: transparență totală, reducerea pierderilor și digitalizarea completă a procesului de facturare.

Sucursala Aquavas Vaslui a trecut la fapte

În ultimele luni, sucursala Aquavas Vaslui a realizat o serie de măsuri și investiții menite să aducă un plus de transparență în relația cu consumatorii din municipiul reședință de județ. Una dintre investiții o reprezintă achiziționarea unor antene cu ajutorul cărora angajații Aquavas primesc în timp real consumul de apă al fiecărei scări, ceea ce va permite depistarea defecțiunilor care cauzează mari pierderi de apă și repararea lor în cel mai scurt timp. Mai multe astfel de dispozitive au fost deja montate în oraș, în zona Gării, în zona ICIL, în zona Casa de Asigurări de Sănătate, iar rezultatele au început să apară. O altă măsură pe care conducerea Aquavas a implementat-o este afișarea, lunar, a unui bilanț al consumului la fiecare scară în parte. Odată afișată această listă, care va cuprinde consumul scării și consumul fiecărui apartament în parte, oricine va putea face acel calcul simplu pentru a afla de ce se plătesc metri cubi în plus la apă. În prezent, cauzele sunt două la număr: ori din cauza defecțiunilor de la subsol, ori din cauza vecinilor care nu dau indexul. Acest bilanț îi va scoate la iveală pe toți cei care, din lene, din nepăsare, sau din alte motive, refuză să comunice consumul lunar, umflând astfel facturile vecinilor responsabili. Un alt pas spre mai multă transparență a fost făcut săptămânile trecute, prin montarea a zeci de apometre digitale, achiziționate de vasluieni cu ajutorul asociațiilor de proprietari. Aceste apometre transmit automat consumul real al fiecărui apartament, ceea ce înseamnă, înainte de toate, facturi mai mici la apă.

 

 

3 comentarii

  1. Cât de penibil poate fi sa taxezi pierderile că fiind epurare, când apa pierduta nu ajunge nici măcar în canalizarea, vasluienii merita sa plătească taxa de prostie

  2. Refuzati , aceste aparate sunt controlate de ei , iti pot mari factura cat vor ei , in plus mai au si obiceiul sa ia foc pentru ca sunt emitatoare de semnal .
    Au directiva de la kolhozu ioropean , tre sa intre in formatie cu digitalizarea totala a sclavilor pana in 2030 , Agenda 2030 , informati-va .
    REFUZATI !
    Vedeti aici cum iau foc aparatele de masura „inteligente” . https://www.facebook.com/reel/1503688220653096

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button