spot_imgspot_img
13.2 C
Vaslui
20-apr.-2024

Conducerea unei şcoli, amendată în instanţă pentru că refuză măririle de salarii ale profesorilor

- Advertisement -

Conducerea Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava a primit o grea lovitură din partea instanţei, o hotărâre cu titlu executoriu obligând-o să achite statului penalizări de 50 de lei, pentru fiecare zi cu care întârzie să pună în aplicare o hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă. Este vorba de o hotărâre prin care mai mulţi profesori ai colegiului au câştigat dreptul a le fi trecute în cărţile de muncă salarii majorate, în baza unei legi din 2008.

Profesorii care au dat în judecată conducerea şcolii la care predau, nouă la număr în dosarul la care facem referire, sunt membri ai Sindicatului Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Suceava, sindicat afiliat la Federaţia Naţională „Spiru Haret”. Ceea ce au reclamat ei este o problemă generală, întâlnită în multe şcoli. Este vorba de o lege care a fost în vigoare şi nu a fost respectată, scuza fiind lipsa fondurilor.

O lege privind măriri de salariu, care nu a fost pusă în aplicare niciodată

Petru Vasile Gorea, liderul judeţean al sindicatului, ne-a explicat că totul pleacă de la Legea 221/2008, care prevedea creşteri de salarii pentru cadrele didactice, în cuantum de 50%. Acestea au fost acordate însă efectiv doar într-un mic procent, în jur de 35% din mărirea prevăzută de lege rămânând pe hârtie.

„Există două probleme. Profesorii nu au primit niciodată mărirea de salariu în procentul prevăzut de lege, iar atunci când s-au făcut reducerile de 25%, conform legii, procentul trebuia scăzut din salariul mai mare. Conducerea şcolii a mers însă pe încadrarea veche, ceea ce contravine legii”, şi-a exprimat punctul de vedere liderul de sindicat.

Cert este că grupul de profesori a cerut instanţei să oblige conducerea şcolii să treacă în cărţile de muncă salariile calculate cu plusul prevăzut de Legea 221 (ceea ce însemna apoi că profesorii trebuiau să beneficieze automat de mărirea de leafă), iar o hotărâre a Tribunalului Suceava, după recurs, le-a dat dreptate, sentinţa civilă cu titlu executoriu fiind emisă în 19 noiembrie 2009.

Hotărâre definitivă şi irevocabilă, rămasă pe hârtie

Conducerea colegiului nu a pus însă în aplicare sentinţa cu titlu executoriu a Tribunalului, astfel că acum câteva luni de zile, reprezentantul profesorilor a mers mai departe.

S-a considerat că varianta unei plângeri penale ar avea mai puţin succes, astfel că s-a deschis o acţiune la Judecătoria Suceava, prin care s-a solicitat ca pârâtul din dosar, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, să plătească penalizări pentru fiecare zi în care întârzie să pună în aplicare decizia rămasă definitivă şi irevocabilă.

Sentinţa care obligă la plată conducerea şcolii

Joia trecută, pe 16 decembrie, a venit şi sentinţa. „Instanţa admite cererea. Obligă pârâtul la plata unei amenzi civile în favoarea statului, în cuantum de 50 de lei pe zi de întârziere, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri, respectiv 16.12.2010, şi până la executarea obligaţiei prevăzute în sentinţa civilă nr. 2052/19.11.2009 a Tribunalului Suceava, cu privire la executarea menţiunilor în carnetele de muncă. Executorie. Irevocabilă”, se arată pe portalul instanţelor, cu privire la acest dosar.

Directorul şcolii a amânat expunerea unui punct de vedere

Aşadar, lucrurile sunt clare. Pentru fiecare zi în care mai întârzie punerea în aplicare a deciziei definitive cu privire la drepturile salariale ale cadrelor didactice, conducerea şcolii are de achitat 50 de lei, bani care se vor duce în vistieria statului. Nu este foarte clar însă cine anume va trebui să plătească aceşti bani, din punctul de vedere al celor care au câştigat procesul direct răspunzător, în nume personal, fiind directorul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Crăiţa Buda Niga.

Am reuşit, ieri după-amiază, să o contactăm telefonic pe directoare. Aceasta nu a dorit însă să comenteze în vreun fel decizia instanţei, motivând că nu o cunoaşte, nu ştie despre ce este vorba şi că se va documenta şi va oferi astăzi un punct de vedere.

Important de precizat mai este că decizia de pe 16 decembrie este irevocabilă şi cu titlu executoriu. Chiar dacă mai există căi de atac la care pot apela părţile, plata amenzii civile pentru zilele de întârziere nu se sistează.

monitorulsv.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.