spot_imgspot_img
13.9 C
Vaslui
20-apr.-2024

Consilierii locali, în fața unei gogomănii: Pavăl și oamenii săi îl vor cetățean de onoare pe profesorul D.V. Marin (FOTO)

- Advertisement -
VISE… Profesorul D. V. Marin s-a autoproclamat „întemeietorul Festivalului de Umor, în 1970”, iar aparatul de specialitate al primarului l-a crezut. Prezentatorul primei ediții, George Stoian spune că acesta „a fost un simplu funcționar, care a venit la spartul târgului, adică prin martie 1970, când festivalul fusese deja gândit”.

De-a râsu’ -plânsu’

MINCIUNĂ… Situație scandaloasă în Primăria Vaslui. Aparatul de specialitate al primarului a avizat favorabil un proiect de hotărâre care îi va scoate din sărite pe toți oamenii de cultură din județ: acordarea titlului de cetățean de onoare profesorului Dumitru V. Marin. Propunerea a venit chiar din partea lui și a președintelui Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR). Profesorul Marin se autoproclamă „cel mai reprezentativ om de cultură vasluian din această ultimă jumătate de secol” și „întemeietorul Festivalului Umorului în 1970”. Meritele îi sunt copiate și în Referatul de specialitate anexat proiectului de hotărâre, însă fără a fi verificate. Profesorul D. V. Marin nu poate fi considerat nici pe departe „întemeietorul” sau „unul dintre întemeietorii” Festivalului „Constantin Tănase”. Nu o spunem noi, ci prezentatorul primei ediții, George Stoian, care lucra pe atunci (1970) la Comitetul Județean de Cultură. „Eu declar cu toată responsabilitatea că nu este adevărat. Este o invenție a lui pe care o poartă de nu știu câți ani de zile, așa cum inventează tot felul de merite pe care nu le are sau le are mai puțin, dar nu la nivelul la care le înalță el. Marin a fost un simplu funcționar, care a venit la spartul târgului, adică prin martie 1970, când festivalul fusese deja gândit, pregătirile începuseră încă din toamna anului 1969. El a lucrat la festival în virtutea faptului că era salariat, executa niște ordine în calitatea lui de funcționar la Comitet, dar nu are niciun merit în întemeierea festivalului, absolut niciun merit”, a declarat George Stoian. Acesta s-a declarat uimit de propunerea de acordare a titlului de cetățean de onoare, precum și de faptul că oamenii din aparatul de specialitate al primarului nu au verificat spusele profesorului Marin. În contextul războiului politic din Consiliul Local, greșeala acestora poate fi interpretată ca fiind voită și menită să-i inducă în eroare pe consilierii PNL și USR PLUS, care dețin majoritatea. E destul de greu de crezut că funcționarii de la Biroul de Activități Culturale nu cunosc latura egocentrică a profesorului Marin și nu s-au gândit să-i verifice spusele. Este, totodată, curios cum un astfel de proiect nu a fost inițiat până acum, pentru că dorința profesorului de a deveni cetățean de onoare nu a apărut peste noapte.

La sfârșitul lunii februarie, D. V. Marin a înaintat primarului Vasile Pavăl și consilierilor locali un document în care le-a propus să-i ofere titlul de cetățean de onoare. Și-a prezentat meritele și le-a amintit acestora că au „datoria să încurajeze cultura, învățământul și presa vasluiană printr-un model de abnegație, valoare și reprezentare în țară și în lume de peste o jumătate de secol”. Autointitulându-se „cel mai reprezentativ om de cultură vasluian din această ultimă jumătate de secol” și „profesorul care a pus Vasluiul pe harta culturală a lumii”, acesta a precizat aleșilor că propunerea este făcută cu ocazia împlinirii vârstei de 80 ani pe data de 28 aprilie. Documentul este redactat în numele Grupului de presă Cvintet TE-RA, adică la persoana a II-a plural, și este semnat de profesorul D. V. Marin, adică chiar de însăși persoana propusă. „Un CV scurt al profesorului se întinde pe 54 de pagini”, atenționează omul de cultură. Redăm titlurile și performanțele acestuia așa cum el singur și le-a rezumat în document: „reprezintă cultura vasluiană de la 1 martie 1970; întemeietor al Festivalului Umorului în 1970; întemeietor al primei televiziuni la Vaslui, 1990; întemeietor, conducător, producător al postului de radio UNISON, al Ziarului Meridianul de Iași-Vaslui-Bacău, acum aproape 25 ani; Întemeietor, director, finanțator al revistei internaționale MCR (ajunsă în anul VII are peste 700 de colaboratori din toată lumea, 32 de țări, 4 continente); triplu recordman mondial prin cele 9 interviuri cu șefi de stat, 16 prim-miniștri, sute de miniștri, parlamentari, oameni de cultură, învățământ etc”, se arată în documentul transmis primarului și Consiliului Local. Președintele UZPR, Doru Dinu Glăvan, a trimis, de asemenea, o adresă către Primăria Vaslui cu aceeași propunere. Documentul conține adevărate ode ridicate profesorului Marin: „unul dintre cei mai temerari, implicați, empatici, solidari, dedicați vasluieni pe care istoria acestuia îi consemnează”, „unul dintre părinții Mediei vasluiene”, „cel care a contribuit și contribuie la realizarea unor importante legături jurnalistice și culturale cu efecte favorabile municipiului Vaslui”.

Aparatul de specialitate al primarului, în eroare totală: „un demers firesc de recunoaștere a meritelor sale”

Pentru a înțelege mai bine această poveste, este nevoie de câteva precizări. Când primăria primește o propunere pentru care e nevoie de avizul Consiliului Local, primarul dispune compartimentului de specialitate întocmirea unui raport care să stabilească dacă propunerea respectivă îndeplinește toate condițiile. Acest raport este foarte important, îi ajută pe consilierii locali să ia o decizie în privința proiectului de hotărâre întrucât este întocmit de oameni abilitați să spună dacă o propunere poate fi pusă sau nu în practică, dacă îndeplinește condițiile legale sau dacă există anumite riscuri. În cazul de față, primul raport de specialitate a fost făcut de juristul instituției, Iustin Prelipcean, care a dat copy-paste la o parte dintre „meritele” prezentate de profesorul Marin, considerând că „este întemeietorul Festivalului Umorului C-tin Tănase în 1970”. Concluzia acestuia a fost următoarea: „Conferirea titlului de cetățean de onoare acestui om de excepție se înscrie într-un demers firesc de recunoaștere a meritelor sale în domeniul în care a profesat cât și a realizărilor sale pentru orașul Vaslui”. La câteva ore distanță, pe site-ul primăriei a apărut un alt raport de specialitate, de data aceasta întocmit de unul dintre consilierii Biroului Activități Culturale și Sportive, George Daniel Necula. Documentul este asemănător cu cel publicat anterior, însă are mici modificări. Spre exemplu, în acest document profesorul Marin este „unul dintre întemeietorii Festivalului Umorului C-tin Tănase în 1970″ și „s-a remarcat în numeroase domenii de activitate, didactică , editorială și de presă, socială, politică, culturală”. Oamenii din aparatul de specialitate al primarului puteau să verifice foarte ușor dacă profesorul Marin este sau nu întemeietorul festivalului. Cum? Luând legătura cu cei de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, care dețin numeroase documente despre festival, implicit un album aniversar.

Cum a apărut Festivalul Umorului „Constantin Tănase”

ÎNCEPUTURILE FESTIVALULUI… Povestea Festivalului de Umor „Constantin Tănase” este prezentată într-o lucrare aniversară, tipărită de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui: „Spiritul Tănase la Vaslui. Jurnal de festival (1970-2020)”, coordonator Lucian-Valeriu Lefter. Iată cum a apărut ideea organizării unui festival de umor la Vaslui: „În toamna anului 1969, vicepreședintele Comitetului Județean pentru Cultură și Artă, Petre Didilescu, se pare că a avut ideea înființării unui festival național care să ridice Vasluiul din anonimatul cultural, dar prin orice în afară de folclor. Și pentru că în anul următor, 1970, aveau să se împlinească 90 de ani de la nașterea, la Vaslui, a marelui artist al comediei, Constantin Tănase, creator al teatrului românesc modern de revistă, organizarea unui festival național de umor la începutul lunii iulie venea ca un gest firesc. Cei doi, Petre Didilescu și George Stoian, au întocmit schița unui program de organizare și un regulament al unui concurs de interpretare umoristică, în contextul în care în țară, atunci, nu mai exista ceva similar”. În aceeași lucrare se mai precizează că profesorul Marin a început să lucreze ca inspector la Comitetul Județean pentru Cultură din primăvara anului 1970 și că lui i se „datorează înregistrarea pe bandă de magnetofon a primelor ediții ale concursului de interpretare umoristică a festivalului”.

George Stoian: „este nevoie să descurajăm pentru totdeauna pe oricine se împopoțonează cu merite inventate”

George Stoian

ADEVĂRUL… George Stoian, cel care avea să prezinte primele ediții ale festivalului, a prezentat în cartea „Peștele care cântă” povestea evenimentului, desființându-i pe cei care se „împopoțonează” cu merite inventate, că ei ar fi fost singurii care au făcut totul pentru ca acest festival să existe: „Trebuie să precizez că pentru prima ediție din anul 1970 (3, 4, 5 iulie), al cărei succes incontestabil a asigurat continuitatea și viabilitatea acestui proiect de excepție, au lucrat și au luat hotărâri numai șefii de la cultură și mai marii de la partid. Noi ceilalți, inspectori și instructori din sfera culturii, am fost numai executanți de activități (unele) minore, un fel de trepăduși care nu luam hotărâri și nu aveam inițiative. Noi nu participam la ședințele importante de organizare, nu eram trimiși că contactăm („să aducem”) personalități. Nimeni nu se poate lăuda că a dat numele Festivalului, acesta fiind și foarte simplu, a venit din „spuma mării”, s-a născut în mod automat, nimeni nu poate pretinde că l-a botezat. Nici eu și nici altcineva din grămada de funcționari de la cultură nu ne putem lăuda acum că am fi fost la prima ediție și, în continuare, oameni de bază și de decizie în echipa de organizare. Mai ales de la ediția a II-a, când aproape totul se înfăptuia numai prin Valentin Silvestru. (…) Am făcut tranșant aceste precizări din două motive. Unul ar fi acela de a sugera cât de mare importanță i se dădea acestei acțiuni culturale, astfel încât niciunul dintre angrenajele sale să nu fie lăsat pe mâna oricui și, apoi, m-am gândit că este nevoie să descurajăm pentru totdeauna pe oricine se împopoțonează – acum, când nu mai sunt martori – cu merite inventate, indivizi care chiar încearcă să inducă ideea că ei ar fi fost singurii care au făcut totul pentru ca acest festival să fie”, scrie George Stoian în cartea „Peștele care cântă”.

Profesorul Marin, omul care și-a făcut, din buget propriu, o statuie

„MARIN ÎNLĂNȚUITUL”… Nu e prima dată când profesorul Marin și-a exprimat dorința de a deveni cetățean de onoare al Vasluiului. În 2011, acesta a constituit, potrivit presei de la acea vreme, un Comitet de inițiativă care să se ocupe cu strânsul semnăturilor necesare pentru ca propunerea să ajungă în Consiliul Local. Probabil, atunci, profesorul nu știa că avea nevoie doar de o propunere făcută de o organizație nonguvernamentală. În dorința sa de autozeificare, acesta a avut grijă să își facă, din buget propriu, un bust. Lucrarea a fost realizată de regretatul artist plastic Cristian Pântea, a stat, în urmă cu mai mulți ani, printr-un colț al muzeului județean, iar recent a fost pusă în fața propriei locuințe, legată cu lanțuri pentru a ilustra mai bine mesajul „Marin Înlănțuitul”. La un moment dat, se spunea că Marin ar fi vrut să-și expună bustul pe furiș în Parcul Copou, însă ulterior a negat zvonul.

Viviana Grădinaru și Alexandra Nechita, vasluiencele care fac carieră în SUA, fără titlu de cetățean de onoare

VASLUIENI DE 10… În timp ce propunerea de acordare a titlului de cetățean de onoare profesorului Marin va fi dezbătută în ședința de joi, mulți vasluieni, care ar merita cu adevărat un astfel de titlu, sunt ignorați. Viviana Grădinaru a terminat Liceul „Mihail Kogălniceanu” și a revoluționat lumea științei dezvoltând în premieră, în anul 2014, o tehnică prin care se poate face aproape tot corpul unui șoarece transparent. Alexandru Costin și Bogdan Râpă sunt primii milionari români din domeniul IT. Cei doi vasluieni, foști olimpici la informatică, au creat InterAKT, o companie creatoare de softuri pentru dezvoltatorii web. Alexandra Nechita, micuța Picasso, s-a născut la Vaslui și, deși nu a stat decât doi ani în oraș, aceasta a revenit de mai multe ori pentru a-și vizita bunicii, iar o școală din oraș îi poartă numele. Titlurile de cetățean de onoare pot fi acordate și post-mortem, astfel că, printre cei care le-ar putea primi, s-ar putea număra și dirijorul Romeo Tălmaciu, fondatorul Fanfarei Rotaria, sau profesorul etnolog Dan Ravaru.

DOCUMENTE:

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

34 COMENTARII

  1. Pentru toți URLĂTORII de sub comanda lui Timofticiuc și DANDA:
    Păcat de lipsa de măsură, de simțul realității, de jigodismul vostru care n-aveți nimic sfânt.
    Un om ca drof.dr. D.V. MARIN se naște la o sută de ani. ORBILOR !!!

  2. Cum sa acorzi merite,asa ca vrea omul?Pai vedeti de aia se revolta poporul,cum acest om se ppropune asa?…….Alloooo !Prefectura ce faci?Nu mai am incredere in voi……

  3. Ce atatea discutii? Profesorul Marin are o varsta inaintata, putine bucurii, lasati-l sa se bucure si el de titlul de”Cetatean de onoare”al orasului Vaslui. Cu ce va deranjeaza?
    Oricum, daca ar fi sa strangem semnaturi, noi, barladenii, am semna cu totii sa-l facem cetatean de onoare al orasului Vaslui. Cred ca si husenii.

  4. Onoarea este la noi, la nivel de eroare!
    Moral, omul este departe de-a primi acest premiu! Dar la nivelul de cultură, a celor care ar duce la final oroarea, n-ar fi de mirare….
    Au auzit de știință, cercetări științifice, invenții, inovații,evoluție? Nici pe departe…

    • Exact, cu cine ai cu aia defilezi.
      Nu nivelul lui e jos, e jos nivelul celorlalți, celor care propun și validează asa ceva, care si ei la randul lor sunt mediocri deoarece sunt aleși de o populație și mai mediocra 🙂

    • Te dai mai deșteaptă de cât ești, vaca domnului. N-o să faci în vecii vecilor nici a suta parte din cât a reușit Marin, bălegoaso. Are 50 de cărți, muiere, tu câte ai? Scrii prostiile astea la comanda unui mare tâmpit Timofticiuc, pe care Marin l-a trecu la corigență, la rugămintea prof. Ciobanu. Dacă nu știi, de ce verși atâta venin ?
      Spală-te să nu mai miroși, babornițo !
      Corul pensionarilor rămași proști …cânți din gunoi. Javră.

      • Ce mare scofala, ai citit vreo una?
        în ultimul timp o mulțime de pușcăriași au scris cărți, tone de maculatura, asta înseamnă ca e o mare valoare ?

  5. cea mai mare gresala pe care o va face Paval daca il face cetatean de onoare pe acest impostor cu un doctorat furat .un ‘profesor de doi lei , libidinos care umbla dupa eleve …

  6. Titlul acesta de cetățean de onoare se acorda prin autopropunere? Nu ar trebui să existe o comisie? Niște oameni de cultură? Dacă Marin nu își trimitea acest laudatio, ce scriau cei din primarie în actele lor? Cred ca în momentul în care Pavăl a citit hârtia pe care apoi a semnat-o l-a luat cu amețeli. Dar ce să-i faci moșuletului senil? Maine, poimâine, își va face și Pavăl o astfel de autopropunere pentru că „poate”. Pentru a afla multe dintre gogomănie scrise de Marin trebuie mers pe fir. Despre el poti face un festival de umor din spusele altora despre el (oameni de afaceri, oameni de cultură, oameni din administrație, președinți de stat și de C.A.P.). Dacă o astfel de propunere ajunge pe masa primarului si el, primarul, are timp de glume e groasă treaba. Cine crede în valoarea acestui om de cultură îl indemn sa citească o carte scrisă de el, oricare. Mai puțin cea cu Pamfile. Aia e fost scrisă cu Cielo.

    • Dece nu vorbesc profesorii despre motivul pentru care a plecat din invatamant? De ce nu vorbeste Vali Anitei , fostul director de la AUTOMOMENT sau Stefan Serban de la Centrul de creatie cum au pornit televiziunea si cum a ramas singur dupa mazilirea initiatorilor? Cei care au lucrat inacelasi timp cu el D.na Condrea, Dna Poama, Moga, Alupoaie. Carja, Bahrim,Dl. Mihai, Rascanu, Ilascu, Dl Ranceanu etc au fost intrebati despre aceasta nastrusnicie-MARIN- cetatean de onoare?

      • Ce ți-a făcut…tinerico ?
        Comunistoizii pe care-i reprezinți aici, cu excepția lui Șerban care a scris zeci de pagini de memorii laudative la adresa lui Marin, au făcut tot ce au putut să împiedice realizările mari, naționale și nu numai. Marin a pus Vasluiul pe harta culturală a lumii. Îți văd bine mânia proletară. Brava cucoană !

  7. A acorda acest titlu lui Maron înseamnă sa legitimizi impostura în Vaslui.
    Impostura care nu înseamnă ca, în prezent, nu se afla la ea acasa pe meleagurile noastre.

    • Juristul care intocmeste referatul de specialitate este nimeni altul decat ginerele lui Nicolae Viziteu, caricaruristul/caricatura de serviciu a Meridianului de Vaslui, platit cu un rachiu pe luna.

  8. Urmează propunerea pentru liderul clanului Corduneanu …temerar , implicat,empatic,solidar,
    dedicat .
    E SEXTUPLU Racordman MONDIAL la luat interviuri .

  9. Bustul lui Marin. Ferească Dumnezeu! Care știți despre asta, cred ca în acest moment trăiți aceeași nedumerire. Sa plângi sau sa râzi, nu știi ce să faci prima dată. Bustul este a lui Sadoveanu, comandat pentru o școală din județ, care a refuzat apoi să-l preia. Lu Marin i s-a năzărit că ar semăna cu el și l-a trecut pe numele lui, ca și meritele necuvenite ale culturii vasluiene.

    • Cei de ați avut nenorocul sa lucrați cu aceasta valoare, va mai amintiți cum căra vin cu butoaiele de murături de pe la cramele unde cică realiza reportaje? Sau despre cum târâia prin tot orașul, după mașină, câte un copac întreg căpătuit de pe la ocoalele silvice din județ după ce realiza câte un mare demers jurnalistic?
      Cât despre cultura de la primărie, fost-a lele cât a fost, acu nu mai are rost. Asa cred ei.

      • Fostii ucenici la scoala de jurnalism a lui Marin sa spuna cum mergeau la prasit, la cules struguri la Valea Oanei sau la munca la stupina. Nu.i o rusine sa recunosti umilintele traite de la acest netrebnic. Verificati declaratia lui de avere de cand era consilier sa vedeti cata avere are, cum a luat de la ADS pamantul de ls serele din Barlad cand era baiatul su in minist. agriculturii etc

    • Un idiot are și el cuvântul la această campanie dezonorantă de presă condusă chiar de un putregai, iar tu ești un golan din ceata lor. Ce-ai citit din opera acestui mare scriitor și foarte mare jurnalist…?

  10. Ma traeste licheaua asta?!
    Un imputit.
    Sa si manance pensia in liniste si sa ne lase naibii.
    Orasul s- a schimbat, nu mai e al comunistilor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.