spot_imgspot_img
8.5 C
Vaslui
19-apr.-2024

Contrabanda cu epoleti. Secretele politiei, puse in slujba traficantilor de tutun

- Advertisement -

Planurile de pază ale frontierei de la Oancea, puse în slujba unui flagel greu, dacă nu imposibil de stârpit. Un ofiţer cu atribuţii directe în securitatea graniţei este acuzat de fapte foarte grave, constând în adererea la o grupare de contrabandişti, care luni de zile a adus în ţară cantităţi mari de ţigări, punând umărul inclusiv la transportul mărfii către destinaţiile unde urma a fi vândută. După o lună de arest, poliţistul este, alături de alţi patru suspecţi, în libertate, sub control judiciar.

Un flagrant în urma căruia au fost interceptate două autoturisme de teren burduşite cu peste 30.000 de pachete de tutun adus din Republica Moldova a stat la baza unui dosar de crimă organizată, care a culminat, zilele trecute, cu 16 descinderi la domiciliile unei grupări din care fac parte, din păcate, şi doi oameni ai legii. Unul dintre ei este poliţist de frontieră la Oancea, un ofiţer cu atribuţii directe legate de paza şi supravegherea frontierei de stat, reţinut la jumătatea lunii martie, în timp ce încerca să fugă cu cantitatea de tutun, împreună cu un alt complice. Omul legii, spun anchetatorii care au preluat dosarul, era pionul principal în trecerea peste graniţă a mărfii de contrabandă şi asigura inclusiv depozitarea ei pe raza comunei Oancea, precum şi transportul. Reţeaua era bine pusă la punct şi acţiona în baza în informaţiilor furnizate de poliţist, care cunoştea la perfecţie locurile pe unde se putea trece pentru a evita sistemele de pază şi securitate, precum şi căile de acces unde nu exista riscul să apară vreun control. „O parte dintre membrii grupării au avut rolul de a asigura procurarea cantităţilor de ţigarete din țara vecină şi trecerea acestora peste frontiera de stat, în zona din apropierea localităţii Oancea, judeţul Galaţi, beneficiind de calitatea de ofiţer de poliţie de frontieră a unuia dintre membri, cu atribuţii directe de serviciu legate de paza şi supravegherea frontierei de stat, cunoştinţe foarte bune legate de teritoriul geografic local, respectiv căi de scăpare, poteci nefolosite şi puncte de trecere a bălţilor, utilizând în acest sens echipamente tehnice de ultimă generaţie, autoturisme de teren, precum şi posibilitatea de a accesa planul de pază şi supraveghere al frontierei de stat întocmit de Sectorul Poliţiei de Frontieră Oancea”, se precizează în comunicatul oficial al DIICOT Galaţi. …https://www.viata-libera.ro/prima-pagina/147674-contrabanda-cu-epoleti-secretele-politiei-puse-in-slujba-traficantilor-de-tutun

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.