spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Contrabandista blondă de la Tătărăni, tare descurcăreață: a condus cu mână de fier traficul de țigări, dar a înduioșat instanța și trece la munca de jos!

- Advertisement -

ISTEAȚĂ… Învățătoarea-sexy de la Tătărăni, cea care s-a vrut șefă de rețea de contrabandă în zona transfrontalieră, la adăpostul statutului de cadru didactic respectabil, va trece la munca de jos! Instanța Curții de la Iași i-a respins apelul, iar pedeapsa de 3 ani primită cu suspendare și cele 90 de zile de muncă în folosul comunității, cu care s-a ales la judecata de fond, au rămas în vigoare. Magistrații Curții de Apel însă și-au dovedit blândețea în privința celorlalți 8 inculpați din dosar, colaboratori ai rețelei puse la cale de blonda acum în vârstă de 32 de ani. Acestora le-au fost reduse substanțial pedepsele și au fost „iertați” și de mai multe sume datorate statului, pentru prejudiciile aduse prin contrabanda făcută. Oricum, dat fiind faptul că un asemenea dosar ajunge la final după 5 ani de la comiterea faptelor, arată în continuare că, în România, dreptatea se obține greu, chiar dacă anchetatorii reușesc să probeze într-un timp rezonabil o activitate infracțională amplă.

Învățătoarea Idriceanu – se arată în rechizitoriu, făcea contrabandă mai îndârjită decât un bărbat: în cele trei luni de monitorizare, a mers singură cu mașina personală în Basarabia de nu mai puțin de 23 de ori și chiar dacă i-a fost confiscat la un moment dat autoturismul, fiind prinsă cu o încărcătură de țigări peste limita celor câtorva pachete admise de lege, blonda nu a renunțat. Și-a cumpărat imediat o altă mașină, un Opel Astra – semn că afacerile cu țigări îi permiteau o asemenea achiziție într-un timp foarte scurt, și s-a apucat din nou de cărat țigări de peste Prut. Era singura femeie din toată încrengătura, iar bărbații îi știau de frică. O dovedesc interceptările cu discuțiile în care învățătoarea îi pune la respect, într-un limbaj și cu niște amenințări care ar face pe orcine să roșească. Ea se dovedea oricum cea mai activă și preluase rolul de coordonare a traficului cu țigări, în județele Vaslui, Iași și Suceava.

Coletele cu țigări de contrabandă ajungeau de la Tătărăni până în Marea Britanie

Contrabandiștii vindeau țigări atât cu ridicata, în cantități mari, cât și în cantități reduse, de 2-3 cartușe, la persoane fizice sau la magazine și baruri din mediul rural. În funcție de marcă, țigările erau vândute la prețuri cuprinse între 6 lei – Plugarul – și între 9-12 lei – Ashima, Rotm, Rothmans sau Marble. Unul dintre transporturi, de 1.500 de pachete de țigări, a fost ambalat în cutii de aproximativ 60 cm, care au fost trimise de Idriceanu în Anglia, spre comercializare. Contravaloarea „mărfii”, valorificată cu 3,5 lire sterline (aproximativ 19 lei) pe pachet, a fost încasată simplu, prin Western Union. Cererea de țigări fiind foarte mare, Alina Idriceanu a trebuit să-și extindă sursele de aprovizionare, apelând în acest sens și la un ieșean, condamnat și el în dosar. Acesta îi furniza țigări în zona pieței Nicolina sau direct la domiciliul său.

Blonda le-a spus judecătorilor că, pentru o pedeapsă blândă, va munci cot la cot cu asistații social din comuna Tătărăni. Iar ei au crezut-o!

Pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a aprovizionării și desfacerii, membrii rețelei au apelat și la familiile proprii. Astfel, de livrări s-a ocupat până și tatăl învățătoarei, dar și soțiile celorlalți membri. În intervalul dintre achiziție și livrare, țigările erau depozitate de regulă nu la domiciliile traficanților, ci la cunoștințe ale acestora. Anchetatorii au monitorizat rețeaua timp de aproximativ trei luni, înainte de a acționa. Din totalul de aproape 50.000 de pachete de țigări traficate în acest interval, anchetatorii au reușit să confiște, la percheziții, aproape 12.000 de pachete. În tot acest timp, Alina Mădălina Idriceanu poza într-o învățătoare serioasă la locul de muncă, în colectivul didactic. În comună însă era cunoscută ca o fire băiețoasă, care a mai tăiat cu cuțitul un consătean care a supărat-o. S-a ajuns până la judecată, dar omul și-a retras plângerea. De asemenea, în Italia a fost implicată într-un dosar răsunător de proxenetism, dezbătut pe larg de presa Italiană. Cu toate acestea, de fiecare dată blonda a reușit să cadă în picioare, așa cum s-a întâmplat și în acest dosar, când a primit cea mai blândă pedeapsă dintre toți cei condamnați, iar motivarea instanței a fost că aceasta are copii, a fost „sinceră” în decursul procesului și, în plus, și-a exprimat toată disponibilitatea de a presta ore de muncă… în folosul comunității.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

12 COMENTARII

    • Și când te gandesti ca sentințele sunt date in Ianuarie 2021!!!! A avut timp destul sa se documenteze! Întrebarea e: De ce este asta o știre după un an de zile??? Sau mai bine: Ăștia de la VRN o plătesc pe Alinutza sau face voluntariat? Urmează sa scrie despre faptul ca a murit…Dan Spătaru!

      • Asa, de curiozitate. 😀 ))) Vezi ca decizia finala, a Curtii de Apel Iasi s-a pronuntat in final pe data de 12 ianuarie 2022!

        http://portal.just.ro/45/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=24400000000026419&id_inst=45
        12.02.2021
        Ora estimata: 09:00
        Complet: NCPP-Penal-Apel_1
        Tip solutie: Schimbat în parte
        Solutia pe scurt: I. În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelurile formulate de inculpatii Ramascanu Cristinel, Adobroaei Bogdănel, Margină Florin, Degeratu Viorel, Faur Mihai – Cristinel, Andrei Gruia, Zota Răzvan-Ionut, Cobilită Andrei-Ionut si de partea civilă Directia Generală Regională a Finantelor Publice Iasi împotriva sentintei penale nr. 52 din 18 februarie 2019 a Judecătoriei Husi,…
        În baza 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpata IDRICEANU ALINA – MĂDĂLINA, (…) împotriva sentintei penale nr. 52 din 18 februarie 2019 a Judecătoriei Husi.

        • Sa mori tu? Chiar tu ai scris 12.01.2021 și ma corectezi pe mine?! Fără comentarii! P.S. Pe 19.02.2021 CA a dat și o decizie de corectare. După mintea ta ar fi 19.02.2022!!!! Valeu!

          • comunisti ca tine vb pentru ca din cauta lka tine justitia nu merge ca intotdeauna cine tine cu infratoriii cine?? spune daca esti tare !!! nu ai curaj de ce tii infratorii care maine pimane vor intra in casa peste tine mai altule care vai de veata ta!!!!!! eu am spus ce este nu corectat
            politisti de ce omoara copii pe trecere de pietoni? de ce se face infratiuni??? pentru ca se tine cu infractorii cu hainele statului si fara hainele statului e jale in tara asta

    • Un proces este la finalul finalului cand decide inalta curte si ramane in ce a decis curtea de apel.
      Trebuie sa iti incerci toate sansele sa vezi daca iti gasesti dreptatea dar nu pre.a
      In romania poti sa fii nevuinovat ca tot esi prost. O tara in care dreptate NU EXISTA!@!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.