spot_img
16.2 C
Vaslui
27-iul.-2024
spot_img

Copil de 2 ani, căzut de la etajul 4 al unui bloc din Piatra Neamț. Care este starea acestuia

- Advertisement -

Un copil în vârstă de 2 ani a căzut de la etajul 4 al unul bloc din Piatra Neamț. A fost transportat de urgență la spital, dar a fost transferat la Iași, fiind internat la Terapie Intensivă.

Copilul a căzut după ce s-a urcat pe mai multe perne și pe un scaun care se afla în apropierea geamului.

„În urma impactului, copilul a suferit leziuni, fiind transportat la o unitate medicală, pentru a i se acorda îngrijiri de specialitate. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili, cu exactitate, modul în care s-a produs evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.

Copilul a fost dus de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Piatra Neamț, fiind transferat ulterior la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași.

„Este un politraumatism prin cădere de la înălţime, de la etajul patru al unui bloc de locuinţe. Copilul are traumatism cranio-cerebral, contuzie pulmonară, fracturi costale, contuzie hepatică, contuzie la piciorul drept. Este internat în Clinica de Chirurgie pediatrică – ATI. A beneficiat de consulturi multidisciplinare, necesită terapie specifică”, a declarat Tamara Roşu, medic-şef UPU la Spitalul pentru Copii din Iași…https://adevarul.ro/stiri-locale/piatra-neamt/copil-de-2-ani-cazut-de-la-etajul-4-al-unui-bloc-2205328.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.