Europarlamentarul Pro România Corina Crețu a vizitat ieri Vasluiul, ocazie cu care s-a întâlnit cu oficialitățile județului.
“Ne-am întâlnit cu prefectul județului și vicepreședintele consiliului județean care îndeplinește atribuțiunile de președinte și am discutat despre investițiile care se derulează, despre problemele județului, legate de accesarea de fonduri europene. Am explicat că unele reguli nu vin de la Bruxelles, ci de la Guvernul României”, a menționat fostul comisar european Corina Crețu.
În ceea ce privește viitorul incert al formațiunii politice pe care o reprezintă, aceasta a confirmat negocierile purtate cu PSD, în vederea întoarcerii la originile politice. “Suntem deschiși la o alianță, în primul rând cu PSD, pentru că știți foarte bine istoria noastră. Ne-am născut dintr-o dizidență față de conducerea de atunci a PSD și de aceea cred că ar fi o alianță firească doar că, deocamdată, nu am primit un răspuns”, a declarat Corina Crețu.