1.7 C
Vaslui
28-ian.-2023

Corpul experților contabili bârlădeni în doliu! A murit Mihai Tudor Laurențiu, unul din membri săi de elită!

- Advertisement -
Laurențiu Mihai

PIERDERE… Bârladul a pierdut pe 28 august, un expert contabil profesionist, pe Mihai Tudor Laurențiu, care a condus impecabil SC Eurocont Expert SRL. Acesta era foarte cunoscut în Bârlad, în cei aproape 16 de ani de când a înființat firma de expert judiciar în lichidări (lichidator), a avut peste 3000 de firme pentru care a făcut lucrări impecabile, neavând nicio plângere on line. A murit subit, la domiciliu, după ce de câteva zile se simțea un pic rău. A avut probleme de sănătate în ultimul timp, pe care credea că le-a depășit. Pe 28 August, dimineață, a spus soției că se simte mai bine și că merge la firmă, pentru că avea de lucrat la câteva acte. Nu a mai apucat, a amețit puțin, s-a întins pentru a-și reveni dar nu s-a mai trezit. Corpul neînsuflețit a fost depus la Biserica „Sf. Dumitru” din Bârlad, iar înmormântarea va avea loc marți, 31 august, orele 12.00.

Laurențiu Mihai s-a născut în comuna Dodești, în 20 iunie 1952, a absolvit Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, fiind admis apoi la Facultatea de Științe Economice din Iași. A făcut perioada de stagiatură la o fabrică de textile în orașul Buhuși, județul Bacău, iar imediat după ce s-a înființat Intreprinderea Vigonia din Bârlad, a fost angajat contabil, apoi a avansat contabil șef, iar în cele din urmă a fost numit director economic la această firmă. După anul 1990 a plecat în mediu privat, director economic la o firmă agricolă din comuna Zorleni. Și-a completat între timp toate studiile necesare pentru a lua titlul de lichidator judiciar, ca să-și deschidă propria societate profesională. Cu această societate din anul 2005, a reușit să ajungă Membru de Elită al corpului de experți contabili și lichidatori din România, primind în anii 2016, 2017, 2018, 2019, Certificatul de Firmă de Încredere. Și asta pentru că în toți anii cât a fost monitorizată, firma sa nu a avut nici o opinie negativă în mediul online. Din păcate, din 2020 a avut suspendată activitatea, din cauza pandemiei și a unei probleme de sănătate. Pe plan familial, Laurențiu Tudor Mihai are o familie deosebită, are o soție și trei copii, iar trecerea sa în neființă i-a luat prin surprindere pe toți membrii familiei sale, cei mai afectați fiind cele trei nepoate , care îl iubeau pe „Bubu Laurențiu” nespus. Dumnezeu să-l odihnească!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

5 COMENTARII

  1. O VESTE FOARTE TRISTA LA CARE NU SE ASTEPTA NIMENI ATAT DE TIMPURIU ! UN BUN COLEG SI PRIETEN , AM PARTICIPAT IMPREUNA LA MULTE INTRUNIRI PROFESIONALE LA NIVEL JUDETEAN SI NATIONAL . DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA!
    SINCERE CONDOLEANTE FAMILIEI, SI PUTEREA DE A TRECE PESTE ACEST MARE NECAZ !

  2. Dumnezeu sa il odihneasca in pace!
    Un Om,un Profesionist, un suflet NOBIL!
    DUMNEZEU SA IL IERTE ȘI SA II ODIHNEASCA IN PACE SUFLETUL SAU DE O MARE NOBLETE!🙏

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.