spot_imgspot_img
8.5 C
Vaslui
19-apr.-2024

Coşmarul unor localnici de la munte: deşi dispensarele arată ca o vilă de vacanţă şi sunt super dotate, duc lipsă de medici

- Advertisement -

Primăria comunei sucevene Moldoviţa anunţă că pentru noul dispensar din localitate caută medic de familie. Primarul Traian Iliesi a declarat că până acum au fost organizate trei licitaţii publice pentru darea în administrare a spaţiului, însă nu s-a prezentat nimeni. Noul dispensar dispune de toate condiţiile, iar la etaj există trei camere, baie şi bucătărie. Traian Iliese a subliniat că în dispensar există şi un cabinet stomatologic. Acesta este deja funcţional. „Primăria comunei Moldoviţa a construit pentru locuitorii comunei un dispensar nou, în care medicul dispune de toate facilităţile. Moldoviţa, o comună cu peste 5.000 de locuitori, a avut doi medici de familie. Unul s-a pensionat recent, după o activitate deosebită. Localitatea a rămas cu doar un medic. Nu a fost interesat să preia spaţiul prezentat. Am scos de trei ori la licitaţie publică imobilul, iar medicul rămas nu a fost interesat de spaţiu. Dată fiind situaţia epidemiologică deosebită pe care o traversăm, apreciem ca fiind imperios necesară începerea activităţii şi în noul cabinet pentru servicii medicale de calitate în comuna noastră. Pentru mai multe detalii se poate apela telefonul Primăriei Moldoviţa 0230/336190”, a spus alesul loca

Citeste mai mult: adev.ro/qc4r1x

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.