spot_imgspot_img
19.7 C
Vaslui
30-apr.-2024

Creșele și after school-urile din Vaslui rămân deschise. Grădinițele și școlile, închise începând de luni

- Advertisement -

Începând de luni, 9 noiembrie, școlile și grădinițele din Vaslui vor fi închise timp de 30 zile, urmând ca elevii și preșcolarii să susțină cursurile doar în mediul online. Vor rămâne, însă, deschise creșele și after school-urile, chiar dacă în propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență s-a menționat că și creșele vor fi închise. “Creșele și after school-urile rămân deschise. Chiar dacă în hotărârea CNSU propunerea a fost generală, în cadrul ședinței de guvern de joi seară, 5 noiembrie 2020, au fost discuții asupra acestei teme și a rămas că after school-urile și creșele rămân deshise“, a precizat secretarul de stat din cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat. De asemenea, acesta a mai precizat că ministrul Educației va emite un ordin pentru trecerea la școala online.

“Și școlile, și grădinițele vor fi închise. Practic, nu vor fi afectate creșele și after school-urile. Este o măsură temporară, luată într-un moment dificil și care ține cont de nevoia de a apăra sănătatea copiilor. Măsura închiderii școlilor este luată din două motive. Un motiv este legat de siguranța copiilor, iar al doilea este legat de faptul că foarte mulți copii, în special adolescenți, chiar și dacă contractează virusul, sunt asimptomatici și ei devin purtători ai virusului și îl transmit fie către alți colegi, care pot să îl transmită către părinți și bunici și să asigure răspândirea virsului. E adevărat că în clasele I-IV e un pic mai complicat, dar avem ordonanța care permite unui părinte să stea acasă cu 75% din venit pe perioada orelor online și, când se va reveni în clase, se vor face niște recapitulative”, a explicat prim-ministrul României, Ludovic Orban.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.