spot_imgspot_img
11.2 C
Vaslui
28-mart.-2024

Criminalul sadic de la Suceava, care şi-a lăsat victima cu un cuţit înfipt în ochi, încă neidentificat

- Advertisement -

Victima avea 63 de ani, locuia singură, trăia din ajutor social. Bărbatul nu era cunoscut ca o persoană violentă, nu frecventa cercuri infracţionale şi se afla în relaţii bune cu vecinii.  Criminalul, care a dat dovadă de sadism extrem, nu a fost prins încă.

Bărbatul care a fost ucis cu sânge rece, cel mai probabil la mijlocul săptămânii trecute, este Mihai Ţăranu, de 63 de ani, din satul Petia, comuna Buneşti a judeţului Suceava. Trupul neînsufleţit a fost găsit în casă de un vecin, care a sunat la 112. Cadrele medicale de pe ambulanţa sosită la faţa locului au constatat decesul lui Mihai Ţăranu care se afla întins pe podeaua din bucătărie cu faţa în sus, capul spre uşa de acces din hol şi avea înfipt în zona ochiului stâng un cuţit. Din primele verificări a rezultat că victima locuia singură la adresa de domiciliu, respectiv o gospodărie sărăcăcioasa aflată în stare de degradare.  Nu avea ocupaţie şi îşi procura minime mijloace necesare traiului din ajutorul oferit de Primărie şi o parte din vecini. Bărbatul nu era cunoscut ca o persoană violentă, nu frecventa cercuri infracţionale şi se afla în relaţii bune cu vecinii.  Cadavrul a fost ridicat  şi depus la morga Spitalului municipal Fălticeni, urmând să fie efectuată autopsia medico-legală. Oamenii legii au stabilit un cerc de suspecţi, însă n-au reuşit încă să-l prindă pe sadicul criminal.  Autorul şi-a lovit victima de mai multe ori cu cuţitul în zona gâtului, i-a secţionat jugulara şi i-a înfipt cuţitul în ochi  În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „omor”, cercetările fiind continuate de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava şi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Suceava, care au fost delegaţi în acest sens.

Citeste mai mult: adev.ro/r2k7jy

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.