Criza nu a încheiat conturile cu UE

Zona euro rămâne sub ameninţarea recesiunii din cauza problemelor din Irlanda şi Spania.

Spectrul crizei financiare bântuie din nou zona euro, printre simptome regăsindu-se deficitul bugetar exorbitant al Irlandei, de 32% din PIB, şi reducerea ratingului de ţară al Spaniei.

Executivul de la Dublin a anunţat ieri că deficitul bugetar uriaş are drept cauză principală salvarea Anglo Irish Bank de la faliment, subliniind totuşi că speră ca până în 2014 acesta să fie adus la 3% din PIB. Costurile au ridicat şi datoria publică a Irlandei la 98,6 la sută din produsul intern brut, scrie France Presse.

În pofida acestor cifre care stârnesc nervozitate printre celelalte 15 state din zona euro, miniştrii de finanţe din ţările respective se arată optimişti. “Credem că Irlanda va putea să-şi rezolve problema fără să recurgă la fondul de rezervă”, a declarat Jean-Claude Juncker, liderul Eurogroup.

Aşa-numitul Fond de stabilizare, unde a fost vărsată suma-record de 440 de miliarde de euro, a fost creat în primăvara acestui an pentru a preveni orice risc de contagiune dinspre Grecia spre celelalte state din zona euro.

Ibericii îngrijorează

În extremitatea sud-vestică a continentului, Spania şi Portugalia atrag ca un magnet atenţia experţilor financiari europeni. Ratingul de top AAA al Spaniei a fost redus ieri la AA1 de către agenţia Moody’s după ce Fitch făcuse acelaşi lucru în luna mai, iar Standard&Poor’s încă din ianuarie 2009.

Măsura luată de Moody’s generează noi presiuni asupra guvernului Zapatero, care se pregăteşte să adopte cel mai auster buget din ultimii 30 de ani.Executivul de la Madrid încearcă acum să-i convingă pe investitori că poate reduce deficitul bugetar şi că poate aduce economia pe creştere, după aproape doi ani de recesiune.

Presiunile pieţelor externe se simt şi la Lisabona. Guvernul socialist a prezentat, miercuri, un nou pachet de măsuri de austeritate, de data aceasta pentru anul viitor, printre care tăierea salariilor bugetarilor şi creşterea impozitelor.

“Sperăm însă că prin aceste măsuri vom redobândi încrederea”, a declarat Fernando Teixeira Dos Santos. El a explicat că agravarea crizei din Irlanda a readus Portugalia în atenţia zonei euro după ce un prim pachet de măsuri reuşise să domolească oarecum pieţele.

evz.ro




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ