spot_img
spot_img
9.3 C
Vaslui
22-mart.-2025

CSM-ul a câștigat și returul „amical” cu Miroslava

- Advertisement -

ÎN FORMĂ… Fotbaliștii de la CSM Vaslui au bifat un nou succes amical. După 5-1 la Vaslui, echipa antrenată de Gabriel Crăciun și Costinel Botez a câștigat și returul cu Știința Miroslava, disputat la Uricani, pe un frig pătrunzător. 

„Roș-alb-albaștrii” s-au impus cu 3-1 (1-0), după golurile marcate de Călin Nicolau, Eduard Ponea și Bogdan Baciu. Suprafața de joc a fost acoperită cu un strat subțire de zăpadă, ceea ce a îngreunat execuțiile tehnice. Vasluienii și-au demonstrat superioritatea în fața Științei și au obținut o nouă victorie. Așa cum s-a întâmplat și la Vaslui, antrenorii au trimis în teren toți jucătorii pe care i-au avut la dispoziție. „Două meciuri de pregătire cu un adversar puternic din seria noastră. Îmi felicit jucătorii pentru determinare, pentru modul cum asimilează tot ceea ce discutăm în vestiar. Suntem încă în perioada de pregătire, de acumulare. Mai avem două săptămâni până la prima etapă, iar fiecare joc, fie el și amical, îl tratăm ca pe un joc oficial. Pe lângă pregătirea fizică, este foarte importantă și pregătirea mentală. Astăzi, mai mult ca niciodată, toți jucătorii au dat dovadă de caracter, pentru că s-a jucat în condiții destul de grele. Nu au ținut cont de frig și de cum a arătat terenul, iar pentru asta au tot respectul meu”, a spus Gabriel Crăciun pentru site-ul csmvaslui.ro. În ultimul amical al iernii, Vasluiul va juca, sâmbătă, în deplasare, cu liderul Seriei a 2-a a Ligii 3, Sporting Liești.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.