În “corporateza” managerului Popa, “bătaie” înseamnă “joacă între băieții mari”, iar cu “112” îți sperii colegii de partid

Cu capul tăbăcit de lovituri și falca umflată, managerul Spitalului Huși neagă corecția primită de la regizorul Romila: „nu m-a bătut, eu am sunat la 112 doar ca să-l sperii”
DREGEREA BUSUIOCULUI… După ce s-au risipit aburii alcoolului, iar protagoniștii bătăii din barul Gin Tonic de la Huși au început, ușor-ușor, să-și vină-n fire și să vadă urmările circului de pomină făcut cu o zi înainte, dinspre tabăra celor doi politicieni de seamă din PSD Huși, regizorul Claudiu Romila și managerul spitalului Huși, Bogdan Popa, a pornit o previzibilă și amuzantă sesiune de… minciunele salvatoare! Cu capul tăbăcit și cu o falcă umflată, managerul Popa a ieșit primul la înaintare, cu o declarație în care a negat orice bătaie, punând totul pe seama unui „conflict verbal pueril”. Numai că el nu știa încă faptul că Inspectoratul Județean de Poliție Vaslui deja furnizase în ziua scandalului un comunicat față de cele întâmplate, în care se preciza clar că acolo a fost vorba despre infracțiuni deloc… puerile, precum „loviri și alte violențe” și „furt”. Minciuna, așadar, a dus și mai tare în ridicol toată situația, însă, cum Bogdan Popa este și perseverent, nu a durat prea mult până a revenit în spațiul public cu o retușare a minciunii inițiale. Mai exact, a declarat că, de fapt, da, a sunat, într-adevăr, la 112, dar nu pentru că tocmai ce încasase niște pumni și un scaun în cap, ci doar „ca să îl sperie pe regizorul Claudiu Romila”. Fără îndoială că și această minciună a sporit ridicolul cazului, mai cu seamă că managerului unui spital, în speță Bogdan Popa, teoretic, un om cu anumite pretenții de seriozitate și politician local pe deasupra, tocmai a susținut că el a sunat dintr-o crâșmă la 112 doar ca să… își sperie colegul de partid. Adică, cu asta se ocupă politicienii din PSD Huși? Se duc la bar, beau coniac și whisky, după care sună la 112 ca să se sperie unul pe altul?! În fine, regizorul Claudiu Romila nu a ieșit ieri cu vreo declarație publică, semn că s-a bazat pe oratoria „teribilă” a colegului de partid, pe care, deși l-a altoit zdravăn cu o zi înainte, l-a reevaluat, totuși, ieri, reprimindu-l în rândul colaboratorilor săi de nădejde, cel puțin după spusele lui Bogdan Popa.
Primarul Ioan Ciupilan a fost cel care și-a dus colegii de la partid la cârciumă, după ce au dansat Hora Unirii în parc la „Cuza”, ceea ce s-a dovedit a fi o mare greșeală. Dacă știa că unii dintre ei sunt răi la băutură, putea să-i ducă, de exemplu, la o cofetărie, că acolo e puțin probabil să li se fi urcat… citronada la cap și e greu de crezut că s-ar fi apucat să se bată și să-și dea cu scaunele în cap, după ce ar fi consumat câte o amandină, de exemplu. Așa, la bodegă, cu coniac și whisky fără măsură, s-a ajuns la o situație de râsul lumii. Managerul spitalului Huși, medicul Bogdan Popa, l-a confundat un pic pe regizorul Claudiu Romila cu cine știe ce personaj accesibil, așa că și-a încercat ironiile și amenințările cu el, fără a anticipa faptul că Romila s-ar putea să-l bată de să-i sune apa-n cap. Inevitabilul s-a produs, așa că, iată, în ziua în care politicienii de la Huși ar fi trebuit să fie uniți în spiritul sărbătorii pentru care tocmai cei jucaseră hora, în barul Gin Tonic s-a lăsat cu bătaie, cu înjurături, ba chiar și cu un scaun plasat peste capul managerului Popa. În învălmășeala generală și furios pe colegul care îl făcuse „gunoi”, regizorul Romila a plecat cu telefonul lui Popa cu tot, dar a revenit și i l-a înapoiat. Prea târziu însă, căci managerul Popa, zdruncinat serios de loviturile primite, a strigat să vină Poliția numaidecât și a inițiat un apel direct la 112, unde a chemat forțele de ordine. A reclamat faptul că a fost bătut de colegul de partid, Claudiu Romila, și tot acesta i-a furat telefonul. Polițiștii au consemnat toate detaliile, considerând, în principiu, că au de-a face, totuși, cu oameni serioși, care înțeleg consecințele propriilor fapte.
Mecanismul politic de spoire a realității nu a funcționat de data asta
Ieri însă treaba s-a schimbat, ceea ce a fost perfect previzibil pentru cei care știu bine cum funcționează politica locală, dar și mecanismul de spoire a realității. Dis de dimineață, după ce toată lumea a citit despre bătaia pesediștilor de la barul Gin Tonic, iar reacțiile oamenilor au început să curgă, managerul Bogdan Popa a fost primul și singurul care a ratat șansa de a tăcea inteligent, astfel că, încă buimac de la loviturile primite, a pornit un șir de declarații pline de contradicții. A subliniat că după discuția „de băieți mai mari” din ziua de 24 ianuarie, el și regizorul Romila sunt cei mai buni prieteni și colaboratori. Dar dincolo de aparența bătăii brusc iertate, Popa avea motive întemeiate de a vrea cu orice preț să dreagă busuiocul. De pildă, faptul că a reușit să provoace un scandal, care arată mai în detaliu un profil dezastruos al politicienilor locali, ocupanți de funcții publice și alte dregătorii bine plătite, l-ar fi scos din sărite pe primarul Ioan Ciupilan. Acesta, spun gurile rele, le-ar fi stabilit dezideratul de a îngropa imediat securea războiului și de a nega cu orice preț bătaia din barul Gin Tonic. Managerul Popa a și trecut la fapte în acest sens, încercând să spună public faptul că bătaia a fost doar „un conflict verbal pueril”, că scaunul primit în moalele capului a fost, de fapt, „o discuție de băieți mai mari”, iar falca umflată de la greutatea unui pumn regizoral, doar un brusc și banal… abces dentar.
IPJ Vaslui: „În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și furt”
Iată, așadar, comunicatul oficial pe care IPJ Vaslui l-a dat chiar în ziua de 24 ianuarie, la foarte scurt timp de la bătaia din barul Gin Tonic. Indiferent dacă managerul Popa nu va depune plângere scrisă pentru bătaia primită, asta nu va schimba cu nimic realitatea deja cunoscută și confirmată de Poliție: „Astăzi, 24 ianuarie 2023, ora 14.41, Poliția Municipiului Huși a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat de 42 de ani, din municipiul Vaslui, județul Vaslui, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în timp ce se afla într-un local de alimentație publică din municipiul Huși, ar fi fost agresat, fiind indicat și un prezumtiv autor. Totodată, persoana vătămată a sesizat și faptul că, ar fi fost deposedată de un telefon mobil, de către același prezumtiv autor. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și furt, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au produs faptele sesizate și dispunerea măsurilor legale”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.
totusi dle anonim cand ai auzit ca vorbeste asa de femei ,nu ti-ai pus un semn de intrebare ?sau ai ascultat pasiv la exagerarile acestui om jalnic ?nu ti-a venit spontan sa faci un bine cuiva si sa ii spui ce gandeste acest individ,nu ai realizat ca se lauda ca sa te faca pe tine sa te simti prost in fata lui ca adica el fute si tu nu ?Lasand ironia la o parte ,aceste lucruri suna foarte urat cu atat mai mult ca asa cum te-a tradus pe tine asa a tradus si femeile altora si nu e ca tu sau ele sunteti fraieri ,e ca acest individ calca pe orice urma de bun simt si tocmai de aceea trebuie voi barbatii sa il puneti la zid si nu degeaba ,el pe voi masculii va calca pe bombeu ca asa se simte si el barbat ,vedeti ca are comportament infantil .Deci iti mai vine sa zici ce ai zis?Vorbea cineva sa fie alungat din spital, despre asta era vorba din cauza comportamentului deviant si de neconceput atat profesional cat si privat .iaca de asta se si leaga de femeile altora .
Dacă eram acolo, dar ce să-i faci, nu am fost, îi linișteam pe amândoi! Fără unelte, scule, arme….
Oamenii ar trebui sa fie uniti!! Putem schimba mentalitati este imposibil sa nu… mizeria asta este cel mai mare afront la adresa husenilor
Da sanctiunea este vot negativ .
Vai de mama voastra!
In mintea lor golaneasca li se pare nimic atitudinea acestui țaran cu aere de intelectual adica Popa ,e firesc ca Romila sa zica da,nu s-a intamplat nimic ca altfel i se facea dosar si Popa plateste acum si apelul facut la”,misto”la politie ca adica el isi asuma ce a facut ,asta de frica ca isi pierde scaunelul care ati vazut ca e mare ca el ,lumea uita si asta ,amuzent adica ,dar nimeni nu realizeaza ca asta merge o vreme,acest individ nu se va opri aici ,pana nu va face ceva ce nu poate fi trecut cu vederea dar va fi tarziu inclusiv pentru el ,acest individ nu e asa amuzant cum vrea sa para ,este un pericol nu pentru ca e periculos ci pentru ca are probleme psihice si orice om normal nu ar lasa un asemenea individ sa conduca o institutie atata vreme cat nu se poate conduce pe el insusi si nu din cauza bauturii ,ci pentru ca se simte un nimeni in realitate ,un ratat care stie ca mai mult de un nivel nu poate trece niciodata ,oricat ar vrea .Asa ca Popica ,sa fiu in locul tau as pupa pamantul ca cineva te-a bagat in seama si ti-a dat un scaun confortabil ,asa ca nu o mai fa pe inteligentul si sa ai impresia ca nu aveau astia pe cine sa puna ,nu ,draga ,exista un motiv pentru care esti tolerat ,ala ,pentru ca esti manipulat si tu stii ,te simti inferior si te zbarlesti si tu la cine iti vine evident aflat inafara realitatii de foarte multe ori .Nu ai alte izbanzi profesionale pe nicaieri ,nu te-ai remarcat niciodata prin nimic inafara de scandaluri ,aroganta ,pana si fosta sotie a luat un examen cinstit ,onest ,prin concurs ,tu ,fraiere ai ocupat un post pe criterii politice ,asa ai fi vrut si la Vaslui ,acum intelegi de ce lumea nu te-a vrut acolo?Nu ,nu intelegi ,care nebun recunoaste ca e nebun.Asa ca ciocul mic si joc de glezne .
Sunt la fel ,se vede cu ochiul liber ,primarul mai sulfit evident ,e varsta ,sa nu uitam ca si asta tot viata destrabalata a avut ,l-a salvat insa familia de a ramas pe linia de plutire
Rușine! Trebuie dați afară din partid. Astfel de oameni nu pot, nu au voie să conducă instituții publice. RUȘINE! Un mare mincinos cel denumit director de spital.
Cine sa ii dea afara?? Pai pe astia ,jan supranumit inginerul chilotilor sau facultate-n 7 ani ii felicita nu ii sanctioneaza . E mandru ca sunt ca el ! Eu cred ca avem noi asteptari nerealiste. Jan a avut foarte multe ocazii sa il demita pe popa de ce credeti ca nu a facut-o niciodata??? Se scalda in aceeasi mediocritate . Ce nu mai stiti cand angajati de la primarie au avut internare ca a zbierat trogloditul celalalt pana i-au adus aproape de comotie? Repet : sunt la fel!!!
Unde am ajuns in țara asta ,numai jeguri peste tot .Un putregai cum nu sa mai văzut in toate instituțiile statului.Director de spital ,primar și mulți alții care fac ce vor , ii doare la teava pe toti , numai șpăgari .Ce sa vezi in Husi , polițiști care sunt anchetați de la București pentru tot felul de șmenuri ,primar care se duce si cercetează la fata locului accidentul făcut de băiatul lui , o ragălie de bețiv plantat director de spital , etc..
Este incredibil cât de mincinoși și parșivi sunt așa zișii politicieni din ziua de azi, este limpede ca lumina zilei că cei doi s-au păruit, iar prostovanul de manager, vine și dezminte, bă voi sunteți proști , bă voi sunteți nebuni, bă cât mai puteți să mințiți cu atâta nerușinare, cât mai puteți să prostiți lumea cu bazaconiile voastre . Așa faceți de 30 de ani cu oamenii acestei țări de au plecat săracii în toate colțurile lumii, dar mai trist este că cei doi bătăuși sunt în funcții publice (cel puțin unu zis și popa prostu) și conduc un spital al unui oraș. Într-o țară civilizată un om care nu este un gunoi, își dădea demisia de onoare măcar, dar la noi se dezminte.
Nici nu stii ce e mai trist …faptul ca s au batut doi consilieri care ar trebuie sa fie guvernati de ratiune sau faptul ca unul din ei e medic si director al unui spital si care se presupune ar trebui sa ia decizii lucid…trist pt locuitorii Husiului…